#anatomic

• antepus — Care este așezat, plasat sau situat în fața unui alt element dintr-o serie, o structură sau o secvență determinată. În morfologie și sintaxă, descrie starea unui constituent nominal sau verbal prepoziționat pentru a modifica topica sau a genera emfază stilistică, în timp ce în medicină indică o poziționare anatomică anterioară a unui organ sau țesut raportat la axul de referință al corpului.
• antro — Element de compunere savantă (prefixoid) derivat din limba greacă (antron - cavitate, peșteră, antru), utilizat în terminologia științifică internațională pentru a forma cuvinte noi compuse. În medicină și anatomie servește la definirea structurilor sau procedurilor corelate cu o cavitate anatomică închisă, în special cu antrul gastric, sinusul maxilar ori cel mastoidian.
• antropoplastie — Intervenție chirurgicală rară sau reconstructivă ce constă în refacerea, modelarea ori grefarea unor țesuturi umane degradate cu scopul de a reda forma, structura și funcționalitatea anatomică normală a corpului omenesc. În sens istoric sau teoretizat, definește procedurile de modelare plastică sau chirurgie reparatorie aplicate strict pe structuri biologice omoloage de natură umană.
• antropotomie — Ramură a anatomiei care se ocupă în mod specific cu disecția și studiul structurii interne a corpului uman. Acest domeniu fundamental oferă descrierile topografice și structurale macroscopice necesare înțelegerii localizării organelor, fiind pilonul de bază în formarea medicală și chirurgicală pentru realizarea procedurilor operatorii sigure.
• antru — Cavitate anatomică naturală, situată în interiorul unui os sau al unui organ cavitar; termen utilizat cel mai frecvent pentru a desemna porțiunea inferioară a stomacului (antrul piloric), sinusul maxilar (antrul Highmore) sau cavitatea din osul temporal (antrul mastoidian), având rol esențial în depozitare, secreție sau drenaj fluid.
• apic — Formă rară, arhaică sau variantă simplificată (întâlnită sporadic în traduceri literare ori tratate tehnice izolate) pentru adjectivul standard „apical”; care se referă la vârful unei structuri, aparține acestuia sau este articulat cu ajutorul vârfului limbii în procesul vorbirii.
• apodie — Malformație congenitală extrem de rară caracterizată prin absența completă, unilaterală sau bilaterală, a picioarelor ori a membrelor inferioare din naștere; anomalie structurală severă de dezvoltare embrionară. În practica teratologică, această afecțiune este studiată în strânsă legătură cu dismelia și focomelia, reprezentând oprirea timpurie în evoluție a mugurilor membrelor posterioare.
• apofiză — Proeminență naturală, bine marcată, de formă variabilă, de pe suprafața unui os, care servește de obicei ca punct de inserție pentru mușchi și ligamente sau ca suprafață de articulare; proces osos. În terminologia anatomică modernă, aceste excrescențe îndeplinesc roluri biomecanice cruciale în distribuirea forțelor mecanice de-a lungul scheletului.
• arcuat — Care are o formă curbată, îndoită sau boltită în formă de arc; care prezintă o linie geometrică continuă arcuită. În arhitectură, descrie o structură susținută de elemente curbate sau un gol de ușă ori fereastră terminat printr-un arc de cerc. În anatomie, termenul este utilizat pentru a defini diverse formațiuni structurale, ligamente sau artere care urmează o traiectorie încovoiată (cum ar fi artera arcuată a piciorului).
• aristero — Termen lingvistic împrumutat din limba greacă veche (aristeros), utilizat în terminologia științifică sau medicală ca element de compunere cu semnificația de 'stâng' ori 'situat pe partea stângă'. Deși rar întâlnit ca adjectiv independent în limba română contemporană, rădăcina sa structurală stă la baza unor concepte de nișă ce descriu asimetria anatomică sau orientarea spațială stângă.
• arșic — Os mic de la încheietura picioarelor din spate ale animalelor cornute (în special ovine sau caprine), numit anatomic talus sau astragal; în trecut, acest os era curățat și folosit de copii ca piesă principală în cadrul unui popular joc de dexteritate pe ulițele satelor românești.
• astragală — Forma de feminin pentru adjectivul astragalian; care aparține astragalului (osul talus al gleznei), care se referă la acest os scurt al tarsului sau care este poziționat în proximitatea sa anatomică structurală. Este utilizat în descrierile medicale sau chirurgicale pentru a indica fațete articulare, zone ligamentare ori structuri osoase specifice regiunii posterioare a piciorului.
• autozit — Componentul dintr-un cuplu de monștri dubli sau gemeni siamezi asimetrici care este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic și capabil de viață independentă, hrănind și susținând metabolic celălalt geamăn rudimentar, parazit sau incomplet, atașat de corpul său.