#axie

• abil — Calitate a unui individ de a demonstra dexteritate motorie, coordonare fină și rapiditate în execuția unor sarcini fizice sau cognitive complexe. În semiologia neurologică și medicina muncii, termenul evaluează integritatea căilor piramidale și extrapiramidale; un pacient 'abil' prezintă reflexe intacte, praxie păstrată (capacitatea de a executa mișcări intenționate coordonate) și absența tremorului intențional sau a ataxiei.
• adelfotaxie — Fenomen biologic sau citologic constând în atracția reciprocă, mișcarea direcționată și tendința de aliniere ori grupare structurală a celulelor sau organismelor unicelulare de aceeași specie ori cu caracteristici genetice similare. Acest mecanism celular joacă un rol important în fazele incipiente de organizare a coloniilor bacteriene ori în procesele de morfogeneză tisulară.
• aerotaxie — Formă specifică de taxie întâlnită la microorganismele mobile, ce constă în mișcarea reflexă de orientare și deplasare spre sau dinspre o sursă de oxigen ori alte gaze. Acest mecanism biologic structural guvernează atracția bacteriilor aerobe către zonele cu concentrație optimă de aer și respingerea bacteriilor strict anaerobe de către mediile oxigenate.
• agalaxie — Termen astronomic neologic utilizat teoretic sau ipotetic pentru a descrie o stare ori un spațiu cosmic caracterizat prin absența totală a galaxiilor; regiune imensă din universul profund lipsită de structuri stelare organizate sau sisteme galactice.
• alcyoneus — În mitologia greacă, cel mai vârstnic și mai puternic dintre giganții născuți de Gaia, faimos pentru nemurirea sa atâta timp cât lupta pe pământul natal. În astronomie, numele desemnează o radiogalaxie gigantică descoperită recent, considerată una dintre cele mai mari structuri de origine galactică identificate în univers, având o lungime de aproximativ 5 megaparseci.
• alternifoliat — Care are frunze alterne, dispuse succesiv și pe rând, una câte una, la înălțimi diferite de o parte și de alta a axului tulpinii sau al ramurilor; trăsătură anatomică definitorie folosită în taxonomia vegetală pentru identificarea speciilor.
• amiotaxie — Tulburare neurologică manifestată prin lipsa de coordonare a mișcărilor musculare sau prin incapacitatea de a controla direcția și precizia contracțiilor musculare voluntare. Această anomalie structurală funcțională este cauzată de obicei de leziuni la nivelul căilor nervoase motorii, al măduvei spinării sau al creierului mic, afectând capacitatea pacientului de a executa mișcări fine.
• anafilaxie — Stare de hipersensibilitate alergică acută, sistemică și violentă a organismului, apărută structural la introducerea unei substanțe străine (antigen) față de care organismul a fost sensibilizat în prealabil. Acest fenomen imunologic sever implică degranularea mastocitară masivă și poate evolua rapid spre șoc circulator, edem laringian obstructiv și stop cardio-respirator, necesitând asistență medicală de urgență imediată.
• anemotaxie — Formă de orientare și locomoție orientată a unui organism sau a unei celule mobile în raport cu direcția curenților de vânt sau de air. Acest mecanism comportamental, întâlnit frecvent la insecte și păsări, poate fi pozitiv, atunci când organismul se deplasează împotriva vântului pentru a urmări o dâră de miros sau feromoni, sau negativ, când se deplasează în direcția vântului.
• antitetanos — Care acționează direct împotriva bolii numite tetanos; sinonim cu antitetanic, dar utilizat mai frecvent ca adjectiv invariabil atașat direct substantivelor de tip 'vaccin' sau 'ser' în limbajul medical curent și pe etichetele produselor farmaceutice pentru a indica destinația lor terapeutică specifică.
• antotaxie — Modul de așezare, aranjare geometrică sau distribuție structurală a florilor pe axul unei inflorescențe ori în cadrul unui aparat vegetal; taxonomie morfologică ce studiază ordinea naturală și legitățile de poziționare florală. Acest fenomen biologic este un indicator taxonomic esențial utilizat în determinarea speciilor botanice și în analiza eficienței proceselor de polenizare.
• apofilaxie — Diminuare locală a rezistenței biologice sau a capacității de apărare a țesuturilor organismului în fața infecțiilor bacteriene ori a agenților patogeni externi, provocată adesea de o intervenție chirurgicală necorespunzătoare sau de utilizarea excesivă ori greșită a antisepticelor locale. Conceptul descrie o vulnerabilitate indusă iatrogen ce destabilizează barierele imunitare naturale și împiedică procesul normal de cicatrizare.
• apogalaxie — Punctul cel mai îndepărtat de centrul galactic pe orbita eliptică a unei stele, a unui roi stelar sau a unui corp ceresc ce orbitează în jurul nucleului unei galaxii; apoapsidă galactică. În dinamica stelară, acest punct reprezintă momentul în care viteza orbitală a corpului respectiv atinge valoarea sa minimă din cauza distanței maxime față de masa centrală.
• apractoagnozie — Sindrom neuropsihologic complex caracterizat prin coexistența apraxiei (incapacitatea de a executa mișcări coordonate și intenționate) și a agnoziei (incapacitatea de a recunoaște stimuli senzoriali, obiecte sau scheme spațiale), deși funcțiile motorii și senzoriale elementare sunt intacte. Acest fenomen structural este determinat de obicei de leziuni focale localizate în lobul parietal nedominant (drept) al scoarței cerebrale, afectând grav orientarea spațială și schemele corporale.
• apractofagie — Tulburare neuropsihologică severă, considerată o formă specifică de apraxie de utilizare, manifestată prin pierderea capacității de a executa secvențele motorii coordinate necesare pentru hrănire (cum ar fi mestecatul, manipularea tacâmurilor sau ducerea alimentelor la gură), deși reflexele elementare de deglutiție și funcțiile musculare sunt intacte. Acest fenomen structural este asociat de obicei cu leziuni extinse ale lobului frontal sau parietal.
• apraxic — Care suferă de apraxie sau care aparține apraxiei; persoană afectată de pierderea capacității de a executa mișcări voluntare coordonate și orientate spre un scop, deși funcțiile motorii și senzoriale de bază sunt intacte. În sens clinic structural, termenul descrie manifestările clinice, comportamentele sau leziunile cerebrale asociate cu incapacitatea de planificare și secvențiere a schemelor de mișcare.
• apraxică — Forma de feminin a adjectivului apraxic, utilizată adesea pentru a descrie o manifestare clinică, o tulburare sau o componentă structurală a comportamentului motor afectată de apraxie. Ca substantiv, desemnează o pacientă care prezintă incapacitatea patologică de a planifica, organiza și executa mișcări voluntare coordonate, deși funcțiile musculare și senzoriale de bază rămân complet funcționale.
• apraxie — Tulburare neurologică caracterizată prin incapacitatea patologică a unui individ de a executa mișcări sau gesturi coordonate, intenționate și orientate spre un scop, deși funcțiile motorii elementare (forță, tonus, reflexe) și funcțiile senzoriale sunt complet intacte. Acest fenomen structural este provocat de leziuni localizate în ariile de asociere ale scoarței cerebrale, în special în lobul parietal sau frontal.
• argotaxie — Structura sintactică particulară și regulile de organizare a propozițiilor în cadrul unui argot sau limbaj codificat; modul specific în care elementele de argou sunt ordonate și articulate structural într-un enunț pentru a asigura funcția de criptare a mesajului. Termenul descrie deviațiile sistematice de la topica și sintaxa limbii standard, folosite ca mecanism de izolare comunicațională.
• asintaxie — Tulburare rară de limbaj, adesea de origine neurologică, ce constă în incapacitatea structurală a unei persoane de a orândui cuvintele în propoziții conform regulilor sintactice, rezultând un discurs fragmentat, lipsit de coerență gramaticală sau redus la stilul telegrafic. Acest fenomen de precizie clinică se întâlnește în anumite forme de afazie, împiedicând exprimarea fluidă deși vocabularul izolat rămâne parțial intact.