#baroc

• Albinoni — Numele de familie al celebrului compozitor și violonist italian Tomaso Albinoni (1671–1751), reprezentant de seamă al muzicii baroce, recunoscut la nivel mondial pentru operele sale, concertele pentru oboi și celebrul Adagio în sol minor.
• Aleijadinho — Porecla și numele artistic consacrat al lui Antônio Francisco Lisboa, faimos sculptor și arhitect brazilian din perioada colonială, recunoscut ca cel mai mare reprezentant al stilului baroc și rococo în America Latină. În ciuda unei boli degenerative grave care i-a deformat mâinile și picioarele, el a sculptat capodopere monumentale în lemn și piatră de săpun (steatit), numele său însemnând literal 'Mutilatul' în limba portugheză.
• alemandă — Un dans tradițional de origine germană, în tempo moderat și măsură binară (de obicei 2/4 sau 4/4), apărut în secolul al XVI-lea și devenit ulterior, în perioada barocă, prima mișcare structurală constitutivă obligatorie dintr-o suită instrumentală clasică (alături de curentă, sarabandă și gigă). Ca formă muzicală, se caracterizează printr-o curgere melodică fluidă, contrapunctică și un caracter solemn, elegant.
• Allegri — Nume de familie italian de rezonanță europeană, celebru în istoria culturii în special prin Gregorio Allegri (1582–1652), compozitor baroc și preot catolic, autorul faimoasei compoziții sacre 'Miserere mei, Deus'. De asemenea, numele este larg cunoscut în epoca contemporană în lumea sportului datorită antrenorului italian de fotbal Massimiliano Allegri.
• allemandă — Dans popular tradițional în ritm binar sau cuaternar, de origine germană, apărut în secolul al XVI-lea, caracterizat printr-o mișcare moderată, așezată și curgătoare. În perioada barocă, termenul desemnează piesa instrumentală cu caracter grav și polifonic care deschide în mod obligatoriu suita clasică de dansuri, fiind urmată de curantă, sarabandă și gigă.
• almandă — Variantă fonetică simplificată sau grafie rară folosită uneori în textele românești vechi pentru 'allemandă'; dans tradițional german cu mișcare moderată, în ritm binar sau cuaternar, apărut în secolul al XVI-lea, devenit piesă instrumentală fixă care deschide suita clasică barocă.
• amoraș — Diminutiv hipocoristic al substantivului 'amor'; reprezentare figurativă a zeului iubirii (Cupidon sau Eros) sub chipul unui copilaș înaripat, dolofan și drăgălaș, înarmat cu un arc și săgeți. În istoria artei și în decorațiunile interioare, termenul descrie motivele plastice antropomorfe de tip putto, utilizate frecvent în stilurile baroc și rococo pentru a simboliza dragostea inocentă sau jocul erotic.
• anfiladă — Dispunere structurală a mai multor încăperi, uși, curți sau elemente arhitecturale aliniate în linie dreaptă, astfel încât deschiderea lor succesivă oferă o perspectivă lungă și continuă asupra întregului ansamblu. În tactica militară istorică, termenul desemnează o poziție sau o direcție de tragere paralelă cu linia de fortificație ori cu șirul de trupe al inamicului, permițând măturarea întregului front cu un singur foc.
• apogiatură — Notă muzicală secundară de ornamentație, fără valoare temporală proprie în măsură, care precedă o notă principală lungă și se execută rapid, luând o parte din valoarea de timp a acesteia; ornament melodic cu rol expresiv. Această structură armonică creează o disonanță pasageră urmată imediat de o rezolvare consonantă pe sunetul de bază, fiind specifică stilului baroc și clasic.
• archetto — Termen muzical preluat din limba italiană care desemnează un arcuș mic sau subțire, utilizat în special pentru instrumentele de epocă din familia violei sau pentru execuția unor detalii tehnice miniaturale în muzica barocă. În sens structural-constructiv, archetto reprezintă și puntea elastică ori elementul curbat de tensiune ce susține firele de păr de cal, având un rol crucial în controlul nuanțelor dinamice și al articulației sunetului.
• archiviola — Instrument muzical experimental de epocă sau variantă hibridă din familia violei, echipat structural cu claviatură și un mecanism rotativ cu coardă continuă (asemănător unei ghitare cu roată sau viola organista), conceput pentru a produce sunete susținute de tip orchestră. În sens organologic, archiviola reprezintă o încercare renascentistă și barocă de a combina polifonia instrumentelor cu taste cu bogăția timbrală și expresivitatea dinamică a instrumentelor cu arcuș.
• archlute — Instrument muzical istoric cu coarde ciupite, apărut în perioada barocă ca o variantă extinsă a lăutei renascentiste. Acest dispozitiv structural se caracterizează printr-un gât prelungit și o a doua cutie de acordaj, concepute special pentru a găzdui coarde de bas suplimentare (bourdoni) care nu erau apăsate pe taste, fiind utilizat frecvent în muzica de cameră și orchestrele baroce pentru realizarea acompaniamentului de tip basso continuo.
• arciliuto — Denumirea în limba italiană și varianta neologică internațională pentru arhilăută, instrument cu coarde ciupite dezvoltat în epoca barocă. Acest dispozitiv structural îmbină corpul tradițional al lăutei cu un gât extins ce susține două cutii de acordaj separate, permițând tensionarea unor coarde suplimentare grave, neapăsate pe taste, utilizate pentru susținerea basului continuu în ansamblurile muzicale de cameră din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• arcimandola — Instrument muzical istoric cu coarde ciupite din familia mandolinei, dezvoltat în Italia spre sfârșitul perioadei baroce și începutul celei clasice. Acest dispozitiv structural reprezintă o variantă extinsă de mandola sau mandolină, având o cutie de rezonanță mai mare și un gât prelungit dotat cu o extensie pentru coarde de bas suplimentare, fiind utilizat pentru a îmbogăți registrul grav în ansamblurile de coarde din epocă.
• Armenierstadt — Denumirea istorică în limba germană a municipiului Gherla din județul Cluj, Transilvania, fondat structural ca oraș baroc în secolul al XVIII-lea de către comunitățile de armeni catolici colonizați în regiune. Numele se traduce literal prin 'orașul armenilor' și reflectă statutul administrativ special, privilegiile economice și planificarea urbanistică unică, de factură occidentală, pe care așezarea le-a deținut în cadrul Imperiului Habsburgic.
• Armida — Personaj feminin celebru, o vrăjitoare seducătoare din poemul epic 'Ierusalimul eliberat' (Gerusalemme liberata) scris de Torquato Tasso în secolul al XVI-lea; prin extensie, numele a devenit eponim pentru o femeie fascinantă, capabilă să vrăjească sau să manipuleze bărbații prin intermediul farmecelor ei senzuale. Acest personaj a inspirat numeroase opere muzicale, tablouri și piese de teatru în epoca barocă și romantică.
• arpanetta — Un instrument muzical istoric cu coarde ciupite, de dimensiuni reduse, asemănător unei harpe mici sau unui psalterion vertical, utilizat în perioada barocă timpurie pentru acompaniament și piese de cameră. Structura sa delicată permitea obținerea unor sonorități cristaline, fiind un simbol al rafinamentului interpretativ în saloanele aristocratice europene.
• arpicordo — Un instrument muzical istoric cu claviatură și coarde ciupite, înrudit îndeaproape cu spineta și harpsicordul, utilizat în special în spațiul italian în perioada Renașterii și a Barocului timpuriu. Era apreciat pentru dimensiunile sale relativ compacte și sunetul său percutant și cristalin, fiind adesea folosit în execuția pieselor polifonice de salon.
• Aubigne — Nume de familie de origine franceză; se referă în mod deosebit la Agrippa d'Aubigné (1552–1630), poet, războinic hughenot și istoric francez din epoca Războaielor Religioase. Opera sa capodoperă, 'Tragicele' (Les Tragiques), este un poem epic și satiric monumental, de factură barocă, ce descrie persecuțiile suferite de protestanți, remarcându-se prin intensitatea dramatică și forța metaforelor sale.
• autosacramental — Forma singularizată românizată pentru o piesă de teatru de tip auto sacramental; operă dramatică spaniolă cu caracter religios-alegoric într-un singur act, dedicată proslăvirii Euharistiei. Termenul individualizează o astfel de compoziție literară, analizată structural din punctul de vedere al versificației, al tehnicii personificării conceptelor abstracte și al mesajului teologic.