#celula

• ab ovo — Expresie latină provenită din scrierile lui Horațiu, însemnând literal 'de la ou'. În embriologie și toxicologia dezvoltării, se referă la analiza unui proces biologic, biologic celular sau a acțiunii unui agent teratogen (toxic care produce malformații) urmărit chiar de la stadiul de celulă-ou (zigot) sau din momentul fertilizării, pentru a înțelege mecanismul complet de alterare a dezvoltării intrauterine.
• aberativ — Care prezintă caracterul unei aberații; generator de devieri, anomalii sau deformări în raport cu o normă biologică, fizică sau logică. În optică, termenul descrie un mediu refractant sau o lentilă care introduce distorsiuni de fază sau de sfericitate în fasciculul luminos. În biologie, se referă la factori sau procese mutageni care determină modificări structurale anormale la nivelul materialului genetic.
• abiotrofie — Fenomen biologic sau stare caracterizată prin pierderea treptată a vitalității, diminuarea rezistenței fiziologice și degenerarea progresivă a unor celule, țesuturi ori organe. Acest proces de degradare timpurie sau declin funcțional este determinat de factori interni, constituționali sau genetici, manifestându-se în absența unor agresiuni exterioare evidente.
• acantoid — Termen descriptiv utilizat în științele biologice și medicale ca adjectiv pentru a defini un organ, o excrescență, o structură celulară sau un element anatomic care are aspectul, forma sau caracteristicile unui spin ori ale unui ghimpe. În anatomia umană și comparată, este utilizat uneori pentru a descrie profilul ascuțit al unor apofize osoase sau forma spiculilor membranari întâlniți în anumite modificări patologice ale țesuturilor.
• acariobiont — Organism sau unitate biologică celulară lipsită structural de un nucleu celular individualizat și bine definit. Termenul este utilizat sinonim cu cel de acariot și servește în biologia fundamentală pentru a descrie formele de viață primitive sau celulele aflate în stadii evolutive timpurii unde materialul genetic (ADN sau ARN) nu este delimitat de o membrană nucleară, ci este dispersat direct în citoplasmă.
• acariot — Care este lipsit de nucleu celular individualizat și structurat sau care nu posedă o membrană nucleară care să delimiteze materialul genetic. Ca substantiv, termenul desemnează o celulă anucleată (cum sunt eritrocitele mature ale mamiferelor) sau o entitate biologică primitivă (precum virusurile) care nu are o structură celulară completă sau un aparat nuclear propriu-zis.
• acrogeneză — Proces fiziologic și structural de formare, diferențiere sau dezvoltare a organelor vegetale ori a țesuturilor localizat exclusiv la vârful ori extremitatea superioară a unei axe. În contextul morfogenezei plantelor superioare, acrogeneza descrie ansamblul etapelor celulare prin care mugurul terminal coordonează apariția noilor lăstari și frunze, impunând o dominanță apicală asupra structurilor inferioare.
• acromată — Forma de feminin pentru termenul acromat; descrie o lentilă sau o structură optică capabilă să transmită lumina fără să o descompună în culorile componente pe margini. În domeniul medical, se referă la o femeie afectată de acromatopsie totală sau, în sens biologic strict, la celule ori țesuturi care nu fixează coloranții histologici standard, rămânând palide în urma expunerii.
• acromatină — Substanță fundamentală din nucleul celulei vii, alcătuită în principal din acizi nucleici și proteine, care se caracterizează prin faptul că nu fixează coloranții histologici de bază în timpul tehnicilor de laborator, rămânând transparentă; ea constituie suportul structural pe care se dispune cromatina în timpul diviziunii celulare.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromatoză — Condiție patologică generalizată caracterizată prin absența totală sau diminuarea severă a pigmentației normale dintr-un țesut, organ ori de la nivelul întregului organism. În dermatologie, termenul descrie stări severe de depigmentare cutanată (cum ar fi formele extreme de albinism sau vitiligo universal), în care celulele nu mai produc melanină.
• acromocentru — Structură nucleară microscopică formată prin fuziunea sau agregarea regiunilor heterocromatice pericentromerice (centromeri) ale mai multor cromozomi în timpul interfazei celulare. Această formațiune structurală densă, observată frecvent la nivelul glandelor salivare ale unor insecte (cum ar fi cromozomii politeni de la Drosophila), apare sub microscop ca o masă centrală intens colorabilă, din care iradiază brațele cromozomiale eucromatice lipsite de activitate transcripțională directă în acea zonă.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• acroplastic — Care se referă la acroplast sau care este asociat cu formarea și dezvoltarea complexului acrozomial (acrozomul) în timpul procesului de spermiogeneză (maturarea celulelor sexuale masculine). Acest fenomen structural celular descrie elementele veziculare derivative din aparatul Golgi care migrează spre extremitatea anterioară a nucleului spermatidei, organizând calota capului spermatozoidului, esențială pentru penetrarea membranei ovulului în momentul fecundației.
• acrospor — Tip de spor asexuat, conidie sau corp reproductiv microscopic care se dezvoltă și se separă exclusiv la extremitatea superioară ori în zona apicală a unui filament hifal specializat (conidiofor). Această structură celulară specifică ciupercilor inferioare se formează prin constricție sau înmugurire terminală, asigurând o dispersie aeriană extrem de eficientă a materialului genetic în mediul înconjurător pentru propagarea speciei.
• acrozom — Formație celulară veziculară, asemănătoare unui lizozom specializat, situată ca o calotă sau un înveliș protector în porțiunea anterioară a nucleului capului spermatozoidului. Această organită structurală, derivată din aparatul Golgi în timpul spermiogenezei, conține o cantitate mare de enzime hidrolitice puternice (cum ar fi hialuronidaza și acrozina) destinate dizolvării zonelor protectoare externe ale ovulului (zona pellucida) pentru a permite penetrarea și fecundația biologică.
• actinotactism — Formă particulară de tactism ce constă în proprietatea caracteristică a unor organisme inferioare, celule mobile sau microorganisme de a executa mișcări de orientare, atracție ori respingere sub influența directă a radiațiilor luminoase sau a altor tipuri de radiații electromagnetice emise de o sursă externă. Acest mecanism structural orientează comportamentul biologic în funcție de vectorii și intensitatea fluxului radiant.
• activină — Complex proteic celular și hormon peptidic din superfamilia factorului de creștere transformator beta (TGF-beta), cu rol structural în reglarea ciclului menstrual, proliferarea celulară, apoptoză, diferențierea țesuturilor și secreția de hormon foliculostimulant (FSH) de către glanda hipofiză. Acest agent biochimic coordonează rețele complexe de semnalizare intercelulară în organismele mamiferelor.
• adamantoblast — Celulă epitelială diferențiată, de formă cilindrică, responsabilă în mod exclusiv pentru secreția matricei organice și mineralizarea ulterioară a smalțului dentar în timpul procesului de amelogeneză. Aceste celule active se găsesc în stratul intern al organului smalțului și dispar complet după finalizarea erupției dintelui, făcând imposibilă regenerarea naturală a smalțului pe parcursul vieții.
• adelfotaxie — Fenomen biologic sau citologic constând în atracția reciprocă, mișcarea direcționată și tendința de aliniere ori grupare structurală a celulelor sau organismelor unicelulare de aceeași specie ori cu caracteristici genetice similare. Acest mecanism celular joacă un rol important în fazele incipiente de organizare a coloniilor bacteriene ori în procesele de morfogeneză tisulară.