#celula

• agametocit — Celulă mamă specializată din interiorul căreia se formează, prin procesul de schizogonie sau diviziune multiplă, agameții sau merozoiții. Acest stadiu intracelular este caracteristic paraziților din încrengătura Apicomplexa (cum ar fi agenții malariei) și joacă un rol esențial în perpetuarea ciclului biologic asexuat în țesuturile organismului gazdă.
• agamocit — Celulă reproducătoare asexuată sau spor specializat care se dezvoltă în mod direct, fără fuziune prealabilă cu o altă celulă, dând naștere unui nou individ complet. Din punct de vedere structural, agameții produși de organismele inferioare poartă această denumire în fazele citologice în care nu prezintă nicio diferențiere sexuală sau potențial gametic complementar.
• agamogonie — Proces biologic de multiplicare asexuată prin diviziune multiplă (schizogonie), caracteristic multor protozoare parazite, în special sporozoarelor, prin care o celulă mamă (schizontul) dă naștere în mod direct unui număr mare de celule fiice numite merozoiți. Din punct de vedere structural, această fază evolutivă se desfășoară independent de fenomenele de fecundare, având rolul de a multiplica rapid populația de patogeni în interiorul țesuturilor organismului gazdă.
• agenozom — Organit celular sau structură subcelulară cu rol specific în procesele de replicare ori diviziune, descrisă uneori în literatura biologică specializată în legătură cu absența sau modificarea materialului genetic activ. Reprezintă o entitate structurală discretă utilizată pentru a explica mecanisme particulare de diferențiere celulară sau anomalii cromozomiale induse experimental.
• aglutinină — Anticorp specific sau substanță proteică prezentă în plasma sangvină ori în serul imun, capabilă să determine procesul de aglutinare (alipire în cheaguri) a unor celule străine, bacterii, eritrocite ori particule purtătoare de antigen. Joacă un rol fundamental în determinarea grupelor de sânge și în mecanismele de apărare imunitară ale organismului.
• aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.
• agranulocit — Tip de leucocit (celulă albă din sânge) caracterizat prin absența granulațiilor specifice din citoplasmă și printr-un nucleu simplu, neafectat de lobulație; include limfocitele și monocitele, având un rol fundamental în răspunsul imun adaptativ și în fagocitarea agenților patogeni invadatori.
• airozom — Termen științific și citologic de nișă extrem de rar, utilizat pentru a descrie o structură veziculară intracelulară ipotetică sau modificată, bogată în enzime sau componente aerobe, implicată în mecanismele microscopice de transport, respirație celulară sau adaptare metabolică în medii hiper-oxigenate. Conceptul este investigat în studiile de morfologie celulară comparată pentru a înțelege compartmentalizarea proceselor biochimice la nivelul organitelor citoplasmatice avansate.
• akinetosporange — Organ celular specializat de tip sporange (sac sporifer) în interiorul căruia se formează și se maturează exclusiv akinetospori (spori reproducători asexuați, unicelulari și complet lipiți de organe de locomoție precum flagelii sau cilii); această structură anatomică biologică este caracteristică anumitor genuri de alge filamentoase sau fungi inferiori. Peretele acestui recipient este de regulă mai dens și adaptat structural pentru a proteja celulele reproducătoare statice împotriva factorilor abiotici distructivi din mediul acvatic sau terestru până la faza de eliberare pasivă a sporilor.
• alasotonic — Care se referă la tonicitatea sau presiunea osmotică specifică unei soluții saline; caracterizat prin echilibrul structural dintre concentrația de săruri a unui mediu lichid extern și cea a fluidelor celulare interne, prevenind deshidratarea sau spargerea membranei celulare. În sens fiziologic molecular, termenul descrie proprietatea unei soluții minerale de a menține constantă presiunea osmotică a țesuturilor vii expuse la interacțiunea cu ionii de sodiu ori clor.
• alesidă — Termen specializat, utilizat ocazional în biologie sau botanică descriptivă, care face referire la o structură celulară protectoare sau la un înveliș membranos specific. În sens larg sau experimental, poate descrie o entitate organică dintr-o clasă restrânsă de compuși structurali microbieni.
• aletocit — Un termen științific extrem de specializat sau neologism utilizat în biologia celulară experimentală pentru a descrie o celulă sangvină ipotetică ori modificată structural, aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare sau lipsită de granulații specifice. În sens academic extins, poate face referire la o componentă citoplasmatică analizată în medii de cultură controlate.
• aleur — Formă arhaică sau variantă morfologică derivată pentru aleuronă, desemnând totalitatea granulelor proteice de rezervă stocate în stratul periferic al endospermului la semințele de cereale. În sens adjectival, termenul descrie o structură vegetală sau un țesut seminal cu o concentrație ridicată de substanțe azotoase și incluziuni proteice cristaline, având un rol esențial în nutriția embrionului în timpul procesului de germinație.
• aleuron — Substanță proteică de rezervă, cu structură granulară amorphousă sau cristaloide, depozitată în celulele învelișului extern al endospermului la semințele plantelor (în special la graminee). Reprezintă un complex biochimic bogat în aminoacizi, fosfați și enzime, având un rol structural vital în hrănirea și susținerea metabolică a embrionului pe parcursul fazelor timpurii ale procesului de germinație.
• aleuronă — Formațiunea proteică granulară localizată în celulele stratului extern al endospermului din semințele de cereale și alte plante modificate genetic sau naturale. Reprezintă un agregat biochimic stocat sub formă de cristaloizi și globuloizi în vacuole deshidratate, având funcția fundamentală de a furniza aminoacizii, mineralele și enzimele hidrolitice necesare hrănirii embrionului în faza inițială de germinație.
• aleuronic — Care se referă la aleuronă, care aparține aleuronei sau care conține o cantitate mare de granule proteice de rezervă. În biologia vegetală structurală, termenul descrie țesuturile, celulele sau straturile seminale definite printr-o activitate enzimatică intensă și prezența incluziunilor azotoase cristaloide implicate în metabolismul germinativ al plantelor.
• alexină — Termen istoric utilizat în imunologia timpurie, introdus de Hans Buchner și popularizat de Jules Bordet, pentru a desemna sistemul de complement; o substanță proteică termolabilă, prezentă în serul sangvin normal, capabilă să distrugă bacterii și alte celule străine în cooperare cu anticorpii specifici (sensibilizatori). În biochimia modernă, acțiunea sa este studiată ca parte integrantă a răspunsului imun înnăscut nespecific de liză celulară.
• alobioză — Stare fiziologică sau formă de existență a unui organism viu caracterizată prin adaptarea sau reacția la un mediu de viață modificat artificial, nefiresc sau complet diferit de cel nativ. În ecologia experimentală, termenul descrie răspunsul structural al țesuturilor sau comunităților celulare atunci când sunt forțate să supraviețuiască în parametri biochimici non-standard, demonstrând plasticitatea metabolică a sistemului.
• alociclie — Comportament mitotic sau meiotic atipic al unor cromozomi sau segmente cromozomiale (în special heterocromatina), caracterizat printr-un ritm de condensare și replicare desincronizat structural față de restul complementului cromozomial din nucleu; poate fi pozitivă (condensare precoce) sau negativă (condensare întârziată).
• alocrin — Termen care descrie o glandă, un țesut sau un mecanism de secreție în care substanțele biochimice produse sunt eliberate în afara organismului sau către un alt individ din aceeași specie ori specie diferită, acționând ca mesageri chimici externi (cum sunt feromonii sau alomonii). În sens structural, definește procesele de comunicare chimică exocrină inter-organism, opuse sistemelor clasice endocrine sau paracrine.