#etnobotanica

• abie — Variantă regională arhaică folosită în trecut în anumite zone ale Carpaților pentru a denumi bradul (Abies alba) sau rășina pură extrasă din scoarța coniferelor. În medicina populară românească, unguentele preparate pe bază de 'abie' (grăsime amestecată cu rășină și ceară de albine) erau folosite empiric de vindecătorii din sate ca cicatrizante puternice pentru rănile deschise ale bunicilor sau ca balsamuri pectorale împotriva lingoarei și aprinderii de plămâni.
• abieluța — Denumire populară arhaică și diminutivală utilizată regional în comunitățile montane pentru a desemna o specie mică sau un lăstar tineresc de brad (Abies alba), ori o infuzie medicinală slabă preparată din ace acești lăstari. În medicina empirică din sate, extractul de abieluța era administrat sub formă de sirop sau ceai tonic pentru calmarea tusei convulsive la copii, ameliorarea bronșitelor acute și stimularea poftei de mâncare în stările de convalescență.
• Abies amabilis — Specie de brad originară din regiunile muntoase ale Americii de Nord de Vest, cunoscută popular sub numele de brad argintiu de Pacific sau brad amabil. În etnomedicina nativă americană și aromaterapia clinică contemporană, extractele hidroalcoolice și uleiurile volatile distilate din acele și scoarța de Abies amabilis sunt studiate și folosite pentru proprietățile lor remarcabile analgezice, antioxidante puternice și antimicrobiene la nivelul tractului respirator.
• Abies cephalonica — Specie de brad originară din regiunile montane ale Greciei, cunoscută popular sub numele de brad grecesc sau brad de Kefalonia. În medicina tradițională mediteraneeană și farmacognozia modernă, rășina și uleiurile esențiale extrase din acele sale sunt studiate pentru concentrația mare de alfa-pinen și beta-pinen, fiind folosite istoric ca agent antiseptic pulmonar puternic și antiinflamator articular în tratarea reumatismului.
• Abies concolor — Specie de brad originară din munții Americii de Nord de Vest, cunoscută popular sub numele de brad argintiu sau brad cu ace colorate uniform. În medicina indigenă americană și în ghidurile moderne de aromaterapie, extractele distilate din Abies concolor sunt recunoscute pentru proprietățile lor puternic sedative asupra sistemului nervos, spasmolitice și analgezice, fiind utilizate în ameliorarea stărilor de anxietate ridicată și a durerilor musculare cronice.
• Abies grandis — Specie de brad de talie uriașă, originară din regiunile de coastă ale Americii de Nord de Vest, cunoscută popular sub numele de brad uriaș sau brad mare. În etnomedicina triburilor native americane și în farmacognozia modernă, extractele din scoarța și acele sale sunt recunoscute pentru conținutul bogat în beta-pinen, beta-felandren și limonat, fiind utilizate istoric ca un remediu expectorant puternic în afecțiunile pulmonare cronice, dar și ca antiseptic topic pentru dezinfectarea rănilor externe adânci.
• Abies pinsapo — Specie rară de brad originară din regiunile muntoase din sudul Spaniei și nordul Marocului, cunoscută popular sub numele de brad spaniol sau pinsapo. În etnomedicina mediteraneeană și farmacognozia contemporană, extractele obținute din acele sale rigide și scurte sunt apreciate datorită concentrației unice de monoterpene antioxidante, acizi abietici și compuși fenolici, fiind utilizate tradițional ca remediu vulnerar pentru dezinfectarea rănilor deschise, reducerea inflamațiilor articulare și ameliorarea afecțiunilor respiratorii de natură infecțioasă.
• abligeană — Denumire populară arhaică sau regionalism folosit în unele comunități rurale din România (în special în zonele intracarpatice) pentru a desemna planta erbacee medicinală cunoscută sub numele de obligeană (Acorus calamus). În practicile empirice transmise prin viu grai, rizomii uscați ai acestei plante erau folosiți sub formă de decocturi pentru ameliorarea tulburărilor digestive, stimularea poftei de mâncare sau calmarea stărilor de neliniște psihică, fiind un remediu omniprezent în farmacia populară a secolelor trecute.
• adărag — Denumire populară regională atribuita în anumite zone ale țării arbustului spinos numit dârmox sau altor varietăți de plante sălbatice cu ramuri flexibile utilizate în gospodăriile rurale tradiționale pentru împletirea gardurilor ori fixarea viței-de-vie. În studiile de etnobotanică, termenul este analizat pentru a documenta bogăția lexicului floristic local.
• aftărăgaci — Denumire populară regională atribuită unei plante erbacee sau unui arbust cu proprietăți medicinale empirice ori utilitate gospodărească, întâlnită în flora spontană a anumitor zone rurale din România. Termenul reflectă bogăția etnobotanică a graiurilor locale, fiind folosit adesea în fitoterapia tradițională pentru ameliorarea diverselor afecțiuni cutanate sau digestive.
• agina — Denumire regională, rară sau arhaică folosită în anumite comunități istorice sau texte vechi pentru a desemna o varietate de strugure sălbatic ori o bobiță de strugure (similară etimologic cu termenul italian 'acinus'). În sens structural și etnobotanic, cuvântul reflectă denumiri populare ale fructelor mici cu pulpă zemoasă folosite în trecut în medicina tradițională rurală sau în producția empirică a vinului.
• alalant — Denumire populară rară sau regională atribuită unei plante erbacee sau unui sortiment specific de vegetație aromatică întâlnit în anumite zone rurale; termen folosit ocazional în etnobotanica românească pentru a descrie o plantă cu flori mici și proprietăți empirice utilizate în medicina populară tradițională. Structural, cuvântul este documentat în chestionarele lingvistice ca o variantă izolată de lexic arhaic.
• alorire — Acțiunea ipotetică sau experimentală de a extrage, procesa sau utiliza proprietățile caustice ale plantei numite alior în scopuri terapeutice ori fito-tehnice; proces de transformare organică secundară. Ca termen abstract rar, descrie un act de aplicare sau tratare controlată bazată pe extracte vegetale specifice genului Euphorbia.
• amăgeu — Denumire populară sau regională arhaică folosită în trecut în anumite comunități din spațiul românesc pentru a desemna o plantă din flora spontană utilizată în medicina empirică rurală sau o substanță vegetală cu gust amărui, capabilă să provoace iluzii optice ori amețeli ușoare (din rădăcina verbului a amăgi). În contextul bazelor de date, termenul este reținut ca descriptor istoric fix pentru înregistrarea corectă a lexicografiei arhaice extrase din manuscrise.
• amandea — Denumire populară, rară sau regională atribuită unei plante erbacee din flora spontană locală sau unei varietăți de arbust ale cărei frunze ori fructe amintesc vag de forma și structura migdalului. Termenul aparține lexical onomasticii botanice rurale și este utilizat în special în comunitățile tradiționale din sudul sau estul țării pentru a identifica elemente de floră folosite în medicina populară sau în gospodărie.
• amăruș — Denumire populară, arhaică sau regională folosită în anumite zone rurale românești pentru a desemna o plantă erbacee din flora spontană sau o ciupercă caracterizată printr-un gust amărui pronounced (din rădăcina adjectivului amar cu sufixul -uș). În etnobotanica empirică, termenul este înregistrat ca un element descriptiv rar, utilizat de localnici pentru a identifica specii vegetale folosite în trecut la prepararea ceaiurilor tonice sau digestive.
• amăruță — Denumire populară atribuită unor specii de plante erbacee din flora spontană locală (cum este Polygala amara sau unele specii de jaleș), caracterizate structural prin gustul lor intens amar, folosite în medicina empirică rurală ca tonice gastrice, expectorante ori stimulente ale poftei de mâncare. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular a termenului amăruț, descriind o substanță sau o stare sufletească ușor amară ori melancolică.
• amatofite — Termen botanic sau ecologic rar, utilizat pentru a defini o categorie de plante din flora spontană locală sau ierburi care cresc pe lângă așezările umane, în mod tradițional asociate cu utilizări gospodărești rudimentare ori recoltate de amatori din pasiune (din rădăcina amato- și sufixul elen phyton - plantă). La plural, desemnează comunitățile de astfel de specii vegetale secundare, studiate în micile tratate de etnobotanică rurală.
• ambriboi — Formă regională și arhaică utilizată în fitonimia populară românească pentru a desemna o plantă erbacee din familia compozitelor, cunoscută științific sub numele de Carpesium cernuum (brânca-porcului) sau specii înrudite de plante medicinale de pădure. Denumirea poartă amprenta lexicală rurală și este utilizată în etnobotanica tradițională pentru a descrie plante cu frunze late și flori galbene galbene-verzui, folosite în trecut în remediile empirice.
• amelică — Denumire populară regională sau variantă fitonimică arhaică, extrem de rară, utilizată în trecut în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o plantă medicinală mică, o varietate de buruiană de câmp sau o specie de mușchi forestier. Termenul poartă amprenta lexicală a vocabularului etnobotanic empiric tradițional, fiind legat de remediile folosite în vechime de vracii din sate pentru vindecarea afecțiunilor minore.