#fluid

• acvaplanare — Fenomen fizic și hidrodinamic periculos care se produce în timpul rulării unui vehicul sau aeronave pe o suprafață acoperită cu un strat de apă, constând în pierderea totală a aderenței pneurilor din cauza formării unei pelicule de lichid între roată și carosabil. Această pierdere structurală a contactului direct anulează eficiența frânării și a direcției, ducând la pierderea controlului asupra vehiculului.
• acvatic — Care aparține apei, privitor la apă; care trăiește, se dezvoltă sau se practică în apă ori pe suprafața acesteia. Acest termen descrie o varietate structurală de organisme, ecosisteme, plante sau activități sportive ale căror caracteristici anatomice, chimice ori operaționale sunt adaptate integral sau parțial mediului lichid dulce, salobru ori marin.
• acviform — Care are forma sau aspectul apei, fluid, transparent ori asemănător cu un lichid limpede; termen structural rar utilizat în descrierile macroscopice sau histologice pentru a indica o textură extrem de apoasă ori o secreție clară, lipsită de vâscozitate. Acest neologism descriptiv ajută la clasificarea structurilor biologice care mimează proprietățile vizuale ale fluidelor pure.
• aduct — Produsul adus sau colectat printr-un canal, sau, ca adjectiv, descrierea unei mișcări anatomice sau a unei structuri care a fost adusă spre axul median al corpului. În anatomia structurală, reprezintă o componentă sau o poziție rezultată în urma procesului de adducție, realizat de mușchii adductori care apropie un membru (braț sau picior) de linia centrală a organismului. În ingineria hidrotehnică veche, termenul făcea referire parțială la canalul sau conducta care transporta un fluid (similar cu aducțiunea).
• aducțiune — Variantă formală sau terminologie secundară pentru substantivul 'aducție', care desemnează ansamblul de construcții, instalații, canale magistrale sau conducte de mari dimensiuni destinate captării și transportului fluidelor (în special al apei potabile sau industriale) de la sursa de alimentare până la punctele de distribuție ori la stațiile de tratare. În vechile tratate medicale sau academice, termenul era folosit ocazional și ca variantă grafică pentru mișcarea anatomică de apropiere a unui membru de axul median al corpului.
• advecție — Deplasare pe orizontală a unei mase de aer sau a unui fluid, însoțită de transferul proprietăților fizice ale acestuia (temperatură, umiditate, salinitate sau densitate); procesul fizic de transport macrostructural dintr-un punct în altul al spațiului fluid. În meteorologie, advecția este un factor cheie în dinamica vremii, diferențiindu-se strict de convecție (care reprezintă mișcarea pe verticală) și fiind responsabilă pentru schimbările bruște de temperatură la trecerea fronturilor atmosferice.
• advectiv — Care se referă la advecție, care este cauzat sau determinat de procesul de advecție (transferul pe orizontală al unei proprietăți a atmosferei sau a unui fluid, cum ar fi masa aerului, căldura ori umiditatea). În meteorologia sinoptică, termenul califică fenomene complexe generate de deplasarea maselor de aer pe o scară geografică extinsă, cum sunt ceața advectivă sau înghețul advectiv, ambele apărute prin pătrunderea bruscă a unui front de aer cu caracteristici termice diferite peste o anumită suprafață terestră.
• aeraulică — Ramură a fizicii aplicate și a ingineriei instalațiilor care se ocupă cu studiul curgerii, distribuției și tratării aerului în conducte, incinte închise sau sisteme de ventilație; tehnica proiectării rețelelor de aeraj și climatizare structurală, bazată pe principiile dinamicii fluidelor gazose.
• aeriform — Care are forma, proprietățile sau aspectul aerului; stare fizică a materiei caracterizată prin lipsa unei forme proprii și a unui volum fix, prezentând o tendință naturală de expansiune nedefinită. În terminologia științifică modernă, termenul este utilizat ca sinonim rafinat pentru starea gazoasă, descriind substanțe ale căror molecule au o energie cinetică ridicată și coeziune minimă.
• aerlift — Instalație, pompă sau dispozitiv tehnic bazat pe principiul transportului pneumatic, utilizat pentru ridicarea unui lichid ori a unui amestec de apă și sedimente printr-o conductă verticală, prin intermediul injectării de aer comprimat la bază. Acest sistem este utilizat pe scară largă în acvaristică pentru filtrarea apei, în ingineria petrolieră și în lucrările de dragare datorită lipsei componentelor mecanice în mișcare.
• aero — Ca substantiv sau adjectiv, reprezintă o formă scurtă, colocvială sau comercială pentru aviație, aeronautică, aerodinamică sau transport aerian. Ca element de compunere savantă (prefixoid), provine din grecescul 'aer' și servește la formarea unor termeni științifici, tehnici sau medicali, indicând o legătură directă cu aerul, atmosfera, gazele sau aparatele de zbor.
• aerodină — Orice aparat de zbor mai greu decât aerul, a cărui susținere și sustentație în atmosfera terestră sunt asigurate exclusiv de forțele dinamice exercitate de aer asupra suprafețelor sale portante (aripi fixe sau rotoare în mișcare) în timpul deplasării. Clasificarea cuprinde avioanele, elicopterele, planoarele și dronele, reprezentând opusul aerostatelor.
• aerodinam — Termen tehnic general sau istoric folosit pentru a desemna orice aparat de zbor mai greu decât aerul (cum sunt avioanele, elicopterele sau planoarele), a cărui susținere și sustentație în atmosferă sunt asigurate exclusiv de forțele aerodinamice generate de mișcarea relativă a suprafețelor sale portante (aripi, rotoare) în contact cu fluxul de aer. Reprezintă opusul aerostatelor (baloane, zepline), care plutesc pe baza forței arhimedice.
• aerodinamic — Care aparține aerodinamicii, privitor la mișcarea aerului și a gazelor în raport cu corpuri solide; care prezintă o formă geometrică fluidă și optimizată, special proiectată pentru a reduce la minimum rezistența la înaintare opusă de aer în timpul deplasării. Se aplică pe scară largă în proiectarea avioanelor, autovehiculelor de mare viteză și echipamentelor sportive de performanță.
• aerodinamică — Ramură a mecanicii fluidelor care studiază legile mișcării aerului sau a altor gaze, precum și forțele exercitate de acestea asupra corpurilor solide aflate în mișcare relativă față de ele. Acest domeniu științific guvernează proiectarea aparatelor de zbor, rachetelor și vehiculelor terestre prin optimizarea forțelor de portanță și de rezistență la înaintare.
• aerodinamician — Inginer sau cercetător specializat în domeniul aerodinamicii; specialist care se ocupă cu studiul, proiectarea, optimizarea și testarea comportamentului corpurilor solide (avioane, mașini, rachete) aflate în mișcare prin fluxuri de aer sau gaze. Această activitate include utilizarea simulărilor computerizate avansate și a testelor experimentale în tunele de vânt pentru reducerea rezistenței la înaintare.
• aerodinamiciană — Forma de feminin pentru termenul aerodinamician; femeie inginer sau cercetător specializată în studiul forțelor aerodinamice, proiectarea profilelor aerodinamice și optimizarea fluxurilor de aer pentru diverse vehicule, aeronave sau structuri industriale prin metode computaționale sau experimentale.
• aerodinamicitate — Calitatea, proprietatea sau gradul în care un obiect solid posedă o formă aerodinamică; capacitatea structurală a caroseriei unui vehicul sau a fuzelajului unei aeronave de a pătrunde prin straturile de aer cu o rezistență minimă la înaintare. Deși utilizat frecvent în jargonul auto sau comercial, în mediul academic este preferat termenul tehnic rafinat 'aerodinamică'.
• aeroelasticitate — Ramură a mecanicii și ingineriei aerospațiale care studiază interacțiunile dintre forțele aerodinamice, forțele elastice ale structurii unui corp solid și forțele de inerție ale acestuia, aflate în mișcare relativă. Acest domeniu este crucial în proiectarea aeronavelor de mare viteză și a podurilor suspendate pentru prevenirea fenomenelor de instabilitate structurală distructivă, cum ar fi flutterul sau bufetajul.
• aeroglisor — Vehicul autopropulsat amfibiu (peronă pe pernă de aer / hovercraft) capabil să se deplaseze la mică înălțime deasupra apei, solului, mlaștinilor sau gheții, prin generarea unui strat continuu de aer comprimat sub carenă (pernă de aer) care îi anulează frecarea directă cu suprafața terestră.