#framework

• antitotalitarism — Doctrină politică, atitudine ideologică sau poziție filosofică bazată pe respingerea radicală a totalitarismului, a fascismului, a comunismului de stat și a oricărei forme de totalitate guvernamentală coercitivă. Reprezintă un cadru conceptual ce reunește diverse orientări democratice, având ca numitor comun apărarea statului de drept, independența justiției, pluralismul ideologic și protejarea individului împotriva imixtiunii absolute a aparatului statal.
• antropologism — Concepție sau orientare filozofică și metodologică radicală care tinde să reducă toate problemele filozofiei, culturii, moralei și existenței exclusiv la studiul datelor antropologice și biologice ale speciei umane. Acest curent speculativ interpretează fenomenele sociale complexe și legile logicii prin prisma structurilor psihofizice umane, fiind deseori criticat pentru naturalizarea excesivă a culturii.
• antroponomastic — Care aparține onomasticii numelor de persoane sau care se referă la antroponimie și antroponomastică; specific studiului lingvistic al numelor proprii umane, structurii, clasificării și originii lor.
• aparținere — Substantiv de acțiune reprezentând faptul sau procesul de a aparține, utilizat ocazional ca formă de infinitiv lung substantivat; definește legătura directă, includerea ori dependența unui element față de un sistem sau de o autoritate, fiind înlocuit în limba literară curentă de sinonimul abstract 'apartenență'.
• apartinitate — Concept filozofic sau livresc rar utilizat pentru a desemna calitatea sau starea abstractă de a fi parte integrantă dintr-un sistem, dintr-o esență sau dintr-un ansamblu ontologic; ipostază structurală a identității unui element definită exclusiv prin legătura sa intrinsecă cu un întreg.
• aprecație — Variantă grafică etimologică sau livrescă rar întâlnită pentru substantivul 'apreciere'; acțiunea de a evalua, a prețui sau a stabili valoarea, calitatea ori importanța unui obiect, a unei situații sau a unei probe juridice. Acest proces structural administrativ implică o analiză critică realizată de un expert sau de o autoritate pentru a emite o concluzie oficială.
• apreciație — Variantă grafică etimologică, livrescă sau arhaică pentru substantivul 'apreciere'; procesul sau acțiunea de a evalua, prețui, estima ori stabili valoarea, calitatea ori importanța unui obiect, a unei probe juridice sau a unui activ financiar. Acest concept structural este utilizat cu precădere în vechiul jargon administrativ sau în traduceri literare riguroase.
• aprețiație — Variantă grafică istorică, livrescă sau arhaică pentru substantivul 'apreciere' (sau 'apreciație'); procesul sau acțiunea oficială de a evalua, estima ori stabili valoarea, calitatea ori importanța unui obiect, a unei probe juridice sau a unui activ financiar. Acest concept structural este utilizat cu precădere în jargonul administrativ românesc de secol nouăsprezece, reflectând modelul etimologic latin dinaintea simplificării ortografice moderne.
• apriorism — Doctrină filozofică sau orientare epistemologică (specifică în mod deosebit idealismului german și cartezianismului) care susține că elementele fundamentale ale cunoașterii umane sunt înnăscute ori independente de experiența senzorială, fiind structurate exclusiv prin rațiunea pură anterioară oricărei cercetări empirice.
• apriorist — Persoană care aderă la principiile apriorismului sau care susține că elementele fundamentale ale cunoașterii sunt independente de experiența senzorială. Ca adjectiv, descrie un sistem filozofic, un raționament ori o atitudine intelectuală bazată exclusiv pe cadre mentale prestabilite și speculații pur deductive, fără o fundamentare empirică.
• aprioristă — Forma de feminin a termenului 'apriorist', desemnând o femeie care susține postulatele apriorismului sau o structură logică, o doctrină ori o viziune științifică ce tinde să excludă rolul central al experimentului direct, bazându-se pe cadre speculative deduse anterior oricărei cercetări empirice.
• aprioritate — Însușirea, calitatea sau starea de a fi apriori ori aprioric; independență absolută a unor cadre mentale, concepte sau categorii logice față de orice formă de experiență senzorială ori empirică. În gnoseologia clasică, definește prioritatea logică și structurală a rațiunii pure în organizarea cunoașterii.
• aprobație — Variantă grafică etimologică sau livrescă rar întâlnită pentru substantivul 'aprobare'; actul oficial, acordul sau consimțământul emis de o autoritate ori comisie prin care se validează un proiect, o cerere sau o decizie administrativă. Acest concept structural este utilizat cu precădere în textele administrative mai vechi sau în traducerile literare riguroase.
• ascultământ — Ascultare respectuoasă, supunere fiască sau obligație morală și juridică de a respecta deciziile unei autorități; în context monahal, reprezintă jurământul sau îndatorirea practică atribuită unui călugăr de către stareț. În vechiul drept românesc, termenul structural indica și actul de audiere a martorilor sau recunoașterea oficială a unei decizii luate de o instanță de judecată domnească.
• asimilator — Persoană, organism sau element care asimilează ori favorizează procesul de asimilare; care are puterea de a absorbi și integra elemente externe în structura proprie. Ca adjectiv, definește un factor metabolic, un mecanism psihologic sau un curent politic care conduce direct la contopirea și omogenizarea componentelor unui sistem.
• asistare — Acțiunea de a asista și rezultatul ei; acordarea unui ajutor material, moral, medical sau tehnic unei persoane ori unei colectivități; sprijinire sau ocrotire structurală. În domeniul juridic, reprezintă participarea unui apărător, reprezentant legal sau consilier tehnic la procedurile judiciare pentru a proteja interesele unei părți implicate.
• astatică — Forma de feminin a adjectivului astatic; caracterizează o entitate fizică, o mărime electrică, o buclă de reglare sau o carcasă care se află în echilibru indiferent ori care nu prezintă eroare staționară; în automatică, se poate referi la o caracteristică astatică a unui motor sau releu.
• autoabrogare — Încetare de drept și automată a valabilității sau aplicabilității unei legi penale, temporare sau excepționale, ca urmare a împlinirii exacte a termenului fixat ab initio în cuprinsul textului său normativ ori odată cu dispariția condițiilor speciale care au determinat adoptarea acesteia, fără a mai fi necesară emiterea unui alt act normativ abrogator.
• autoeducație — Educație pe care o realizează cineva prin propriile forțe; proces conștient, planificat și continuu de formare a personalității, de asimilare a valorilor culturale și de dobândire a unor competențe diverse prin studiu și efort individual, independent de instituțiile școlare formale.
• autoelogiu — Elogiu adus propriei persoane; text, discurs sau declarație publică prin care un individ își preamărește singur meritele, talentul, faptele sau calitățile morale deosebite.