#infinitiv

• abundare — Acțiunea de a abunda și rezultatul ei; manifestarea procesului de a exista în cantități mari sau de a se revărsa dintr-un belșug copleșitor. Deși în limba română curentă este adesea substituit prin derivatul mai utilizat 'abundanță', substantivul de acțiune păstrează o nuanță verbală dinamică, fiind întâlnit în scrierile teoretice, analizele lingvistice fine sau traducerile literare arhaizante.
• afluiere — Formă arhaică de infinitiv lung a verbului „a aflui”, utilizată ca substantiv verbal pentru a desemna acțiunea de a curge într-o direcție unică sau faptul de a se aduna în cantități mari într-un punct fix. În uzul lexicografic modern, acțiunea verbului a fost substituită aproape complet de termenul „afluire”, substantivul original rămânând doar ca atestare morfologică.
• ajungere — Acțiunea de a ajunge la o destinație, într-un punct fix sau la un anumit nivel; procesul de finalizare a unei deplasări ori de atingere a unui scop ideal. Deși este corect gramatical ca substantivare a infinitivului lung, termenul este utilizat rar în limba contemporană, fiind preferate sinonimele funcționale precum 'sosire', 'atragere' sau 'atingere'.
• ajutare — Acțiunea de a ajuta și rezultatul ei; procesul voluntar, altruist sau instituționalizat prin care se acordă sprijin, asistență, resurse materiale, suport moral sau îndrumare intelectuală unei persoane, unei comunități ori unui sistem aflat într-o stare de dificultate, vulnerabilitate sau nevoie. Deși este o formă corectă obținută prin substantivarea infinitivului lung al verbului 'ajuta', în limba modernă contemporană termenul este utilizat mult mai rar în formă izolată, fiind adesea înlocuit structural de sinonime funcționale mai directe precum 'ajutor', 'asistență' sau 'sprijin'.
• ajutorire — Acțiunea de a ajutori și rezultatul ei; procesul de acordare a unui sprijin material, a unei asistențe logistice ori a unui suport structural de către o autoritate, o asociație sau o persoană fizică; manifestarea dinamică a ajutorului sistematic. Deși este o formă corectă obținută prin substantivarea infinitivului lung al verbului arhaic 'ajutori', în limba modernă contemporană termenul are o circulație extrem de redusă, fiind înlocuit integral în uzul curent de neologismul 'ajutorare' sau de substantivul de bază 'ajutor'.
• ajuturare — Acțiunea de a ajutura și rezultatul ei; procesul regional, arhaic sau popular prin care se acorda asistență, suport logistic, ajutor material sau sprijin moral unei gospodării ori unei persoane aflate într-un moment dificil; manifestarea colectivă a întrajutorării rurale. Ca substantivare a infinitivului lung al verbului regional 'ajutura', termenul se întâlnește exclusiv în documente istorice transilvănene sau culegeri vechi de folclor, fiind înlocuit în limba modernă standard de cuvântul 'ajutorare'.
• aninare — Acțiunea de a anina și rezultatul ei; proces fizic prin care un obiect este suspendat, fixat sau agățat de un suport aflat la înălțime pentru a atârna liber. În sens figurat și literar, reprezintă actul psihologic de atașare sau fixare a unor speranțe, gânduri ori sentimente profunde de o anumită persoană, idee, ideal sau promisiune protectoare.
• apăducere — Formă arhaică sau variantă verbală substantivată timpurie ce desemnează acțiunea de aducere sau transportare a apei; procesul tehnic și infrastructura responsabilă cu captarea și aducțiunea apei potabile către o localitate, fiind înlocuit în limba modernă de termenul 'aducțiune'.
• aparținere — Substantiv de acțiune reprezentând faptul sau procesul de a aparține, utilizat ocazional ca formă de infinitiv lung substantivat; definește legătura directă, includerea ori dependența unui element față de un sistem sau de o autoritate, fiind înlocuit în limba literară curentă de sinonimul abstract 'apartenență'.
• apăștire — Acțiunea de a apăsa sau starea a ceea ce este presat, exprimată printr-o formă substantivală de infinitiv lung specifică graiurilor populare sau textelor dialectale vechi. Desemnează aplicarea unei forțe fizice, o amprentă structurală ori, la nivel figurat, o stare persistentă de supărare, împovărare sau constrângere morală.
• arămire — Acțiunea de a (se) arămi și rezultatul ei; dobândirea unei nuanțe roșiatice-brune cu reflexe metalice de către frunziș, fructe sau pielea expusă la soare. În sens tehnic meșteșugăresc, reprezintă procesul de acoperire a unui obiect din alt metal cu un strat protector de cupru (arămare).
• arămuire — Acțiunea de a arămui și rezultatul ei; procesul meșteșugăresc de tratare, finisare, placare sau suflare a unui obiect cu un strat protector de aramă (cupru). Reprezintă un substantiv provenit dintr-un infinitiv lung rar, specific inventarelor tehnice și condicilor de breaslă din regiunile cu tradiție în cazangerie.
• arăstuire — Acțiunea de a arăstui și rezultatul ei; reținerea formală, arestarea sau punerea sub pază a unei persoane; procesul administrativ ori juridic de sechestrare și confiscare temporară a unor bunuri mobile sau imobile conform cutumelor vechi.
• arătare — Acțiunea de a arăta sau rezultatul ei; apariție bruscă, adesea misterioasă, supranaturală sau fantomatică a unei ființe ori a unui duh; nălucă, specter sau viziune care impresionează simțurile. În sens de infinitiv lung, reprezintă actul de indicare, expunere vizuală sau demonstrare a unui obiect ori adevăr.
• ardare — Formă arhaică, regională sau livrescă utilizat în trecut pentru a desemna acțiunea de a arde și rezultatul ei; ardere, combustie sau distrugere prin foc a unui material. În sens figurat, reprezintă o stare de mistuire interioară, pasiune intensă sau suferință spirituală profundă. De asemenea, în lingvistica istorică structurală, este documentată ca o variantă timpurie de infinitiv lung a verbului 'a arde', înlocuită treptat în limba modernă de forma standard.
• arestuire — Acțiunea de a arestui și rezultatul ei; reținere, arestare sau punere sub pază efectuatgă de autoritățile locale. În context procedural istoric, termenul reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat utilizată rar în documentele juridice și administrative județene din secolele trecute pentru a consemna procesul de privare temporară de libertate a unui individ.
• arghisire — Acțiunea de a arghisi și rezultatul ei; proces tehnologic, chimic ori mecanic tradițional prin care se realizează argintarea sau acoperirea unei suprafețe cu un strat protector ori decorativ de argint. În contextul economiei meșteșugărești din secolele trecute, termenul reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat întâlnită în inventarele de ateliere pentru a consemna finisarea metalelor.
• argintire — Acțiunea de a arginti și rezultatul ei; proces tehnologic, mecanic sau chimic prin care se realizează acoperirea unui obiect cu un strat fin de argint; argintare. În sens meșteșugăresc și industrial, reprezintă o formă de infinitiv lung substantivat utilizată pentru a consemna poleirea suprafețelor cu scop decorativ, reflectorizant sau reflectorizant în industria de oglinzi ori piese de precizie.
• argintuire — Variantă regională, populară sau învechită pentru acțiunea de a arginta și rezultatul ei; procesul empiric de acoperire a unui obiect (podoabe, paftale, nasturi dintr-un metal comun) cu un strat fin de argint; argintare. În contextul lingvistic structural al documentelor meșteșugărești și casnice vechi, funcționează ca un infinitiv lung substantivat utilizat de artizanii rurali pentru a descrie tehnica tradițională de înfrumusețare a metalelor.
• arunca — A proiecta un obiect în spațiu prin imprimarea unei mișcări bruște și a unei forțe musculare; a propulsa la o anumită distanță. Ca verb tranzitiv, înseamnă a îndepărta lucrurile nefolositoare (a lepăda, a desființa) sau a emite semnale ori radiații. În formă reflexivă ('a se arunca'), definește actul de a se lansa de la înălțime, de a se repezi impulsiv spre cineva sau de a începe o acțiune complexă fără ezitare ori pregătire prealabilă.