#manuscris

• asămănare — Formă arhaică și regională pentru asemănare; existența unor trăsături comune sau a unei identități parțiale între două ori mai multe entități. În context teologic vechi, face referire la crearea omului după chipul și asămănarea divinității, reprezentând potențialul spiritual de perfecționare morală.
• aschet — Formă arhaică, regională sau variantă veche de scriere pentru termenul 'ascet'; persoană care duce o viață izolată, plină de privațiuni și dedicată exclusiv practicilor spirituale ori religioase. Acest termen structural se regăsește în manuscrisele bisericești medievale sau în scrierile literare de epocă, reflectând o adaptare fonetică timpurie a etimonului grecesc în spațiul cultural românesc.
• aseme — Formă arhaică, regională sau trunchiată din punct de vedere fonetic pentru termenul 'asemenea'; care arată o relație de similitudine, identitate sau potrivire cu un model anterior; de aceeași natură, la fel. În vechile texte religioase sau manuscrise populare, funcționează ca un determinant structural ce pune în paralel două acțiuni ori stări identice.
• așezământariu — Variantă fonetică și ortografică veche pentru termenul „așezământar”; care aparține unui așezământ sau care slujește în cadrul unei instituții ctitoricești. Întâlnit cu precădere în manuscrisele din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, acest termen reflectă finala vocalizată în „-iu”, specifică graiului academic și bisericesc din acea epocă.
• așezămîntariu — Termen arhaic extrem de rar ce desemnează un registru oficial, o condică, un hrisov sau un document de epocă în care erau transcrise hotărârile domnești, statutele administrative ori actele de înființare ale unor așezăminte. Funcționa ca o cartulă sau un inventar juridic de privilegii și obligații structurale ale unei instituții publice ori mănăstirești.
• Assiris — Variantă toponimică sau onomastică arhaică întâlnită în vechile manuscrise românești pentru a desemna fie imperiul și regiunea istorică a Asiriei, fie o redare fonetică timpurie, influențată de filiera greco-bizantină, a zeului egiptean Osiris. Funcționează ca un indicator cultural și istoric fix în hrisovul și catastifele religioase medievale.
• astrolav — Variantă fonetică veche sau arhaică, de influență slavă ori neogreacă, a termenului astrolab; instrument istoric utilizat pentru determinarea poziției corpurilor cerești și calcularea latitudinii. Această denumire apare frecvent în manusrisele românești medievale, în cronici și în primele traduceri ale textelor de popularizare a științei de pe teritoriul țării noastre, reflectând circulația terminologiei astronomice înainte de standardizarea modernă bazată pe filiera franceză.
• astrologhicesc — Formă adjectivală arhaică și învechită (de influență neogreacă sau slavonă) pentru termenul 'astrologic'; privitor la astrologie sau la cititul în stele. Termenul se întâlnește cu precădere în scrierile cronicarilor români din secolele XVII-XVIII, în vechile cărți populare de prevestiri (precum Gromovnicele sau Zodiacul) și în manusrisele bisericești care condamnau practicile divinatorii.
• astrologhicește — În mod astrologic, din punct de vedere astrologic; formă adverbială arhaică și învechită (utilizată în secolele XVII-XIX) care descrie acțiunea de a interpreta, de a judeca sau de a prevesti viitorul conform poziției stelelor, planetelor și semnelor zodiacale. Se întâlnește în textele vechi cronicărești și în tălmăcirile manuscriselor populare de divinație.
• astrologhie — Variantă arhaică (de tip slavo-grecesc, utilizată înainte de secolul al XIX-lea) pentru termenul 'astrologie'; pseudoștiință sau meșteșug divinatoriu care susține că destinele oamenilor și evenimentele pământene sunt determinate de mișcările și pozițiile aștrilor. În vechile manuscrise românești, termenul denumea atât interpretarea zodiilor, cât și elementele rudimentare de calcul astronomic cu care aceasta era confundată în trecut.
• astronomicesc — Formă adjectivală arhaică și învechită (de influență slavo-bizantină) pentru termenul „astronomic”; privitor la astronomie sau la studiul corpurilor cerești. Acest cuvânt se întâlnește cu precădere în manuscrisele românești din secolele XVII-XVIII, în primele cronici istorice și în vechile cărți populare de cultură sau cosmografie, înainte de modernizarea și francizarea vocabularului științific național.
• astronomicește — În mod astronomic, din punct de vedere astronomic; formă adverbială arhaică și învechită (utilizată în secolele XVII-XIX) care descrie acțiunea de a calcula, judeca sau măsura timpul și mișcările cerești conform regulilor astronomiei de la acea vreme.
• atotfăcătoriu — Variantă arhaică de transcriere și articulare pentru termenul 'atotfăcător'; cel care creează, zidește sau înfăptuiește toate lucrurile din univers. Apare frecvent în manuscrisele românești din secolele XVII-XVIII și în primele tipărituri de cărți bisericești din Transilvania și Moldova, păstrând desinența arhaică în „-iu” specifică graiului cronicăresc și vechiului stil liturgic.
• Attaliates — Nume de familie istoric asociat în mod deosebit cu Mihail Attaliates (Michael Attaleiates), un proeminent funcționar public, judecător și istoric bizantin din secolul al XI-lea. Opera sa cronologică oferă o analiză structurală detaliată a evenimentelor politice și militare din Imperiul Bizantin, constituind o sursă documentară esențială pentru înțelegerea declinului de după bătălia de la Manzikert.
• autograf — Semnătură olografă, text scurt sau dedicație scrisă de mâna unei persoane (în special o personalitate marcantă din domeniul artistic, sportiv sau științific), oferită cuiva ca amintire ori ca dovadă de prețuire. Ca adjectiv, termenul desemnează un manuscris, un document sau o scrisoare redactată integral de mâna autorului însuși, garantându-i autenticitatea istorică.
• autografia — A reproduce un text, o partitură muzicală, un desen sau o hartă prin intermediul autografiei, o tehnică tradițională de multiplicare litografică ce presupune transferul scrisului de pe o hârtie special pregătită direct pe piatra tipografică. În sens modern secundar, termenul poate descrie și actul de a semna sau de a lăsa o dedicație olografă pe un obiect ori document.