#metabolism

• acaloric — Termen utilizat în nutriție și biochimie pentru a descrie un aliment, un produs, un îndulcitor sau o substanță care nu furnizează energie organismului în urma ingestiei, având o valoare energetică nulă sau neglijabilă (zero calorii). Aceste substanțe sau produse trec prin tractul digestiv fără a fi metabolizate sub formă de macronutrienți generatori de energie, fiind utilizate pe scară largă în regimurile dietetice terapeutice, în controlul obezității sau în managementul nutrițional al diabetului zaharat.
• acromaturie — Condiție clinică patologică manifestată prin emisia de urină complet incoloră sau palidă, lipsită de pigmenții urinari normali (precum urocromul și urobilina). Acest fenomen poate indica o diluție extremă în diabetul insipid, o incapacitate severă de concentrare a rinichilor în stadiile avansate de insuficiență renală sau un aport masiv și brusc de lichide.
• adenozin-fosforic — Care se referă la compușii rezultați din combinarea adenozinei cu una sau mai multe grupări de acid fosforic, jucând un rol fundamental în metabolismul energetic celular. În sens structural, descrie acizii nucleozid-fosforici (precum ATP, ADP sau AMP) care acționează ca transporțiori principali de energie chimică și mediatori în procesele de semnalizare biochimică ale organismelor vii.
• adermină — Denumire științifică alternativă sau istorică acordată vitaminei B6 (în special piridoxinei), un compus organic esențial pentru metabolismul celular. Acest element joacă un rol structural și funcțional crucial în organism, acționând ca un coenzim major în sinteza aminoacizilor, a neurotransmițătorilor și a hemoglobinei, fiind numit astfel datorită capacității sale demonstrate de a preveni sau vindeca afecțiunile dermatologice severe.
• adetină — Substanță organică azotată complexă, derivată structural din baze purinice sau compuși învecinați amino-acidici, studiată în laboratoarele de chimie biologică pentru rolul său în sinteza nucleozidelor sau în reacțiile metabolice celulare. Acest compus biochimic este analizat în cercetările de laborator ca un marker structural fin sau metabolit intermediar în lanțurile de degradare a acizilor nucleici.
• adipogen — Care produce, generează sau favorizează formarea și acumularea de țesut adipos ori de acizi grași în organism. În sens structural și metabolic, descrie factorii hormonali, nutriționali, genetici ori liniile celulare precursoare (preadipocite) implicate direct în procesul de adipogeneză și în dezvoltarea obezității.
• adipogenie — Concept teoretic, ramură a fiziologiei sau stare patologică ce se ocupă cu studiul originii, formării și dezvoltării țesutului gras în organism; capacitatea înnăscută sau predispoziția structurală a anumitor țesuturi ori indivizi de a genera și acumula celule adipoase sub influența unor factori genetici sau metabolici.
• adipoliză — Proces biochimic și metabolic de descompunere, hidroliză sau degradare a lipidelor și trigliceridelor stocate în țesutul adipos, conducând la eliberarea de acizi grași liberi și glicerol în torentul sangvin; această reacție structurală este reglată enzimatic de lipaze și stimulată hormonal de adrenalină, glucagon ori cortizol pentru a asigura necesarul energetic al organismului în perioadele de efort sau post.
• adipos — Care conține grăsime, format structural din grăsime ori care are caracteristicile acesteia. În anatomie și histologie, descrie tipul de țesut conjunctiv specializat în stocarea trigliceridelor în interiorul unor celule numite adipocite, îndeplinind roluri esențiale de rezervă energetică, izolare termică și protecție mecanică a organelor.
• adipoză — Afecțiune patologică marcată prin acumularea excesivă, masivă și difuză de grăsime în țesutul conjunctiv subcutanat ori în jurul organelor interne; această stare structurală alterată (cunoscută clinic și ca lipomatoză sau obezitate pronunțată) poate fi determinată de tulburări metabolice, dezechilibre endocrine ori factori genetici, afectând mobilitatea și funcțiile cardiovasculare normale.
• adipozurie — Prezența patologică sau eliminarea de picături de grăsime ori substanțe lipidice în urină, apărută ca urmare a unor tulburări metabolice severe, leziuni renale degenerative sau embolii grase. Acest fenomen structural urinar modifică aspectul macroscopic al fluidului, necesitând analize microscopice și biochimice de laborator pentru identificarea cauzei subiacente a filtrării deficitare din glomerulii renali.
• aerob — Care trăiește, se dezvoltă, se manifestă sau funcționează numai în prezența oxigenului atmosferic liber. În biologie, se referă la organismele (aerobionte) care folosesc oxigenul pentru respirația celulară; în fiziologie și sport, descrie un tip de efort fizic moderat și prelungit în care energia este produsă prin metabolizarea oxigenului.
• aerobiotic — Care se referă la aerobioză, care aparține aerobiozei sau care se dezvoltă într-un mediu guvernat de prezența oxigenului atmosferic. Acest termen descrie fenomenele metabolice, stilurile de viață sau nișele ecologice specifice organismelor aerobe, evidențiind interacțiunea biochimică dintre celule și oxigenul molecular.
• aerobioză — Condiție de viață sau proces biochimic al organismelor care nu pot exista și funcționa decât în prezența oxigenului molecular liber; ansamblul reacțiilor metabolice prin care substanțele organice sunt oxidate complet, având ca rezultat producerea de energie, dioxid de carbon și apă. Reprezintă opusul anaerobiozei și este specific majorității covârșitoare a ființelor vii complexe.
• aerobiu — Ca substantiv, desemnează orice organism (în special un microorganism, cum ar fi o bacterie sau o ciupercă) care are nevoie de oxigen molecular liber pentru a trăi și a se dezvolta. Ca adjectiv, reprezintă o variantă lingvistică mai puțin frecventă pentru termenul 'aerob', descriind fenomene, medii sau ființe adaptate la prezența aerului.
• Agave — Genul taxonomic oficial ce grupează numeroase specii de plante suculente din subfamilia Agavoideae, familia Asparagaceae. Membrii acestui gen sunt renumiți pentru metabolismul lor de tip CAM care le permite conservarea apei, pentru importanța lor socio-economică în producția de băuturi distilate tradiționale (cum ar fi tequila și mezcalul) și pentru distribuția lor ecologică majoră în biomurile aride din Lumea Nouă.
• aglicofagie — Condiție biologică sau regim alimentar restrictiv caracterizat prin absența totală ori refuzul consumului de glucide, zaharuri sau compuși glicozați. În fiziologia celulară sau microbiologie, termenul descrie incapacitatea structurală a unui organism sau a unei culturi bacteriene de a metaboliza și utiliza carbohidrații ca sursă primară de energie.
• alanină — Un aminoacid neesențial, structural alifatic, cu formula chimică CH3-CH(NH2)-COOH, ce intră în compoziția majorității proteinelor din organismele vii; joacă un rol fundamental în metabolismul glucozei prin ciclul glucoză-alanină, permițând mușchilor să transforme aminoacizii în energie și să transporte azotul rezidual către ficat pentru a fi eliminat sub formă de uree. Acest compus organic participă activ la sinteza proteinelor, sprijinirea sistemului imunitar și reglarea nivelului de zahăr din sânge.
• albuminoliză — Proces chimic sau enzimatic de scindare, descompunere sau degradare hidrolitică a albuminelor și a altor molecule proteice în compuși mai simpli, precum peptone, peptide și aminoacizi; proteoliză aplicată albuminelor.
• alcaloză — Perturbare a echilibrului acido-bazic din organism, caracterizată prin creșterea pH-ului plasmatic peste valoarea normală de 7,45, ca urmare a acumulării de substanțe alkaline (baze) sau a pierderii excesive de acizi. Poate fi de natură metabolică (provocată de vărsături severe sau ingestie de bicarbonat) ori respiratorie (cauzată de hiperventilație).