#neurologie

• astrocitom — Tumoră cerebrală sau malignitate a sistemului nervos central dezvoltată prin proliferareaの話 anormală a astrocitelor (celulele gliale în formă de stea). Această neoplazie reprezintă cel mai frecvent tip de gliom și poate varia de la forme benigni, cu creștere lentă (cum este astrocitomul pilocitic de gradul I), până la forme extrem de agresive și infiltrative (cum este glioblastomul de gradul IV). Diagnosticul se stabilește prin imagistică prin rezonanță magnetică și examen histopatologic.
• ataxic — Privitor la ataxie, caracterizat prin ataxie; care suferă de o tulburare a coordonării mișcărilor voluntare din cauza afectării sistemului nervos central. Ca adjectiv, descrie un comportament motor, un mers nesigur și sacadat sau un organism afectat de această patologie; ca substantiv, desemnează un pacient de sex masculin diagnosticat cu această afecțiune neurologică.
• ataxică — Forma de feminin pentru termenul 'ataxic'; privitoare la ataxie sau afectată de această tulburare neurologică. Ca adjectiv, se acordă cu substantive feminine (ex: respirație ataxică, postură ataxică); ca substantiv, desemnează o pacientă de sex feminin care prezintă o lipsă de coordonare a mișcărilor voluntare din cauza unor leziuni ale căilor nervoase.
• ataxie — Tulburare neurologică manifestată prin lipsa de coordonare a mișcărilor musculare voluntare, fără ca forța musculară propriu-zisă să fie diminuată; incapacitatea de a controla direcția, precizia și ritmul acțiunilor motorii fine sau grosiere. În sens clinic, este un simptom sau un sindrom cauzat de lețiuni localizate la nivelul cerebelului, măduvei spinării sau al căilor senzoriale profunde, afectând echilibrul, mersul și vorbirea.
• ataxo — Element inițial de compunere savantă (prefixoid) provenit din limba greacă, utilizat în terminologia medicală și biologică internațională pentru a introduce ideea de dezordine, confuzie, neregularitate sau lipsă totală de coordonare a funcțiilor motorii ori a organelor de execuție. Se combină cu diverse sufixe sau rădăcini pentru a forma termeni clinici exacți care descriu patologii suprasegmentale sau comportamente disfuncționale (ex: ataxofemie, ataxofobie).
• ataxoadinamie — Sindrom clinic complex caracterizat prin asocierea simultană a ataxiei (lipsa de coordonare a mișcărilor voluntare) cu adinamia (scăderea accentuată și severă a forței musculare). Reprezintă o stare de prăbușire motorie și vitală intensă, întâlnită ca o manifestare majoră în cursul unor afecțiuni neurologice grave, leziuni severe ale trunchiului cerebral sau în cazul unor intoxicații acute severe (cum ar fi cea provocată de ciupercile toxice).
• ataxofemie — Tulburare neurologică și logopedică rară manifestată prin lipsa de coordonare a mușchilor care participă la actul fonației, determinând o articulare defectuoasă, neregularități de ritm și un discurs sacadat sau incoerent. Afecțiunea nu este cauzată de o slăbiciune intrinsecă a aparatului vocal, ci de o disfuncție structurală în transmiterea impulsurilor nervoase motorii, perturbând succesiunea armonioasă a sunetelor emise.
• ataxoparaplegie — Afecțiune neurologică rară și complexă caracterizată prin asocierea clinică a ataxiei (lipsa de coordonare a mișcărilor) cu paraplegia (paralizia membrelor inferioare). Acest sindrom este determinat de lezarea simultană sau degenerarea combinată a cordoanelor posterioare și laterale ale măduvei spinării, fiind întâlnit în neurosifilis (tabes dorsal), scleroza combinată subacută sau în anumite traumatisme severe ale coloanei vertebrale.
• atelencefal — Malformație congenitală rară și extrem de gravă caracterizată prin dezvoltarea incompletă, defectuoasă sau oprirea din evoluție a encefalului (în special a emisferei cerebrale și a telencefalului) în timpul perioadei embrionare. Această anomalie structurală severă este adesea asociată cu defecte majore ale tubului neural sau ale cutiei craniene, fiind studiată în cadrul teratologiei clinice.
• atopo — Element prim de compunere savantă (prefixoid) extras din limba greacă (atopos), utilizat în terminologia medicală și științifică internațională pentru a forma cuvinte noi cu semnificația de 'neobișnuit', 'în afara locului', 'aberant' sau referitor la manifestările clinice ale atopiei (de exemplu: atopognozie).
• atopognozie — Simptom neurologic caracterizat prin pierderea capacității unui individ de a localiza corect stimulii tactili aplicați pe suprafața corpului; imposibilitatea de a recunoaște locul exact unde a fost atins. Această tulburare de percepție spațială senzorială este provocată de obicei de o leziune structurală localizată la nivelul lobului parietal al cortexului cerebral, perturbând procesarea semnalelor somatosenzoriale.
• audimutitate — Afecțiune neurologică sau tulburare rară de dezvoltare caracterizată prin absența totală sau parțială a vorbirii articulate (mutitate) la un individ care posedă un aparat auditiv perfect funcțional și o inteligență normală; alalie. Această patologie se datorează unor disfuncții la nivelul centrilor cerebrali ai limbajului sau unor cauze psihogene, persoana afectată fiind capabilă să audă și să înțeleagă mesajele sonore, dar neputând să le reproducă verbal.
• autoanalgezie — Fenomen fiziologic, neurologic sau psihologic prin care organismul își diminuează, blochează ori își suprimă singur, în mod spontan, percepția senzației de durere fizică, prin eliberarea internă de endorfine, enkeline sau prin activarea căilor inhibitoare descendente ale sistemului nervos central, fără administrarea de substanțe analgezice externe.
• autoecolalie — Tulburare de limbaj manifestată prin repetarea automată, involuntară și stereotipă a propriilor cuvinte sau silabe, imediat după ce au fost pronunțate; fenomen clinic observat adesea în tulburările din spectrul autist, în schizofrenie, demență senilă sau în diverse afecțiuni neurologice corticale.
• autoestezie — Capacitatea unui organism viu sau a sistemului nervos de a percepe, conștientiza și localiza senzorial propriile mișcări, poziții corporale interne sau stimuli endogeni (viscerali și proprioceptivi) fără apel la simțurile externe.
• autografism — Manifestare patologică rară ce constă în scrierea automată, involuntară și inconștientă de texte sau litere, observată în anumite stări de transă, tulburări disociative de personalitate ori afecțiuni neurologice severe care afectează controlul motor voluntar; scris automat. În dermatologie (folosit impropriu ca sinonim pentru dermografism), termenul poate descrie uneori apariția unor dungi roșii sau edeme pe piele în urma unei zgârieturi ușoare, ca și cum s-ar fi scris pe epidermă.
• autotopoagnozie — Simptom clinic neuropsihologic rar, caracterizat prin incapacitatea unui pacient de a recunoaște, localiza sau numi părțile propriului corp sau ale corpului altei persoane, în ciuda păstrării intacte a funcțiilor senzoriale, motorii și a limbajului. Această agnozie structurală a schemei corporale este cauzată de obicei de o leziune focală localizată în lobul parietal stâng (dominant) al creierului.
• AVC — Acronim pentru Accident Vascular Cerebral, o afecțiune medicală acută și extrem de gravă care apare atunci când fluxul sanguin către o parte a creierului este întrerupt sau redus brusc (AVC ischemic) ori când un vas de sânge cerebral se rupe, provocând o sângerare (AVC hemoragic). Această privare de oxigen și nutrienți duce la moartea rapidă a celulelor nervoase din zona afectată, manifestându-se prin pareze, tulburări de vorbire, pierderea echilibrului și necesitând asistență medicală de urgență.
• axo — Prefixoid sau element de compunere savantă provenit din grecescul 'axon' (axă), utilizat în terminologia științifică, biologică și medicală pentru a indica o relație structurală cu un axon (prelungirea celulei nervoase) sau cu o axă centrală. În neurologie și citologie, servește ca fundament lingvistic pentru a descrie formațiuni, conexiuni sinaptice sau procese metabolice legate direct de conducerea impulsului nervos prin prelungirile neuronale.
• axolemă — Membrană plasmatică (plasmalemă) specializată care înconjoară complet și delimitează structural axonul unei celule nervoase. Această barieră celulară fină joacă un rol fiziologic crucial în menținerea potențialului de repaus și în propagarea ultrarapidă a potențialului de acțiune prin intermediul canalelor ionice de sodiu și potasiu, asigurând o transmitere delicată și coordonată a influxului nervos către alte sinapse.