#numismatica

• agorot — Forma de plural a substantivului masculin 'agorot' (utilizat uneori în română și cu singularul omologat agorot sau agora); reprezintă unitatea monetară divizionară a statului Israel, constituind exact a suta parte dintr-un shekel nou israelian (ILS). Monedele divizionare emise în agorot (cum ar fi cele de 10 sau 50 de agorot) sunt utilizate zilnic pentru tranzacții comerciale mărunte și decontări de prețuri reglementate în economia israeliană.
• alfior — Denumire arhaică și regională folosită în vechile documente românești pentru o monedă de argint sau un florin de o anumită emisiune central-europeană. În context istoric și economic medieval, termenul circula sporadic în spațiul extracarpatic pentru a desemna unități monetare străine aduse de negustori, fiind o variantă coruptă fonetic a unor termeni germani sau maghiari legați de argintul fin.
• altângea — Veche monedă otomană de aur, utilizată ocazional și în Țările Române în perioada influenței suzeranității turcești; piesă monetară de valoare ridicată, confecționată din metal prețios, folosită în tranzacțiile comerciale mari, pentru tezaurizare sau pentru plata tributului către Înalta Poartă.
• altângic — Monedă divizionară otomană de argint sau din bilon, cu o valoare nominală fixă reprezentând o fracțiune dintr-un altân (sau echivalentul a șase piastri / guruși); a circulat temporar în Balcani și în Țările Române în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea ca monedă de schimb în tranzacțiile zilnice de amploare medie.
• altîngea — Variantă grafică tradițională (scrisă cu 'î') pentru 'altângea'; veche monedă otomană de aur de mare valoare, care a circulat și în Principatele Române, utilizată în mod special pentru tezaurizare, tranzacții comerciale de anvergură și achitarea haraciului către Înalta Poartă.
• altîngic — Variantă grafică tradițională (scrisă cu 'î') pentru 'altângic'; monedă divizionară otomană din argint sau bilon, echivalentă cu un altunluc (șase guruși), care a circulat ca instrument cotidian de schimb în Balcani și în Țările Române în secolele XVIII-XIX.
• anepigraf — Termen care definește un monument antic, o stelă funerară, o monedă sau un obiect arheologic lipsit de orice inscripție, text scris sau legendă explicativă gravată. Ca adjectiv, descrie starea structurală a unui artefact istoric care, deși realizat special pentru a comemora un eveniment sau a servi drept mijloc de schimb, nu conține elemente paleografice, identificarea sa realizându-se exclusiv prin analize stilistice sau contextuale.
• anepigrafic — Termen adjectival utilizat pentru a descrie caracterul, stilul sau contextul unui obiect arheologic ori monetar neinscripționat; privitor la artefactele lipsite de text epigrafic. Se folosește pentru a clasifica seriile monetare primitive sau monumentele care aparțin unei perioade în care consemnarea scrisă direct pe suport nu era aplicată structural.
• anna — Unitate monetară subdivizionară istorică utilizată în India Britanică și în alte regiuni asiatice adiacente, reprezentând a șaisprezecea parte dintr-o rupie. În metrologia tradițională din subcontinentul indian, termenul desemna totodată o unitate de măsură fracționară pentru suprafețe sau greutăți, fiind retrasă complet din circulația oficială o dată cu trecerea la sistemul monetar zecimal la jumătatea secolului al XX-lea.
• Antocc — Siglă monetară arhaică, marcă de atelier sau acronim epigrafic rar întâlnit în documentele epocii romane târzii și bizantine, utilizat pentru a indica proveniența dintr-un centru urban major (cum ar fi Antiohia - Antiochia) sau o funcție administrativă imperială specifică, fiind un punct de studiu esențial în descifrarea inscripțiilor monetare deteriorate.
• areate — Denumire arhaică sau neologică utilizată în studii numismatice de nișă pentru a desemna monede antice argintate ori piese monetare prevăzute structural cu un chenar circular sau arie profilată pronunțată pe avers sau revers. În sens arheologic, termenul descrie amprentele circulare sau zonele plane delimitate de pe diverse artefacte metalice descoperite în situri antice, servind ca indicatori metrici pentru studiul tehnicilor de batere sau turnare.
• argenti — 1. Denumire arhaică sau formă de plural utilizată în vechile manuscrise comerciale pentru a desemna monedele de argint, talerii sau piesele de schimb confecționate din metal prețios alb. 2. Formă verbală derivată popular din verbul regional 'a arginti', indicând acțiunea de a acoperi o suprafață cu un strat fin de argint, de a conferi reflexe metalice sidefate unui obiect sau, la modul conjunctiv, o dorință de transformare estetică.
• arginti — 1. Formă a verbului a arginta, indicând acțiunea de a acoperi o suprafață cu un strat protector de argint sau de a conferi reflexe metalice sidefate unui element din natură. 2. Denumire arhaică sau variantă de plural utilizată în vechile manuscrise comerciale pentru a desemna monedele de argint, talerii sau piesele de schimb confecționate din metal prețios alb.
• artut — Denumire atribuită unei vechi monede de argint de valoare mică, care a circulat în statele germane și în regiunile limitrofe în timpul Evului Mediu. Ca adjectiv, termenul descrie un obiect, un preț sau o tranzacție financiară evaluată ori strâns legată de această unitate monetară istorică, utilizată în comerțul regional din perioada medievală timpurie.
• artuți — Forma de plural pentru termenul artut; monede vechi de argint de mică valoare emise și folosite în spațiul germanic și central-european în perioada medievală. Ca adjectiv, descrie mai multe elemente, prețuri sau tranzacții monetare care implică utilizarea ori evaluarea prin intermediul acestor unități divizionare istorice.
• astariu — Denumire arhaică sau variantă lexicală rară ce desemnează o veche unitate monetară de valoare mică (asul roman sau subdivisionară) utilizată în provinciile orientale ale Imperiului Roman sau în textele ecleziastice vechi pentru a traduce monedele de aramă menționate în Evanghelii; reprezintă un termen de referință în studiul circulației monetare din bazinul mediteraneean.
• Astratinii — Denumire arheologică și numismatică structurală utilizată pentru a desemna un tip special de monede antice din argint emise sau descoperite în regiunile pontice și balcanice, caracterizate prin marcaje geometrice specifice care seamănă cu razele unei stele. În studiile de nișă, termenul indică serii monetare rare emise de confederații locale sau tezaure specifice din perioada elenistică târzie utilizate în schimburile comerciale regionale.
• aurel — Formă diminutivală rară și arhaică a substantivului 'aur', folosită popular în trecut pentru a desemna o monedă mică de aur, o bobiță de aur nativ obținută din spălarea aluviunilor sau o decorație metalică miniaturală cu reflexe galbene-strălucitoare.
• aureus — Adjectiv taxonomic latin însemnând 'auriu', utilizat ca epitet specific în nomenclatura biologică binară (faimos pentru Staphylococcus aureus, stafilococul auriu, numit așa după culoarea galbenă a coloniilor pe medii de agar). În numismatică, reprezintă substantivul masculin care desemnează celebra monedă romană de aur bătută cu regularitate începând din secolul I î.Hr.
• avers — Fața principală a unei monede, a unei medalii, a unui sigiliu sau a unei decorații, pe care este imprimată de regulă efigia emitentului, stema statului, numele suveranului sau motivul simbolic principal; popular cunoscut sub numele de 'cap' în opoziție cu reversul ('pajură'). Ca adjectiv, în uz tehnic sau specializat, descrie elementul orientat spre înainte sau fața care se prezintă direct privirii în procesul de batere ori imprimare.