#opozitie

• adjectival — Care aparține adjectivului, care se referă la adjectiv sau care are caracteristicile gramaticale și funcționale ale acestei părți de vorbire. Se utilizează pentru a descrie locuțiuni, propoziții subordonate, funcții sintactice sau categorii morfologice care se comportă structural la fel ca un adjectiv.
• adverbial — Care are natura, valoarea sau funcția unui adverb; rezultat din transformarea sau utilizarea unei alte părți de vorbire cu rol de adverb. În analiza sintactică, termenul descrie structuri complexe, locuțiuni sau propoziții subordonate întregi care îndeplinesc rolul de determinant circumstanțial în raport cu un element regent.
• advers — Care se află în opoziție directă, contrar, potrivnic; care manifestă o atitudine de confruntare, rivalitate sau ostilitate deschisă față de o persoană, o idee sau o cauză. În context juridic sau competițional, termenul desemnează tabăra situată pe o poziție diametral opusă în cadrul unui litigiu ori al unei dispute, reprezentând forța de rezistență sau obstacolul structural ce trebuie depășit.
• adversativ — Care exprimă o opoziție, o contrarietate sau o restricție parțială între două elemente sintactice, propoziții sau unități textuale coordonate. În lingvistica structurală, termenul clasifică acele joncțiuni gramaticale sau conectori logici care, fără a anula valabilitatea primei afirmații, introduc o nuanță corectivă, restrictivă sau de contrast net în raport cu enunțul precedent.
• adversativă — Formă de gen feminin a adjectivului adversativ; utilizat substantivat pentru a desemna o propoziție coordonată adversativă sau o conjuncție din aceeași clasă semantică. În sintaxa frazei, conceptul definește structura izolată prin virgulă care introduce o nuanță de barieră logică sau contrastivă parțială față de propoziția principală sau regentă.
• afirmație — Enunț, declarație sau propoziție prin care se susține cu certitudine că un fapt este adevărat, real ori existent; asertare formală a unei stări de lucruri. În logica formală, o afirmație reprezintă atribuirea conștientă și demonstrabilă a unui predicat logic unui anumit subiect, fiind evaluată sistematic prin valori de adevăr și constituind opusul negării.
• afirmativ — 1. Care afirmă, care susține sau confirmă ceva; care conține o afirmație sau exprimă un acord; opus lui negativ. 2. În lingvistică, se referă la o propoziție sau formă verbală care confirmă predicția enunțului. 3. Ca adverb, servește la exprimarea confirmării, având sensul de 'da', 'exact' sau 'întocmai' în protocoalele de radiocomunicații militare și civile.
• ancontra — În sens opus, contrar, împotrivă sau în ciuda unei stări de fapt; poziționare structurală ori conceptuală aflată în opoziție directă cu o direcție, o opinie sau un curent majoritar. Este un termen rar, utilizat cu precădere în texte juridice vechi sau în graiurile regionale pentru a exprima o întâmpinare ori o rezistență.
• antagonic — Care se află în opoziție ireconciliabilă, în contradicție flagrantă sau în luptă directă cu un alt element, concept sau forță; care exercită o acțiune contrară, neutră sau distructivă asupra unui sistem. În fiziologie și farmacologie, termenul califică mușchii sau substanțele care acționează structural în sens opus (cum sunt mușchii flexori față de cei extensori sau un medicament care blochează receptorii unui hormon), generând un contrast funcțional stabil.
• antagonism — O opoziție diametrală, ireconciliabilă și de o intensitate profundă între două forțe, idei, interese sau tendințe care se exclud reciproc. În biologie și farmacologie, termenul desemnează interacțiunea dintre două substanțe, organisme sau structuri anatomice în care acțiunea uneia o neutralizează, o diminuează ori o inhibă complet pe a celeilalte.
• antagonistic — Care manifestă, conține sau este caracterizat prin antagonism; profund ostil, incompatibil și aflat într-o stare permanentă de opoziție structurală ori funcțională. Se aplică relațiilor, comportamentelor sau forțelor ale căror elemente componente acționează activ unele împotriva celorlalte, împiedicând armonia și generând un conflict latent sau manifest.
• antagonizm — Formă ortografică arhaică sau variantă rară de scriere a termenului modern 'antagonism'; exprimă o opoziție ireconciliabilă, o stare de rivalitate profundă sau un conflict structural între două forțe, ideologii ori entități divergente. În studiile filologice, este utilizat exclusiv pentru a analiza evoluția etimologică sau adaptarea timpurie a neologismelor de origine franceză ori elenă în spațiul cultural românesc.
• anticristianism — Variantă neologică sau formă ortografică adaptată după modelul apusean pentru substantivul anticreștinism; curent ideologic, atitudine filosofică ori mișcare politică îndreptată împotriva religiei creștine, a instituțiilor ecleziastice sau a dogmelor sale teologice.
• antifază — Stare sau relație între două mărimi periodice (unde, oscilații, semnale) de aceeași frecvență, caracterizată printr-o diferență de fază de exact 180 de grade (sau π radiani); opoziție de fază. În ingineria acustică și electronică, aducerea în antifază a undelor este principiul fundamental utilizat pentru atenuarea sau anularea activă a zgomotelor nedorite prin interferență distructivă controlată.
• antifazat — Care se află în opoziție de fază (defazat cu exact 180 de grade) în raport cu un alt semnal oscilatoriu, undă electromagnetică sau undă sonoră de aceeași frecvență. În tehnologia audio modernă, semnalele antifazate sunt utilizate în mod intenționat pentru anularea activă a zgomotului de fond (ANC), unda distructivă suprapusă anulând complet componenta sonoră nedorită.
• antiguvernamental — Care se opune guvernului, politicii executive sau autorităților aflate la conducerea unui stat; care contestă legitimitatea ori măsurile administrative ale cabinetului ministerial. Termenul structural descrie manifestații, mișcări sociale, discursuri publice sau grupări ideologice orientate spre contestarea radicală a puterii politice guvernamentale.
• antiimperialist — Care aparține antiimperialismului sau este adept al acestuia; care luptă, protestează sau se manifestă activ împotriva imperialismului și a expansiunii coloniale. În sens structural, descrie organizații civice, tratate internaționale sau manifestări publice dedicate protejării libertății popoarelor.
• antiintelectualist — Care manifestă caracteristicile antiintelectualismului sau este adept al acestui curent; adepți sau mișcări care contestă legitimitatea, autoritatea ori valoarea elitelor culturale și științifice. În sens structural, descrie o doctrină ori o acțiune îndreptată spre minimalizarea rolului educației superioare în viața publică.
• antimilitarist — Care aparține antimilitarismului sau este adept al acestuia; persoană, activist sau scriitor care luptă, protestează sau se manifestă activ împotriva militarismului, a cursei înarmărilor și a influenței armatei în societate. În sens structural, descrie o lucrare, o mișcare pacifică sau o retorică publică orientată spre promovarea dezarmării și a păcii universale.
• antiministerial — Care se opune cabinetului de miniștri, guvernului sau unui anumit minister aflat la conducerea executivă a statului; care critică sau contestă legalitatea, oportunitatea ori eficiența măsurilor administrative luate de puterea ministerială. În sens structural, descrie o retorică de opoziție, o campanie de presă ori o moțiune parlamentară orientată spre demiterea executivului.