#Grecia

• acana — Unitate de măsură antică pentru lungime utilizată în Grecia și Persia, reprezentând o prăjină de măsurat lungă de zece picioare (aproximativ trei metri). În sens istoric secundar, termenul desemna și o suprafață de teren pătrată determinată de această prăjină. Conceptul este atestat în scrierile vechi de agrimensură și metrologie istorică, fiind un indicator important al organizării agrare din Antichitate.
• Acanthus carolialexandri — Specie rară de plantă erbacee perenă din genul Acanthus, originară din Peninsula Balcanică (endemică în anumite regiuni aride și muntoase din Grecia). Taxonul se caracterizează prin frunze strâns dispuse în rozetă bazală, cu lobi ascuțiți, și prin tije florale rigide ce poartă flori protejate de bractee spinoase. Reprezintă un element floristic de nișă, adaptat la microclimate mediteraneene stâncoase, fiind descris și studiat în principal în lucrările de fitotaxonomie est-europeană.
• Acarnan — Erou mitologic grec, unul dintre epigoni, fiu al medicului și profetului Alcmeon și al nimfei Callirhoe (fiica zeului-râu Achelous). Potrivit legendei, Zeus i-a grăbit creșterea, alături de fratele său Amphoterus, pentru a-și putea răzbuna tatăl ucis. Ulterior, el a emigrat pe coasta de vest a Greciei centrale, unde a întemeiat o colonie și un stat antic care i-au purtat numele: Acarnania.
• Acarnania — Regiune istorică și geografică tradițională situată în vestul Greciei centrale, mărginită la vest de Marea Ionică, la nord de Golful Ambracic și separată la est de regiunea Etolia prin cursul râului Achelous. În antichitate, a funcționat ca stat federal tribul de sine stătător, remarcându-se prin rezistența militară în Războiul Peloponesiac și alianțele strategice cu Macedonia înainte de a fi cucerită de Imperiul Roman în anul 168 î.Hr. În prezent, formează unitatea administrativă regională Aetolia-Acarnania, recunoscută pentru resursele sale bogate de apă și lagunele unice.
• acrolit — Tip de statuie din antichitatea clasică (în special greacă), realizată structural dintr-o combinație de materiale: extremitățile vizibile (capul, mâinile și picioarele) erau sculptate din piatră sau marmură, în timp ce restul corpului (trunchiul) era confecționat din lemn, adesea placat cu aur, fildeș sau acoperit cu draperii textile reale. Ca adjectiv, termenul descrie o lucrare sau o tehnică sculpturală de acest gen, concepută istoric pentru a reduce costurile și greutatea monumentelor mari.
• acropolă — Zonă fortificată, cetate sau parte înaltă, întărită din punct de vedere structural, situată în centrul marilor orașe din Grecia antică (polisuri). Această incintă fortificată, amplasată de obicei pe o colină sau o proeminență stâncoasă abruptă, adăpostea principalele temple dedicate zeilor protectori, tezaurul public și palatele conducătorilor, servind totodată drept refugiu strategic ultim pentru populație în caz de asediu sau război.
• Acropole — Numele propriu al celei mai faimoase și reprezentative acropole din lumea antică, situată pe o stâncă plată ce domină orașul Atena din Grecia. Acest complex monumental de o valoare arhitecturală universală deosebită adăpostește capodopere ale epocii clasice (secolul V î.Hr., coordonate de Pericle și Phidias), printre care se numără templul Partenon, Erehteionul cu cariatidele sale, templul Atenei Nike și Propileele.
• Actium — Numele istoric al unui promontoriu situat în nord-vestul Greciei antice, la intrarea în Golful Ambracic, renumit universal pentru bătălia navală decisivă din anul 31 î.Hr. Acest eveniment geopolitic structural a marcat înfrângerea flotei lui Marcus Antonius și a Cleopatrei de către Octavian, determinând sfârșitul Republicii Romane și instaurarea Imperiului Roman.
• aed — Poet-cântăreț din Grecia antică (perioada arhaică) care compunea și recita epopei și cântece eroice, acompaniindu-se de obicei la phorminx sau cithară. Spre deosebire de rapsozii din epocile ulterioare, care doar declamau texte fixe scrise de alții, aedul era un creator direct care improviza versurile în timpul execuției publice, bazându-se pe un repertoriu vast de formule tradiționale.
• Agamemnonides — Formă patronimică rară utilizată în literatura clasică și mitologie pentru a desemna un descendent direct al regelui Agamemnon, fiind aplicată în special fiului său, Oreste. Acest epitet structural subliniază legătura genealogică și moștenirea tragică a casei Atrizilor în cadrul epopeilor și al tragediilor grecești.
• Agesilau — Nume propriu istoric de origine grecească; desemnează în special pe Agesilau al II-lea, faimos rege al Spartei din dinastia Eurypontizilor (care a domnit între cca. 399 și 360 î.Hr.), recunoscut pentru geniului său militar în campaniile din Asia Mică și în Războiul Corintic, fiind o figură centrală descrisă de istorici precum Xenofon și Plutarh.
• Aghion Oros — Denumirea oficială în limba greacă a Muntelui Athos, situat pe brațul estic al peninsulei Halkidiki; reprezintă un stat monastic autonom sub suveranitate greacă, recunoscut la nivel mondial ca centrul spiritual al Ortodoxiei răsăritene, adăpostind douăzeci de mănăstiri suverane și numeroase schituri istorice interzise accesului femeilor.
• agog — Formă adaptată sau utilizată contextual pentru 'agoge'; desemnează sistemul riguros și obligatoriu de educație, antrenament militar și formare civică aplicat tinerilor cetățeni din Sparta antică. În sens larg sau metaforic, termenul poate descrie un ghid, un conducător de grup sau un principiu director menit să orienteze ori să disciplineze un proces de dezvoltare.
• agon — Concept fundamental din Grecia antică ce desemnează o competiție publică, o întrecere atletică, literară ori muzicală organizată în cadrul jocurilor sacre; în sens extins și modern, termenul reprezintă principiul competițional sau conflictul agonistic descris de sociologi (precum Roger Caillois în teoria jocurilor) ca o manifestare culturală bazată pe rivalitate reglementată, efort personal și șanse egale.
• agonistică — Forma de feminin pentru termenul agonistic; desemnează o conduită, o atitudine sau o manifestare conflictuală ori, istoric ca substantiv, arta întrecerilor publice, a luptelor atletice și a jocurilor competiționale desfășurate în arena elenă antică.
• agonotesie — Funcția, demnitatea sau magistratura unui agonotet în Grecia antică; reprezintă ansamblul prerogativelor oficiale și responsabilităților administrative de organizare, finanțare și arbitrare a jocurilor publice sacre și a concursurilor atletice ori dramatice. În sens larg, termenul face referire la managementul instituționalizat al spectacolelor și competițiilor din lumea elenistică.
• agonotet — Magistrat din Grecia antică însărcinat cu organizarea, finanțarea, supravegherea și arbitrarea jocurilor publice sacre și a concursurilor atletice, poetice sau dramatice. Această funcție onorifică de mare prestigiu civic implica adesea cheltuieli personale uriașe din partea demnitarului ales, fiind o componentă cheie a sistemului de liturghii publice din polisul elen.
• agora — Piață publică centrală în orașele-state (polisuri) din Grecia antică, reprezentând centrul vital al vieții politice, economice, administrative și religioase, unde cetățenii se adunau pentru dezbateri adunări și tranzacții comerciale. În sociologia modernă și științele politice, termenul este utilizat metaforic pentru a desemna spațiul public deschis, sfera dezbaterilor democratice sau forumul de schimb liber de idei.
• agoral — Care aparține agorei, privitor la piața publică centrală a unui polis din Grecia antică; descrie elementele arhitecturale, monumentele, activitățile administrative sau legile speciale care reglementau schimburile comerciale, adunările cetățenești și viața civică desfășurate în perimetrul agorei.
• agoranom — Magistrat în Grecia antică însărcinat cu supravegherea piețelor publice (agorelor), controlul prețurilor, verificarea greutăților și a măsurilor, colectarea taxelor comerciale și menținerea ordinii în perimetrul comercial al cetății; funcție echivalentă structural cu cea de edil din Republica și Imperiul Roman, având un rol esențial în protejarea consumatorilor și buna funcționare a economiei urbane.