#amag

• amăgire — Acțiunea de a amăgi și rezultatul ei; inducere în eroare, înșelăciune, ademenire sau păcălire a unei persoane prin false promisiuni ori aparențe înșelătoare. Ca stare psihologică și structurală, desemnează autoamăgirea, respectiv hrănirea cu iluzii deșarte și speranțe nefondate dintr-un mecanism de autoapărare emoțională în fața unei realități dure.
• amăgișag — Termen arhaic rar sau regionalism utilizat în trecut în anumite provincii istorice românești (în special în Transilvania sau Maramureș) pentru a desemna actul de înșelăciune, potlogăria, amăgirea sau ademenirea cu scopul de a păcăli pe cineva (format cu sufixul -șag). În structura bazelor de date lingvistice, este păstrat ca o formă textuală fixă extrasă din manuscrise vechi pentru a asigura maparea corectă a interogărilor de lexic istoric.
• amăgit — Care a fost indus în eroare, înșelat, ademenit sau păcălit prin intermediul unor promisiuni false ori aparențe înșelătoare. În sens psihologic, descrie starea unei persoane care a căzut victimă propriilor iluzii sau manipulărilor venite din exterior, resimțind ulterior un sentiment profund de dezamăgire, regret sau amărăciune în momentul confruntării cu realitatea obiectivă.
• amăgitoare — Femeie sau prezență feminină care are însușirea ori tendința de a amăgi, de a ademeni, de a fascina sau de a induce în eroare prin tertipuri, farmece ori promisiuni nesincere. Ca adjectiv, descrie o promisiune, o speranță, o nuanță cromatică sau o imagine exterioară falsă și atrăgătoare care maschează o realitate dezamăgitoare ori periculoasă, fiind un descriptor structural foarte frecvent în opera poetică romantică.
• amăgitor — Care conține o amăgire sau care are însușirea ori tendința de a amăgi, de a induce în eroare, de a ademeni sau de a înșela prin promisiuni false ori aparențe iluzorii. Ca substantiv masculin, desemnează un bărbat înșelător, un impostor sau un seducător viclean care folosește vorbe meșteșugite și argumente manipulative pentru a câștiga încrederea cuiva în scopuri egoiste.
• amăgitoresc — Care este caracteristic unui amăgitor sau unei amăgiri; de natura înșelăciunii, plin de ademeniri specifice sau manifestat în maniera unui diletant viclean. Acest derivat adjectival rar este utilizat contextual în scrierile literare arhaice sau predicile bisericești vechi pentru a descrie comportamentele și aparențele capcană ale lumii profane.
• Amăgitul — Persoană care a fost victima unei înșelăciuni, a unei iluzii deșarte sau a unei promisiuni mincinoase; cel indus în eroare în mod deliberat. În sens mitologic sau folcloric, termenul face referire la individul căzut pradă farmecelor ori jocurilor minții provocate de duhuri necurate sau de entități supranaturale, rămânând într-o stare de rătăcere, melancolie ori confuzie profundă.
• amăgitură — Faptul de a amăgi sau rezultatul acestei acțiuni; amăgire, farsă, înșelăciune de proporții reduse sau iluzie trecătoare. Folosit în textele bisericești vechi și în graiul popular din anumite regiuni, termenul definește adesea deșertăciunea lucrurilor pământești sau o cursă verbală întinsă cu scopul de a ademeni pe cineva.
• amagnetic — Care nu este magnetic, care nu posedă proprietăți magnetice sau care nu interacționează cu un câmp magnetic extern; care nu este atras de magneți și nu poate fi magnetizat. În fizica materialelor, termenul se aplică substanțelor nemagnetice sau materialelor diamagnetice și paramagnetice cu susceptibilitate magnetică neglijabilă, utilizate în construcția de aparate de precizie, ceasuri ori echipamente medicale (cum ar fi scanerele RMN) pentru a preveni interferențele și distorsiunile electromagnetice.
• amăgșag — Termen arhaic extrem de rar ce desemnează acțiunea de a amăgi, amăgirea, viclenia sau starea de iluzie și rătăcere în care se află o persoană indusă în eroare. Folosit sporadic în manuscrisele bisericești timpurii și în graiurile regionale vechi, cuvântul exprima adesea ideea de capcană spirituală, deșertăciune lumească sau tertip înșelător utilizat pentru a obține un avantaj nemeritat.
• amăguli — Variantă regională sau arhaică a verbului 'a amăgi' ori 'a măguli'; a induce în eroare prin vorbe dulci, a ademeni, a înșela speranțele cuiva sau a linguși în mod subtil pentru a obține simpatie. Acest termen îmbină nuanțele semantice de ademenire iluzorie cu cele de flatare, fiind întâlnit în trecut în anumite arii dialectale ale spațiului românesc.
• amăgulire — Acțiunea de a amăguli și rezultatul ei; ademenire realizată prin intermediul unor cuvinte flatante sau al unei lingușiri subtile, combinată cu inducerea în eroare. Termenul reprezintă o manifestare hibridă în graiurile vechi, descriind procesul prin care o persoană este atrasă într-o capcană mentală sau sentimentală ca urmare a complimentelor false și a falselor promisiuni.
• amăgulit — Despre o persoană care a fost ademenită, indusă în eroare sau flatată prin cuvinte dulci și promisiuni amăgitoare; păcălit prin lingușire. Înțelesul îmbină sentimentul de mândrie naivă (provocat de laude) cu starea de victimă a unei dezinformări sau a unui vicleșug sentimental.
• amăgulitor — Care amăgulește; care ademenește, înșală sau flatează prin vorbe dulci, complimente exagerate ori promisiuni iluzorii. Termenul combină caracterul persuasiv și înșelător al unei amăgiri cu nuanța plăcută, dar falsă, a unei măguliri, fiind utilizat în graiurile vechi pentru a descrie un comportament sau un discurs menit să adoarmă vigilența cuiva.
• amăjui — Termen rar întâlnit în anumite subgraiuri regionale, utilizat pentru a descrie acțiunea de a uimi, a năuci, a lăsa mască sau a fascina puternic pe cineva prin intermediul unei apariții neașteptate ori a unui truc vizual; a vrăji (fig.). În sens restrâns și arhaic, cuvântul poate reprezenta o variantă fonetică sau o contaminare locală legată de acțiunea de a amăgi prin iluzii optice ori prin jocuri de cuvinte.
• amegeu — Variantă fonetică arhaică și regională pentru termenul amăgitor, utilizată istoric în graiurile populare pentru a desemna o persoană care induce în eroare, care amăgește sau înșală încrederea cuiva prin vorbe mieroase ori promisiuni deșarte. De asemenea, cuvântul reflectă particularități de pronunție specifice anumitor subdialecte rurale, unde vocala medială a suferit o închidere sau o modificare sub influența consoanelor învecinate.
• amegiueală — Formă regională rară și arhaică derivată fonetic din substantivul amăgeală, reprezentând acțiunea de a amăgi sau rezultatul ei; înșelăciune, iluzie, inducere în eroare ori ademenire. Termenul conservă o amprentă lexicală specifică graiurilor vechi, fiind utilizat în narațiunile populare pentru a descrie fapta cuiva care folosește tertipuri ascunse pentru a denatura adevărul ori pentru a promite fapte ce nu vor fi realizate.
• amegiui — Formă verbală arhaică și regională derived din radicalul verbului 'a amăgi', însemnând a induce în eroare, a înșela, a ademeni prin promisiuni false sau vorbe măgulitoare. Această variantă fonetică reflectă modificările vocalice specifice anumitor graiuri populare din trecut, fiind utilizată în narațiunile tradiționale pentru a descrie acțiunea de a denatura adevărul ori de a capta bunăvoința cuiva prin tertipuri.
• amejui — Formă regională rară și variantă fonetică alterată a verbului 'a amăgi' sau 'a amegiui', utilizată istoric în anumite graiuri rurale pentru a exprima acțiunea de a induce în eroare, a înșela, a ademeni prin promisiuni deșarte sau tertipuri lingvistice. Cuvântul ilustrează un fenomen de palatalizare ori de substituție consonantică locală, fiind conservat ocazional în folclorul vorbit sau în lexiconul comunităților izolate.
• amigire — Acțiunea de a se amigi sau rezultatul ei; variantă fonetică regională sau arhaică pentru amăgire, reprezentând acțiunea de a induce în eroare, a păcăli, a amăgi sau a legăna cu speranțe deșarte. În sens structural și lingvistic, termenul reflectă o modificare dialectală a vocalismului intern întâlnită în anumite graiuri izolate din spațiul românesc.