#amana

• adămană — Formă substantivală arhaică, regională sau dialectală utilizată în trecut în anumite comunități rurale ca variantă formală pentru un tip de înțelegere, legământ sau cinste oferită în urma unui târg. În studiile de lexicografie istorică, termenul este înregistrat ca o formă rară, asociată uneori prin contaminare cu datina adălmașului în graiurile locale din zonele de frontieră.
• alamană — Formă arhaică, regională sau de natură populară a adjectivului 'alemană', folosită în vechile manuscrise și cronici pentru a desemna caracterul germanic, limba germană sau o entitate feminină originară din spațiul cultural al Germaniei și Austriei. În sens strict istoric și etnografic, termenul descrie obiecte, influențe politice, vestimentare ori contingente militare străine adaptate structural în vocabularul medieval românesc.
• amăjni — Termen regional rar utilizat în anumite arii dialectale ale spațiului românesc ce înseamnă a amâna, a tergiversa, a tărăgăna o acțiune sau a duce pe cineva cu vorba promițându-i un lucru pe care îl tot amâni. În sens restrâns, poate descrie și acțiunea de a prinde un scurt răgaz sau a zăbovi undeva înainte de a finaliza o sarcină.
• amăjnire — Acțiunea de a amăjni și rezultatul ei; amânare, tărăgănare a timpului sau tergiversare a unei decizii importante. Reprezintă un termen restrictiv utilizat în graiurile arhaice pentru a defini un răgaz obținut prin tertipuri, o întârziere intenționată sau o ducere cu vorba.
• amăjnit — Despre o acțiune, o decizie sau o obligație care a fost amânată, tergiversată sau tărăgănată în mod repetat; lăsat pe mai târziu. Aplicat persoanelor, termenul descrie un individ care a fost dus cu vorba, temporizat prin pretexte constante sau oprit dintr-o activitate printr-un răgaz forțat ori o zăbovire neprevăzută.
• amâna — Acțiunea de a fixa desfășurarea unui eveniment, a unei activități, a unei obligații sau a unei ședințe pentru o dată sau un moment ulterior celui stabilit inițial; a temporiza, a tărăgăna sau a proroga. Ca verb reflexiv (a se amâna), desemnează un fapt sau o acțiune a cărei execuție se decalează în timp din cauza unor împrejurări nefavorabile, a lipsei de cvorum sau a unor decizii administrative.
• amânăcios — Care are tendința constantă și supărătoare de a amâna lucrurile, de a temporiza, a tărăgăna sau a întârzia îndeplinirea obligațiilor și sarcinilor curente; procrastinator. În sens structural psihologic, descrie o trăsătură de caracter sau un profil comportamental nehotărât, lent și lipsit de promptitudine, care evită acțiunea imediată.
• amânar — Piesă mică din oțel călit, de forme diverse (adesea ovală ori în formă de potcoavă), folosită în trecut în gospodării pentru a produce scântei prin lovirea repetată a unei bucăți de cremene, scântei destinate aprinderii iascăi sau sulfului. În sens figurat, regional sau arhaic, termenul poate descrie un suport mecanic, o bară de fier folosită la carele tradiționale sau un cârlig de fixare.
• amânare — Acțiunea de a amâna și rezultatul ei; decalare, temporizare sau prorogare a desfășurării unui eveniment, a unei obligații, a unei plăți sau a unei ședințe de judecată pentru o dată ulterioară. În context juridic esențial, reprezintă un act procedural oficial prin care o instanță sau un consiliu de administrație suspendă o dezbatere în curs, reprogramând-o pentru a permite administrarea de noi probe sau studierea detaliată a dosarului.
• amânariu — Variantă grafică veche, arhaică sau regională pentru amânar; piesă mică din oțel călit folosită în trecut în gospodării pentru a produce scântei prin lovire cu o bucăță de cremene în vederea aprinderii iascăi. În textologia manuscriselor medievale sau a letopisețelor românești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, această formă articulată ori cu final vocalic hibrid desemnează uneori și un suport de fier, un gaj mobil sau un accesoriu mecanic de fixare la carele tradiționale.
• amânat — Care a fost decalat, temporizat, prorogat sau reprogramat pentru o dată ori un moment ulterior celui stabilit inițial, din cauza unor decizii administrative, administrative sau a lipsei de condiții logistice. În sens juridic și contractual, descrie un termen, o obligație de plată ori o ședință de judecată a cărei executare sau desfășurare a fost suspendată oficial și reprogramată pentru un stadiu viitor.
• amânata — Formă arhaică, regională sau substantivare rară folosită în trecut în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o fată logodită a cărei nuntă a fost amânată din motive sociale, economice sau doliu familial; de asemenea, poate reprezenta o variantă grafică veche pentru o moșie sau o datorie prorogată. În structura bazelor de date lingvistice, termenul este păstrat ca descriptor istoric fix pentru înregistrarea corectă a lexicografiei din manuscrise.
• amânător — Persoană sau entitate care amână, tărăgănează sau temporizează în mod repetat executarea unei acțiuni, a unei obligații, a unei plăți sau a unei decizii; procrastinator. Ca adjectiv, descrie un comportament, o atitudine sau un stil administrativ caracterizat prin lipsă de promptitudine și tendința de a transfera sarcinile curente în viitor.
• arămânaș — Formă diminutivală, adesea cu valoare afectivă, familiară sau hipocoristică, folosită pentru a desemna un tânăr, un copil ori un bărbat aparținând comunității aromâne (macedoromâne). În folclorul muzical și poetic din Balcani și din Dobrogea, termenul este utilizat pentru a exprima simpatia, apartenența etnică sau atașamentul comunitar.
• asămăna — Formă arhaică și regională a verbului a asemăna; a pune alături două sau mai multe persoane, obiecte ori concepte pentru a le stabili punctele comune, analogiile sau diferențele structurale. Ca verb reflexiv, reprezintă acțiunea de a deveni identic sau foarte apropiat ca formă, comportament ori trăsături cu altcineva sau altceva.
• asămănăciune — Formă arhaică sau regională pentru asemănare; potrivire, similitudine, identitate de trăsături sau proprietăți între două ori mai multe ființe, obiecte ori fenomene. În textele religioase vechi sau cronicile medievale, termenul definea structural reflectarea unei imagini sau a unui arhetip ideal în lumea materială (ex. după chipul și asămănăciunea cuiva).
• asămănare — Formă arhaică și regională pentru asemănare; existența unor trăsături comune sau a unei identități parțiale între două ori mai multe entități. În context teologic vechi, face referire la crearea omului după chipul și asămănarea divinității, reprezentând potențialul spiritual de perfecționare morală.
• asămănat — Care a fost pus în paralel, comparat sau potrivit cu altcineva ori altceva pentru a-i evidenția similitudinile; asemănat. În graiul popular vechi, termenul descrie starea unui obiect sau a unei situații ale cărei trăsături structurale au fost recunoscute ca fiind identice ori foarte apropiate de un alt termen de referință.
• asămănător — Formă regională sau variantă fonetică veche a adjectivului 'asemănător'; care prezintă trăsături comune, analogii structurale sau potriviri izbitoare cu altcineva ori altceva; similar, apropiat ca aspect, comportament sau valoare.
• asămănătură — Formă rară, arhaică sau regională construită pe modelul numelor de acțiune și rezultat; trăsătură comună sau element prin care două lucruri ori persoane se aseamănă; asemănare fizică sau morală evidentă.