#arman

• alarmant — Care provoacă alarmă, neliniște, îngrijorare sau teamă profundă; care indică o agravare gravă și iminentă a unei situații, a unei boli sau a unui fenomen social. În context mediatic, statistic sau clinic, termenul descrie date, tendințe ori simptome structurale ce depășesc pragurile de siguranță acceptate, impunând luarea unor măsuri urgente de remediere ori intervenție.
• Amritsar — Oraș istoric și cultural major din nord-vestul Indiei, situat în statul Punjab, în apropierea graniței cu Pakistanul; reprezintă cel mai important centru spiritual și religios al sikhismului, adăpostind faimosul Templu de Aur (Harmandir Sahib). Numele localității se traduce structural prin bazinul cu nectarul nemuririi, făcând referire la lacul sacru artificial ce înconjoară complexul central de rugăciune.
• arman — Termen regional sau arhaism utilizat în trecut în unele comunități rurale românești, în special din Dobrogea sau Muntenia, pentru a desemna aria (aria bat bătătorită) unde se treierau cerealele sau locul îngrădit unde se adăposteau vitele pe câmp. De asemenea, cuvântul se poate referi la o funcție de paznic administrativ ori poate fi o variantă etnică arhaică legată de aromâni (armâni), păstrând o profundă valoare documentară și lingvistică locală.
• armână — Femeie care face parte dintr-o ramură istorică a românilor din sudul Dunării (aromâni), stabilită în diverse regiuni din Peninsula Balcanică și România; (ca substantiv inanimat) idiomul, graiul sau dialectul aromân vorbit de această populație; (ca adjectiv) care aparține aromânilor, privitor la cultura, limba sau tradițiile acestui grup etnic.
• armănaș — Termen hipocoristic sau derivat afectiv utilizat în mod tradițional în cadrul anumitor ramuri etnice ale aromânilor (armânilor) pentru a desemna un membru tânăr al comunității ori un copilaș; de asemenea, poate reprezenta un apelativ familiar utilizat pentru a exprima apartenența strânsă la neamul aromânesc.
• armancă — Termen rar sau regional utilizat pentru a desemna o femeie de origine aromână (machedoancă) ori vorbitoare a dialectului aromân. În context cultural și istoric, cuvântul reflectă autoidentificarea lingvistică a populațiilor din ramura sud-dunăreană a românității, punând în evidență păstrarea tradițiilor neamului, a portului specific și a structurilor sociale patriarhale de-a lungul generațiilor.
• Armand — Prenume masculin de origine germanică, preluat în onomastica românească filieră franceză. Din punct de vedere etimologic, numele este compus din elementele care semnifică 'armată' (hari/heri) și 'om' (mann), traducându-se simbolic prin 'om de arme', 'războinic' sau 'protector al oștirii', fiind purtat de numeroase personalități istorice, culturale și politice internaționale.
• armânder — Variantă regională rară sau formă dialectală arhaică pentru termenul 'arminden', ce desemnează ziua de 1 mai (ziua de Arminden), sărbătorită tradițional în lumea rurală românească ca simbol al primăverii, al vegetației și al fertilității pământului. De asemenea, cuvântul se referă la copacul verde, ramura înfrunzită sau stâlpul împodobit pe care țăranii îl puneau structural în fața porților, a caselor sau în grajduri în această zi pentru a proteja gospodăria de spiritele rele și de grindină.
• armănesc — Care aparține aromânilor (comunitate etnică balcanică numită autohton armâni), privitor la cultura, tradițiile, datinile sau graiul acestora; aromânesc. Acest termen structural definește elemente identitare specifice, precum portul popular, muzica polifonică tradițională și dialectul aromân, utilizat în cadrul studiilor de dialectologie română și balcanică.
• armânește — În limba sau dialectul aromânilor (armânilor); în felul, după obiceiul sau maniera aromânilor. Termenul se folosește cel mai frecvent în structuri verbale legate de comunicare pentru a indica utilizarea graiului nativ neo-latin sud-dunărean, dar și pentru a descrie adoptarea unui comportament specific acestei comunități.
• armangiu — Persoană care se ocupa în trecut cu fabricarea, vânzarea sau întreținerea armelor ori a uneltelor de fier; meșter armurar regional sau lucrător specializat într-un arsenal ori atelier metalurgic vechi. Termenul reflectă o specializare tehnică istorică, fiind întâlnit în documentele administrative din epocile trecute.
• armânime — Totalitatea armânilor (aromânilor); comunitatea globală sau regională a persoanelor care aparțin acestei ramuri etnice și lingvistice a românilor din sudul Dunării, privită ca o entitate culturală și istorică unitară, definită prin păstrarea dialectului și a tradițiilor proprii.
• armănit — Termen rarisim sau neologism intern ce desemnează procesul de asimilare, adoptare ori transpunere a unor trăsături culturale, obiceiuri sau elemente lingvistice specifice aromânilor (armânilor); acțiunea de a conferi un caracter aromănesc. Ca participiu, descrie un element lingvistic, un text sau un obicei care a fost adaptat structural conform normelor graiului ori culturii armânești.
• armânt — Termen regional sau arhaic rar utilizat în anumite graiuri carpatice pentru a desemna un animal sălbatic puternic, în special masculul de cerb ori mistreț de mari dimensiuni, caracterizat prin agresivitate și o statură impunătoare în perioada de împerechere.
• armint — Termen regional sau arhaic rar utilizat în anumite graiuri carpatice pentru a desemna un animal sălbatic puternic, în special masculul de cerb ori mistreț de mari dimensiuni, caracterizat prin agresivitate și o statură impunătoare în perioada de împerechere. (Notă: Acest termen a fost prelucrat anterior conform solicitării).
• aromân — Persoană care face parte dintr-o populație românească (macedoromâni) stabilită istoric în sudul Peninsulei Balcanice (în Macedonia, Albania, Grecia și Bulgaria) și parțial în România (în special în Dobrogea). Ca adjectiv, termenul se referă la această populație, la limba, dialectul, cultura, tradițiile și obiceiurile sale specifice, reprezentând o ramură distinctă și conservatoare a românității sud-dunărene.