#bone

• acrodont — Despre animale sau danturi; care are dinții fixați direct pe marginea liberă, superioară sau creasta oaselor maxilare, fără a fi implantați în alveole dentare (cum este cazul la reptilele din familia Agamidae, cameleoni sau la unele specii de pești). Ca substantiv, termenul desemnează un organism care posedă acest tipar structural de dentiție primitivă și sudată.
• acromacrie — Malformație congenitală structurală rară sau anomalie de dezvoltare scheletică caracterizată prin lungimea disproporționată, exagerată și subțierea segmentelor distale ale membrelor, în special a degetelor de la mâini și de la picioare; dolicostenomelie sau arahnodactilie. În context clinic, această disfuncție a țesutului conjunctiv este utilizată ca indicator fenotipic major pentru diagnosticarea timpurie a sindromului Marfan sau a altor patologii genetice conexe.
• acromioclavicular — Care aparține sau se referă în același timp la acromion și la claviculă; care descrie elementele articulare, ligamentare sau capsulare care unesc apofiza osoasă a scapulei cu extremitatea externă a claviculei la nivelul supero-lateral al umărului.
• acromion — Prelungire osoasă lățită și turtită care formează extremitatea superioară a spinei scapulei (omoplatului) și care se articulează direct cu clavicula, reprezentând cel mai înalt punct structural al scheletului umărului.
• acromionită — Proces patologic inflamator, acut sau cronic, localizat la nivelul acromionului ori al structurilor periarticulare imediat învecinate (cum ar fi bursa subacromială și tendoanele coafei rotatoare). Această afecțiune structurală este declanșată cel mai frecvent de microtraumatise repetate, suprasolicitare mecanică profesională ori sportivă sau fenomene degenerative locale, manifestându-se clinic prin dureri intense la ridicarea brațului, impotență funcțională parțială a umărului, edem localizat și sensibilitate acută la palpare.
• acropachie — Sindrom clinic patologic rar caracterizat prin îngroșarea subperiostală și deformarea oaselor lungi de la extremități, asociată cu hipertrofia țesuturilor moi de la nivelul degetelor de la mâini și picioare (degete hipocratice sau în bătător de tobă). Acest fenomen structural osteoarticular apare cel mai frecvent ca o manifestare extratiroidiană avansată a bolii Graves-Basedow (acropachie tiroidiană), coexistând de obicei cu exoftalmia și edemul pretibial.
• acrostealgie — Sindrom clinic patologic caracterizat prin senzații severe de durere localizate strict la nivelul extremităților osoase distale ale corpului, în special la nivelul falangelor degetelor de la mâini și picioare. Această manifestare osteoarticulară structurală este determinată de procese inflamatorii periostale, tulburări ischemice microvasculare periferice ori fenomene neuro-trofice locale avansate, agravându-se adesea la expunerea la temperaturi scăzute sau în timpul mișcărilor fine.
• acrosteoliză — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția osoasă progresivă, decalcifierea sau dizolvarea falangelor terminale (distale) de la degetele mâinilor și picioarelor. Acest fenomen structural scheletic sever poate fi congenital sau dobândit, fiind observat pe radiografii ca o scurtare ori dispariție a tufeorilor falangiene, fiind întâlnit ca simptom major în sclerodermia sistemică, în hiperparatiroidismul secundar, în expunerea cronică profesională la clorură de vinil sau în sindroame genetice rare (cum este sindromul Hajdu-Cheney).
• acrum — Variantă grafică învechită, rară sau transcriere defectuoasă pentru osul sacru (os sacrum); piesa osoasă triunghiulară voluminoasă situată la baza coloanei vertebrale, formată prin sudarea structurală a celor cinci vertebre sacrale, articulându-se lateral cu oasele iliace pentru a închide centura pelviană.
• adamantinom — Formațiune tumorală osoasă malignă primară, cu ritm de creștere lent, localizată cu predilecție la nivelul diafizei tibiale sau a mandibulei, caracterizată histologic prin prezența unor insule de celule epiteliale înconjurate de stromă fibroasă; variantă patologică înrudită structural cu ameloblastomul. Această leziune osoasă rară distruge treptat cortexul osos, prezentând un aspect radiologic caracteristic de bule de săpun și necesitând excizie chirurgicală radicală pentru prevenirea metastazelor.
• adorbital — Situat în imediata vecinătate a orbitei oculare sau orientat spre cavitatea orbitală; adiacent zonei în care este amplasat ochiul. Termenul este utilizat în anatomia comparată și în neuroanatomie pentru a descrie localizarea exactă a unor formațiuni osoase secundare, vase de sânge, ramificații nervoase sau țesuturi protectoare.
• aequale — Ecvale; piesă muzicală scurtă scrisă pentru un ansamblu de instrumente identice sau pentru voci egale, utilizată istoric în Austria și Germania începând cu secolul al XVIII-lea, în special la ceremonii funerare ori procesiuni religioase. Ca adjectiv latin, indică o stare de egalitate structurală sau uniformitate ritmică într-o compoziție corală veche.
• aglobulie — Scădere accentuată sau absență totală a globulelor roșii (eritrocitelor) din sânge, reprezentând o formă severă și critică de anemie structurală. Această afecțiune hematologică perturbă grav capacitatea sângelui de a transporta oxigenul către țesuturile biologice, fiind adesea cauzată de o disfuncție severă a măduvei osoase hematopoietice.
• agmatologie — Ramură specializată a traumatologiei și chirurgiei ortopedice care se ocupă cu studiul teoretic, clasificarea structurală, mecanismele de producere și metodele clinice sau chirurgicale de tratament ale fracturilor osoase. Această disciplină medicală analizează în profunzime procesele biologice de consolidare celulară și vindecare a țesutului osos lezat.
• agranulocitoză — Condiție patologică acută și severă caracterizată prin prăbușirea dramatică sau dispariția aproape completă a granulocitelor (în special a neutrofilelor) din sângele periferic, scăzând sub 500 pe microlitru. Această afecțiune, adesea de origine medicamentoasă, toxică sau imună, distruge bariera de apărare a organismului, expunând pacientul la infecții bacteriene și fungice masive, cu risc vital ridicat.
• aleucemie — O formă clinică particulară de leucemie caracterizată prin proliferarea malignă a țesuturilor hematopoietice, dar în care numărul total de leucocite din sângele periferic rămâne normal sau chiar scăzut, celulele tumorale (blastele) fiind absente sau extrem de rare în circulația generală, deși sunt prezente masiv în măduva osoasă.
• alobrog — Persoană care făcea parte dintr-un vechi trib celtic de războinici care locuia în Galia narbonenză, într-o regiune muntoasă cuprinsă între fluviul Ron și lacul Leman; ca adjectiv, se referă la elementele etnice, culturale sau teritoriale specifice acestui popor antic cucerit de romani în secolul al II-lea î.Hr.
• alveolectomie — Intervenție chirurgicală stomatologică constând în rezecția parțială sau totală a marginilor osoase ale unei alveole dentare ori a unei porțiuni din creasta alveolară a maxilarului. Această procedură structurală se execută de obicei după extracții laborioase sau în scop preprotetic, pentru a netezi osul și a facilita aplicarea ulterioară a unei proteze dentare.
• alveoliză — Proces patologic distructiv constând în resorbția treptată, atrofia sau distrugerea țesutului osos al procesului alveolar care susține dinții în maxilare. Acest fenomen osteolitic structural apare frecvent ca o complicație avansată a bolii parodontale (parodontită) sau din cauza unor traumatisme ocluzale repetate, ducând la mobilitatea progresivă și, în final, la pierderea dintelui afectat.
• alveoloclazie — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția activă, dizolvarea sau fracturarea țesutului osos al procesului alveolar sub acțiunea directă a celulelor osteoclaste. Acest fenomen osteolitic sever, corelat structural cu stadiile avansate ale parodontopatiilor marginale cronice, determină pierderea suportului rigid al dintelui, instalarea mobilității dentare progresive și pierderea consecutivă a elementelor dentare afectate.