#comparatie

• analogizare — Acțiunea de a analogiza și rezultatul ei; procesul mental, logic sau lingvistic prin care se stabilește o analogie ori se construiește o paralelă structurală și funcțională între două elemente distincte. În epistemologie, reprezintă o operațiune de corelare sistematică utilizată pentru a transfera scheme cognitive sau concepte explicative dintr-un domeniu familiar către un domeniu nou, facilitând astfel conceptualizarea și înțelegerea fenomenelor complexe.
• asămăluire — Formă arhaică și regională pentru cuvântul 'asemănare'; acțiunea de a asămălui (a compara, a pune alături sau a stabili o analogie structurală între două elemente) și rezultatul ei; pildă, parabolă sau metaforă folosită în vorbirea populară ori în textele bisericești vechi pentru a ilustra un adevăr moral.
• asămăna — Formă arhaică și regională a verbului a asemăna; a pune alături două sau mai multe persoane, obiecte ori concepte pentru a le stabili punctele comune, analogiile sau diferențele structurale. Ca verb reflexiv, reprezintă acțiunea de a deveni identic sau foarte apropiat ca formă, comportament ori trăsături cu altcineva sau altceva.
• asămui — A face o comparație, o analogie sau o asemănare între două sau mai multe elemente; a potrivi, a egala sau a pune pe același plan valoric ori structural. Ca verb reflexiv, înseamnă a deveni aidoma cu cineva, a se compara sau a se măsura ca forță, frumusețe ori capacitate cu o altă persoană.
• aseamăna — Variantă arhaică sau regională pentru verbul 'a asemăna'; a stabili o legătură de similitudine între două elemente structurale, a compara, a pune alături. Ca verb reflexiv, descrie starea sau acțiunea de a deveni identic ori foarte apropiat ca formă, aspect, comportament sau caracteristici cu o altă persoană ori obiect.
• asemălui — Formă regională sau arhaică derivată din verbul 'a asemăna'; a compara un lucru cu altul, a găsi puncte comune, asemănări structurale ori calități identice; a potrivi. Ca verb reflexiv, se utilizează în graiul popular pentru a descrie acțiunea unei persoane de a deveni aidoma cu altcineva sau a se pune la egalitate cu o autoritate înaltă.
• asemăluire — Formă învechită sau regională care desemnează acțiunea de a asemăna sau rezultatul ei; asemănare, comparare, analogie sau potrivire structurală între două obiecte, stări ori concepte. În textele vechi bisericești sau cronicărești, cuvântul se folosea pentru a exprima pilda sau ilustrarea unei pilde.
• asemăna — A pune în paralel două sau mai multe persoane, obiecte sau fenomene pentru a le stabili punctele comune ori trăsăturile identice; a stabili o analogie. În formă reflexivă, exprimă acțiunea structurală a unei entități de a avea aceeași înfățișare, proprietăți sau caracteristici psihologice cu altcineva sau altceva, fiind extrem de apropiat ca structură ori aspect.
• asemănare — Fapta de a se asemăna; proprietate, trăsătură sau caracteristică structurală comună prin care două ori mai multe persoane, noțiuni ori obiecte se apropie ca aspect, formă ori conținut, creând o relație de analogie. În sens literar sau retoric, definește figura de stil numită comparație, iar în sens teologic, reprezintă starea de perfecțiune morală pe care omul o poate atinge prin raportare la Divinitate.
• asemănător — Care seamănă cu cineva sau cu ceva; care prezintă trăsături, proprietăți, forme sau caracteristici comune cu un alt element; analog, similar. Ca adjectiv, determină o relație de apropiere structurală sau estetică, fără a implica o identitate absolută. Ca substantiv masculin rar, indică o persoană care realizează o comparație ori o potrivire.
• asemănătoriu — Formă învechită sau regională pentru adjectivul 'asemănător'; care prezintă trăsături comune, analogii sau similitudini structurale ori estetice cu altcineva sau altceva; apropiat ca înfățișare, caracter ori manifestare. În textele vechi românești și cronicărești, această variantă era utilizată curent pentru a stabili o paralelă descriptivă clară între două entități.
• aseme — Formă arhaică, regională sau trunchiată din punct de vedere fonetic pentru termenul 'asemenea'; care arată o relație de similitudine, identitate sau potrivire cu un model anterior; de aceeași natură, la fel. În vechile texte religioase sau manuscrise populare, funcționează ca un determinant structural ce pune în paralel două acțiuni ori stări identice.
• asemelui — Variantă fonetică regională pentru 'asemălui' (la rândul său derivat din 'a asemăna'); a pune în paralel două elemente pentru a stabili o relație de analogie, a compara, a potrivi structural. Ca verb reflexiv, descrie procesul prin care o entitate sau persoană tinde să capete caracteristici identice ori să se măsoare cu o altă valoare de referință.
• asemeluire — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru termenul 'asemăluire' ori 'asemuire'; acțiunea de a asemăna, de a compara sau de a pune în paralel două entități, stări ori concepte pentru a le evidenția similitudinile structurale. În textele vechi, se folosea pentru a indica o analogie, o pildă morală sau o potrivire simbolică în cadrul discursului religios.
• asemeni — În același mod, deopotrivă, la fel; care prezintă trăsături identice, asemănătoare sau analoge cu o altă entitate luată ca termen de referință. Folosit prepozițional (sub forma „asemeni lui/ei”), stabilește o relație de echivalență structurală, comportamentală sau estetică între subiecți, având un puternic caracter comparativ în textul literar și colocvial.
• asemnațiune — Termen arhaic și livresc, rar întâlnit în textele vechi de secol XIX, ce desemnează acțiunea de a asimila, a compara sau a pune în paralel două fapte, concepte ori entități; actul de stabilire a unei analogii sau asemănări formale. Reprezintă o variantă lexicală derivată sub influență etimologică sau cultă, utilizată în trecut pentru a descrie un raport de conformitate ori o corelație structurală.
• asemuire — Acțiunea de a asemui și rezultatul ei; proces cognitiv, lingvistic sau literar prin care se stabilesc analogii, apropieri ori paralele între două sau mai multe entități, obiecte ori fenomene pe baza unor trăsături comune. În literatură și retorică, reprezintă un procedeu artistic delicat prin care se creează o comparație plastică, menită să reliefeze însușirile unui element prin raportare la un etalon cunoscut.
• asemuitor — Care seamănă, compară sau stabilește o analogie între două lucruri; persoană sau element care realizează o asemănare ori pune în paralel diverse concepte. În sens adjectival, descrie o acțiune sau un element cu virtuți comparative pronunțate, utilizat adesea în stilul retoric sau în scrierile cu caracter omiletic și filozofic pentru a ilustra pilde.