#creier

• abhază — Limba vorbită de abhazi, făcând parte din familia limbilor caucaziene de nord-vest; ca adjectiv, reprezintă forma de feminin a cuvântului 'abhaz'. În neuropsihologie și patologia limbajului (afaziologie), structura gramaticală extrem de complexă a limbii abhaze (caracterizată printr-un sistem uriaș de consoane și o structură verbală polisintetică) a servit drept model clinic pentru studierea modului în care creierul uman procesează sunetele dificile după traume cerebrale sau accidente vasculare.
• afazie — Tulburare severă a comunicării ce constă în pierderea totală sau parțială a facultății de a vorbi, de a scrie și de a înțelege limbajul articulat ori scris, survenită în absența oricăror modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator. Această afecțiune este declanșată de leziuni organice dobândite la nivelul scoarței cerebrale (în special în ariile specializate Broca și Wernicke ale emisferei stângi), provocate de accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene, infecții sau procese neurodegenerative, lăsând însă intactă inteligența generală a individului.
• aferentație — Proces fiziologic fundamental ce constă în transmiterea continuă a influxului nervos și a excitațiilor de la neuronii receptori periferici (organele de simț, țesuturi) către neuronii din centrii nervoși superiori și scoarța cerebrală. Reprezintă calea prin care creierul primește fluxul de date senzoriale necesar pentru monitorizarea stării organismului și pentru modelarea răspunsurilor comportamentale sau reflexe adecvate mediului înconjurător.
• afimia — Formă particulară de afazie motorie caracterizată prin pierderea totală sau parțială a capacității de a executa mișcările articulate necesare vorbirii, deși centrii receptori, înțelegerea limbajului scris și vorbit, precum și aparatul vocal periferic rămân intacte. În neurologia clinică, afimia este cauzată de lețiuni focale la nivelul lobului frontal stâng, împiedicând coordonarea motorie a cuvintelor.
• agnozie — Tulburare neuropsihologică severă caracterizată prin pierderea capacității de a recunoaște sau de a identifica obiecte, persoane, sunete, forme ori mirosuri cunoscute anterior, în absența unor deficiențe ale organelor de simț periferice sau ale funcțiilor intelectuale generale. Această condiție este cauzată, din punct de vedere structural, de leziuni localizate la nivelul cortexului cerebral asociativ sau al căilor de conexiune interemisferică.
• agrafie — Tulburare neuropsihologică severă caracterizată prin pierderea parțială sau totală a capacității de a exprima ideile prin scris, survenită în urma unei leziuni cerebrale dobândite la nivelul emisferei dominante, în absența unor paralizii motorii ale mâinii sau a unor deficiențe intelectuale globale. Această afecțiune alterează structural mecanismele corticale de codificare grafică a limbajului, putând să apară izolat sau asociată cu afazia ori alexia.
• agramatism — Tulburare neuropsihologică de limbaj, specifică anumitor tipuri de afazie (în special afazia Broca), caracterizată prin incapacitatea pacientului de a construi fraze corecte din punct de vedere sintactic și morfologic. Persoana afectată tinde să vorbească eliptic, eliminând cuvintele funcționale precum prepozițiile, conjuncțiile și articolele, utilizând verbele la infinitiv sau substantivele la cazurile de bază, generând un stil telegrafic de comunicare.
• alexic — Care se referă la alexie, care aparține alexiei sau care este afectat de această tulburare neurologică; persoană care a pierdut capacitatea de a citi și de a decodifica limbajul scris în urma unei leziuni cerebrale corticale. În semiologia medicală, termenul caracterizează comportamentul cognitiv sau deficitele specifice din cadrul unui sindrom afazic complex, unde recunoașterea semnelor grafice simbolice este complet compromisă.
• alexică — Forma de feminin pentru alexic, desemnând o pacientă sau o persoană de gen feminin afectată de alexie (pierderea capacității de a citi din cauza unei leziuni cerebrale); de asemenea, califică o manifestare, o tulburare sau o stare patologică ce prezintă caracteristicile alexiei, fiind marcată de imposibilitatea decodificării semnelor grafice scrise.
• alexie — Tulburare neurologică severă caracterizată prin pierderea totală sau parțială a capacității de a citi și de a înțelege limbajul scris, cauzată de o leziune dobândită la nivelul structurilor cerebrale implicate în procesarea vizual-lingvistică (în special în lobul parietal sau occipital stâng). Spre deosebire de analfabetism, afecțiunea survine la persoane care posedau anterior abilitatea de a citi, iar spre deosebire de dislexie, este o condiție dobândită, nu o tulburare de dezvoltare.
• alexiile — Forma articulată hotărât a pluralului substantivului alexie, desemnând în mod colectiv și specific toate tipurile, manifestările sau cazurile clinice identificate de pierdere a capacității de a citi și de a înțelege textul scris în urma unei leziuni cerebrale corticale. În literatura medicală, termenul individualizează formele de cecitate verbală studiate într-un grup de pacienți sau într-un cadru nosologic determinat.
• ambidextră — Femeie sau persoană de sex feminin care are abilitatea înnăscută ori dobândită de a-și folosi ambele mâini (sau ambele picioare) cu aceeași îndemânare, precizie și ușurință în executarea sarcinilor. Ca adjectiv, califică un substantiv feminin (cum ar fi o coordonare ori o abilitate) indicând caracterul simetric și capacitatea duală de utilizare a segmentelor motorii.
• ambidextrie — Abilitatea, facultatea sau însușirea de a folosi cu aceeași ușurință, îndemânare și precizie ambele mâini (sau ambele picioare) în executarea diferitelor acțiuni sau sarcini. Din punct de vedere structural și neurologic, această condiție fiziologică este legată de o lateralizare cerebrală atipică ori incompletă, emisferele controlând mișcările motorii în mod simetric, fără existența unei predominanțe clare a emisferei stângi sau drepte.
• ambidextru — Persoană care are abilitatea înnăscută sau dobândită de a-și folosi ambele mâini (sau ambele picioare) cu aceeași îndemânare, precizie și ușurință în executarea sarcinilor. Ca adjectiv, descrie un mecanism, o unealtă, un sistem de control (de exemplu, o armă sau un mouse) ori o abilitate concepută structural pentru a fi utilizată la fel de eficient atât de pe partea stângă, cât și de pe partea dreaptă.
• amigdală — Formațiune anatomică ovoidă constituită din țesut limfoid sau nuclei nervoși. În anatomia generală, se referă cel mai frecvent la amigdalele palatine, situate în orofaringe, cu rol de barieră imunitară protectoare. În neuroanatomie, amigdala (corpul amigdaloid) reprezintă o structură cheie a sistemului limbic cerebral, situată în lobul temporal, esențială pentru procesarea emoțiilor, cum ar fi frica, și pentru stocarea amintirilor emoționale.
• amigdaloid — Care are forma unei migdale; ovoidal și ușor turtit. În neuroanatomie, termenul descrie corpul amigdaloid (sau amigdala cerebrală), o structură nucleară profundă esențială în procesarea emoțiilor. În mineralogie, se referă la structura unei roci vulcanice ale cărei cavități (geode) au fost umplute ulterior cu minerale secundare, formând noduli ovali.
• amnezic — Care suferă de amnezie sau este caracterizat prin pierderea totală ori parțială a memoriei. În sens clinic, descrie o persoană care prezintă dificultăți structurale în fixarea, stocarea sau evocarea informațiilor și a evenimentelor trecute, ca urmare a unui traumatism cerebral, a unei afecțiuni neurodegenerative sau a unui șoc psihologic intens; de asemenea, poate califica un fenomen sau un efect secundar.
• amuzie — Tulburare neurologică congenitală sau dobândită (în urma unei leziuni cerebrale) caracterizată prin incapacitatea parțială ori totală de a recunoaște, a fredona, a reproduce sau a înțelege tonurile, ritmul și melodiile muzicale, în ciuda păstrării intacte a auzului biologic și a funcțiilor intelectuale generale; surditate muzicală. Acest fenomen structural afectează procesarea cognitivă a structurilor sonore în cortexul auditiv secundar.
• amvozie — Termen medical și neurologic extrem de rar, utilizat uneori ca variantă sau eroare grafică pentru 'amuzie' ori ca sinonim de nișă pentru incapacitatea congenitală sau dobândită de a percepe și procesa corect structurile ritmice și elementele de tonalitate ale vorbirii sau muzicii. Reprezintă o anomalie în analizatorul auditiv central ce afectează decodificarea semnalelor acustice complexe.
• anclicel — Termen medical rar utilizat pentru a descrie o mică proeminență, o herniere sau o incluziune patologică de țesut organic într-o cavitate adiacentă. În neurologie și neurochirurgie, descrie o formă minoră sau incipientă de angajare (herniere) a țesutului cerebral printr-un orificiu natural al craniului sau al durei mater sub efectul presiunii.