#dare

• ab urbe condita — Expresie latină însemnând literal 'de la întemeierea cetății' (referire la fondarea Romei în 753 î.Hr.). În context academic și în istoria științelor medicale, termenul este utilizat metaforic pentru a data sau a descrie un eveniment, o instituție sau un sistem de gândire analizat chiar de la momentul oficial al înființării sau structurării sale fundamentale.
• abcedare — Procesul patologic de formare a unui abces; transformarea unei inflamații acute sau a unui infiltrat inflamator difuz (cum ar fi o celulită sau o flegmon) într-o colecție purulentă bine delimitată, însoțită de necroză tisulară de lichefiere.
• abcedere — Acțiunea de a abceda și rezultatul ei; substantivarea procesului prin care un infiltrat celular inflamator se transformă într-o colecție purulentă circumscrisă.
• abecedare — Forma de plural a substantivului neutru 'abecedar', desemnând mai multe manuale elementare sau seturi alfabetice de învățare. În clinicile de reabilitare a limbajului, logopedie pediatrică și neuropsihologie, utilizarea mai multor tipuri de abecedare (vizuale, tactile sau fonetice) permite adaptarea strategiei terapeutice la tipul specific de deficit cognitiv sau senzorial al pacientului.
• Abelia uniflora — Specie de arbust aparținând genului Abelia, originară din China, caracterizată prin flori solitare purtate pe pedunculi unici. În biochimia clinică și farmacognozie, extractele din Abelia uniflora sunt studiate pentru izolarea de metaboliți secundari biologic activi, în special monoterpene ciclice și acizi organici. Acești constituenți naturali prezintă potențial neuroprotector și antioxidant, fiind cercetați experimental în modele de laborator pentru protejarea membranelor celulare neuronale împotriva degenerării induse de peroxidarea lipidică.
• abjecție — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abject; comportament, faptă, atitudine sau manifestare de o josnicie sau ticăloșie extremă. De asemenea, poate desemna o stare de profundă decădere morală ori o exprimare vulgară și jignitoare.
• abjecțiune — Stare de degradare morală extremă, josnicie profundă sau ticăloșie care provoacă repulsie și dispreț. În sens filozofic și psihologic, termenul desemnează fie fapta sau comportamentul care încalcă flagrant normele demnității umane, fie sentimentul de auto-depreciere și umilință totală resimțit de un individ în fața propriei decăderi sociale sau morale.
• abjudeca — A deposeda pe cineva de un drept, de un bun sau de o calitate printr-o hotărâre judecătorească sau printr-o decizie oficială; a contesta și a anula pe cale legală un titlu ori o proprietate deținută anterior de o persoană. În dreptul procesual modern, termenul este rar utilizat, fiind înlocuit de concepte precum expropriere, decădere din drepturi sau anularea unui titlu.
• abjudecare — Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei; deposedarea legală a unei persoane de un bun, de un drept patrimonial sau de o calitate oficială, în urma unei hotărâri judecătorești definitive. Reprezintă actul procedural prin care instanța desființează un titlu juridic invocat de una dintre părți, constatând lipsa de temei legal sau existența unei fraude în dobândirea acestuia.
• ablațiune — Formă conceptuală sau variantă terminologică pentru 'ablație', utilizată în geomorfologia clasică pentru a descrie fenomenul de îndepărtare, spălare sau dezgolire a rocilor sub acțiunea agenților externi (vânt, ape curgătoare, valuri). În dinamica solului, termenul subliniază faza inițială de transport a materialelor detritice fine înainte ca acestea să fie depuse în bazine sedimentare.
• abondare — Acțiunea de a abonda sau rezultatul ei; termen rar sau învechit utilizat pentru a descrie procesul de acumulare în cantități foarte mari sau de revărsare a ceva.
• abordare — Acțiunea de a aborda o persoană, o problemă sau o situație; metodă, perspectivă, strategie sau unghi conceptual adoptat pentru a studia, analiza, trata sau rezolva o chestiune teoretică ori practică; modalitate specifică de interacțiune socială inițială sau de comunicare interpersonală; (în sens tehnic sau maritim) procesul de apropiere fizică și ghidare către un punct de contact fix, cum ar fi un mal, o pistă ori o altă navă.
• abrutiza — A face ca cineva să-și piardă facultățile intelectuale, sensibilitatea sau demnitatea morală, degradându-se și apropiindu-se de starea unui animal; (reflexiv) a deveni stupid, brut, insensibil sau decăzut din cauza alcoolismului, a muncii extenuante sau a unui mediu social nociv.
• abrutizare — Acțiunea de a se abrutiza și rezultatul ei; pierdere progresivă a facultăților intelectuale, a sensibilității și a demnității morale; degradare psihică și comportamentală profundă.
• Absolom — Variantă ortografică și fonetică pe larg răspândită în vechile manuscrise românești pentru numele biblic Absalom, al treilea fiu al regelui David, cunoscut pentru frumusețea sa remarcabilă și pentru revolta sângeroasă declanșată împotriva propriului tată. În filozofia morală, teologie și hermeneutică, numele său constituie un arhetip conceptual absolut pentru mândria nemăsurată (hubris), trădarea filială, nesăbuința tinereții și consecințele tragice ale uzurpării autorității legitime.
• abundare — Acțiunea de a abunda și rezultatul ei; manifestarea procesului de a exista în cantități mari sau de a se revărsa dintr-un belșug copleșitor. Deși în limba română curentă este adesea substituit prin derivatul mai utilizat 'abundanță', substantivul de acțiune păstrează o nuanță verbală dinamică, fiind întâlnit în scrierile teoretice, analizele lingvistice fine sau traducerile literare arhaizante.
• Abutilon darwinii — Specie de arbust ornamental din familia Malvaceae, originară din pădurile tropicale ale Braziliei, caracterizată prin frunze dens pubescente, palmat-lobate și flori mari, campanulate, de culoare roz-portocalie, străbătute de venaturi roșiatice spectaculoase. Această specie joacă un rol istoric și fundamental în horticultura mondială, fiind unul dintre părinții genetici principali folosiți la crearea majorității hibriziilor decorativi de *Abutilon* cultivați astăzi în sere și apartamente.
• acaret — Clădire accesorie sau anexă gospodărească (cum ar fi grajdul, șura, magazia, porumbăria sau bucătăria de vară) situată în curtea unei locuințe, separată sau alipită de corpul principal al casei. Utilizat adesea la plural (acareturi), termenul desemnează ansamblul construcțiilor secundare destinate adăpostirii animalelor, uneltelor sau proviziilor, fiind o componentă structurală tipică a gospodăriilor rurale și a conacelor boierești tradiționale.
• acățărare — Acțiunea de a se acățăra și rezultatul ei; urcarea, escaladarea sau ridicarea cu efort pe o suprafață abruptă, stâncoasă ori înaltă prin prindere fermă cu mâinile și picioarele; cățărare. În contextul graiurilor vechi carpatice, termenul denumea mișcarea laborioasă a păstorilor sau vânătorilor pe versanții muntoși, fiind o formă arhaică nativă înlocuită complet în limba modernă standard de derivatul 'cățărare'.
• acrogamie — Proces fiziologic și structural de fertilizare la plantele spermatofite (cu flori), caracterizat prin pătrunderea tubului polinic în ovul exclusiv prin micropil (orificiul apical sau vârful ovulului); porogamie. Acest mecanism reproductiv reprezintă tiparul cel mai răspândit în lumea vegetală, asigurând ghidarea chimică precisă a gametului masculin spre sacul embrionar, spre deosebire de chalazogamie sau mezogamie.