#drept constitutional

• abrogare — Acțiunea de a abroga și rezultatul ei; anularea oficială, totală sau parțială, a valabilității juridice a unui act normativ (lege, decret, regulament) printr-o dispoziție legală ulterioară.
• alejanță — Termen livresc rarisim ce desemnează o obligație solemnă de loialitate, credință, devotament ori fidelitate politică manifestată de un cetățean sau de un supus față de suveranul său ori față de stat. Din punct de vedere structural, cuvântul a funcționat ca o adaptare timpurie neologică din limba engleză (allegiance) întâlnită în traduceri izolate ale unor texte constituționale, fiind ulterior înlocuit complet de termeni echivalenți.
• amnistie — Act juridic suveran adoptat de organul legislativ suprem (Parlament) prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită, executarea pedepsei pronunțate sau consecințele condamnării. Acest mecanism de clemență publică stinge acțiunea penală în orice stadiu al procesului și șterge trecutul infracțional pentru faptele vizate, operând in rem asupra faptei și profilului legal.
• anticipate — Forma de plural pentru acțiunile, plățile, deciziile administrative sau evenimentele realizate ori achitate înainte de termenul stabilit oficial. În context politic, termenul desemnează de cele mai multe ori alegerile parlamentare organizate prematur, înainte de încheierea mandatului constituțional normal, ca urmare a unei crize guvernamentale sau a dizolvării legislativului.
• anticonstituțional — Care contravine Constituției unui stat, încalcă legea fundamentală sau nu este în conformitate cu normele și principiile constituționale stabilite oficial; neconstituțional. În sens juridic, termenul descrie ordonanțe, acte normative, decizii guvernamentale sau măsuri administrative care sunt declarate nule de către Curtea Constituțională din cauza neconformității lor juridice.
• anticonstituționalism — Curent doctrinar, atitudine politică sau doctrină juridică care se opune principiilor constituționalismului, contestând autoritatea, supremația sau legitimitatea legii fundamentale ori a barierelor constituționale impuse puterii de stat. În sens politologic, descrie teoriile sau regimurile autoritare care promovează concentrarea puterii executive și subordonarea sistemului judiciar, ignorând regulile fundamentale ale democrației constituționale.
• anticonstituționalitate — Caracterul sau starea a ceea ce este anticonstituțional (neconstituțional); neconformitate structurală a unei legi, ordonanțe sau decizii administrative în raport cu normele imperative ale Constituției. Constatarea și declararea acestei stări revine exclusiv Curții Constituționale, având ca efect suspendarea sau anularea definitivă a actului juridic respectiv.
• antistatal — Care se îndreaptă împotriva statului, a structurilor sale administrative, a suveranității, a ordinii constituționale sau a instituțiilor fundamentale ale puterii; subversiv, ostil organizării politice și statale. În legislația penală, termenul descrie acțiuni clandestine, comploturi sau acte de sabotaj menite să destabilizeze autoritatea legitimă și buna funcționare a aparatului de stat.
• asediu — Formă de acțiune militară prelungită constând în înconjurarea și izolarea unei cetăți, a unui oraș sau a unei poziții fortificate de către o armată, cu scopul de a bloca aprovizionarea, comunicațiile și întăririle, forțând astfel predarea garnizoanei sau facilitând un asalt decisiv. În sens juridic și politic, termenul se referă la starea de asediu, o măsură excepțională decretată de autorități în caz de pericol iminent pentru securitatea națională.
• autoguvernare — Acțiunea de a se autoguverna și rezultatul ei; formă de organizare politică și administrativă prin care o colectivitate sau o țară își exercită autoritatea supremă asupra propriilor afecțiuni, adoptând legi și regulamente fără imixtiunea unui sistem de conducere din exterior. Constituie pilonul central al mișcărilor de autonomie regională și autodeterminare națională.
• autoproclamare — Acțiunea de a se autoproclama și rezultatul ei; act politic sau juridic unilateral prin care un individ ori o comunitate își atribuie o calitate oficială, un titlu suveran ori o independență statală fără consimțământul prealabil al unei autorități superioare sau al corpului electoral. Din perspectivă constituțională, acest proces structural este considerat nelegitim sau revoluționar, generând adesea conflicte diplomatice ori geopolitice majore până la obținerea unei eventuale recunoașteri de facto.
• guvern cu puteri depline — Formă de organizare și exercitare a puterii executive care beneficiază de legitimitate constituțională deplină, având capacitatea juridică și politică de a iniția proiecte de legi, de a emite ordonanțe de urgență și de a pune în aplicare politici publice strategice fără restricții temporare sau de mandat. Spre deosebire de un cabinet interimar, acesta deține capacitatea legală totală de a angaja statul în tratate internaționale și de a gestiona bugetul public în mod suveran.