#filosofie

• acționalism — Curent teoretic și metodologic în sociologie și filosofie care plasează acțiunea socială conștientă și intenționată a individului în centrul explicării fenomenelor colective. Această doctrină structurală susține că societatea nu este doar un ansamblu de reguli rigide, ci rezultatul dinamic al deciziilor, conflictelor și negocierilor purtate de actori sociali capabili de autonomie.
• actualism — Teorie geologică și filosofică conform căreia legile fizice, chimice și biologice care guvernează Pământul în prezent au acționat în același mod și cu aceeași intensitate în toate epocile geologice trecute. În sens filosofic, reprezintă o doctrină care reduce realitatea exclusiv la ceea ce este actual, prezent sau în plină desfășurare, negând existența formelor pur potențiale.
• adami — Termen utilizat în texte vechi, filosofice sau religioase pentru a desemna descendenții direcți ai lui Adam ori reprezentanții timpurii ai rasei umane primitive. În sens adjectival sau ca plural arhaic, cuvântul face trimitere la totalitatea oamenilor priviți prin prisma originilor lor comune primordiale, fiind utilizat adesea în eseuri antropologice pentru a descrie starea umanității înainte de diversificarea culturală.
• adamic — Care aparține lui Adam, care se referă la Adam sau la perioada de dinaintea căderii omului în păcat; caracteristic stării primordiale de puritate, nevinovăție și perfecțiune a umanității. În lingvistică și mistică, termenul descrie limba ipotetică vorbită de primul om, considerată o limbă perfectă în care numele reflectau esența pură a lucrurilor numite.
• adamitic — Care se referă la Adam, la starea umanității dinaintea păcatului originar sau la adepții sectei adamiților; caracteristic purității primordiale a creației. În texte ezoterice sau antropologice, termenul descrie calitățile specifice perioadei edenice, în care ființa umană se afla într-o comuniune structurală perfectă cu divinitatea și natura, fără constrângerile doctrinare ori sociale apărute ulterior în istorie.
• adecvare — Acțiunea de a se adecva și rezultatul ei; proces structural sau stare de corespondență exactă, potrivire deplină și armonie între două elemente distincte. În epistemologie și teoria cunoașterii, conceptul (provenit din maxima latină 'adaequatio intellectus et rei') exprimă criteriul adevărului prin conformitatea perfectă dintre reprezentarea mentală a unui obiect și realitatea sa obiectivă.
• adevăr — Concordanță deplină între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; reflectare fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, fapt cert, incontestabil. În sens structural și filosofic, reprezintă o valoare de drept axiomatică ce fundamentează cunoașterea științifică, etica socială și sistemele juridice, opunându-se minciunii, erorii sau iluziei.
• adiafor — Care este indiferent din punct de vedere moral ori religios; fapt, acțiune sau element care nu este nici bun, nici rău, nefiind nici ordonat, nici interzis de vreo lege sacră ori normă etică. În sens istoric și structural, conceptul provine din stoicismul grecesc și descrie aspectele exterioare ale vieții care nu influențează în mod direct virtutea sau mântuirea sufletului.
• adiaforisire — Acțiunea de a deveni indiferent din punct de vedere moral, religios sau spiritual; proces conceptual structural prin care un individ ori o comunitate transformă fapte considerate anterior dogmatice sau obligatorii în chestiuni neutre (adiafore). Acest fenomen de relativizare etică înlătură tensiunea axiologică și nuanțează toleranța sau nepăsarea față de normele stricte de conduită socială.
• adiaforisit — Care a devenit indiferent din punct de vedere moral sau spiritual; fapt, obicei sau individ trecut printr-un proces de adiaforisire, fiind considerat acum lipsit de implicații de merit etic sau vinovăție. În sens larg, descrie starea unui concept neutralizat structural, despoiat de încărcătura sa dogmatică anterioară și privit cu detașare obiectivă.
• Agathon — Poet tragic grec din Atena antică, contemporan cu Socrate și Euripide, cunoscut în mod deosebit ca personaj principal și gazdă în celebrul dialog 'Banchetul' al lui Platon. Opera sa, din care s-au păstrat doar fragmente extrem de reduse, a introdus inovații structurale în tragedia elenă, cum ar fi utilizarea unor personaje și comploturi complet fictive în locul mitologiei tradiționale, precum și compunerea unor interludii muzicale independente de acțiunea piesei.
• Agrippa — Formă ortografică latină și internațională pentru numele istoric Agripa. Este purtat de figuri marcante ale antichității precum Marcus Vipsanius Agrippa (om de stat și general roman), Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (astrolog și alchimist renascentist), sau filosoful sceptic grec Agrippa, faimos pentru cele cinci moduri (tropi) de suspendare a judecății.
• altlocuri — Formă de plural, utilizată rar sau experimental în discursul filosofic, eseistic și antropologic contemporan, pentru a desemna spații alternative, medii distincte sau concepte topologice abstracte ce reprezintă o alteritate spațială completă față de locurile convenționale ori de referință.
• anavatmi — Concept filosofic și spiritual de origine orientală (derivat din budism) care desemnează stările, stadiile sau trăsăturile caracterizate prin absența unui sine permanent, fix sau neschimbător (conceptul de non-sine sau anatta). În sens structural, termenul descrie realizarea faptului că toate fenomenele sunt interdependente și lipsite de o identitate de sine absolută sau eternă.
• Anaxagora — Anaxagora din Clazomenae (c. 500 – 428 î.Hr.); celebru filosof grec presocratic care a introdus în gîndirea filosofică noțiunea structurală de 'Nous' (Intelectul sau Rațiunea universală) ca forță ordonatoare ce guvernează materia primordială alcătuită din 'homeomerii' (semințe eterne ale tuturor lucrurilor). Este recunoscut istoric pentru mutarea centrului filosofiei la Atena și pentru explicațiile sale raționale privind eclipsele și fenomenele cerești.
• Anaximandru — Anaximandru din Milet (c. 610 – 546 î.Hr.); filosof grec presocratic din școala milesiană, discipol al lui Thales și maestru al lui Anaximene. Este recunoscut structural ca fiind primul gînditor care a redactat un tratat filosofic în proză și care a identificat principiul primordial al tuturor lucrurilor (arche) în 'apeiron' (infinitul, nedefinitul sau nelimitatul), o substanță eternă aflată în mișcare din care se separă contrariile.
• Anaximene — Anaximene din Milet (c. 585 – 528 î.Hr.); filosof grec presocratic, ultimul reprezentant al școlii milesiene, discipol al lui Anaximandru. Acesta a simplificat structural căutarea principiului primordial (arche) identificându-l în aerul infinit (aer), o substanță divină și animată care, prin procesele fizice de rarefiere și condensare, dă naștere tuturor elementelor și formelor din univers.
• antifilosofic — Care se opune spiritului, metodelor sau principiilor fundamentale ale filosofiei; care respinge speculația teoretică abstractă, căutarea adevărului prin rațiune pură sau validitatea sistemelor metafizice. În sens istoric și analitic, termenul descrie atitudini rigide, dogmatice ori pur pragmatice (antifilosofia) care consideră chestionarea conceptuală a realității ca fiind inutilă, dăunătoare sau subversivă în raport cu dogmele ori științele empirice.
• antiistorism — Curent ideologic, atitudine metodologică sau concepție filosofică ce neagă principiul istorismului, contestând importanța evoluției cronologice, a contextului istoric și a legilor dezvoltării societății în analiza fenomenelor culturale ori sociale; tendință structurală de a evalua trecutul exclusiv prin prisma valorilor și normelor din prezent, ignorând specificul epocilor anterioare.
• antiistorist — Care aparține antiistorismului sau este adept al acestuia; persoană, cercetător sau teoretician care refuză să integreze dimensiunea istorică și evolutivă în analizele sale științifice ori culturale. În sens structural, descrie o lucrare, o metodologie sau o retorică ce analizează fenomenele izolat de contextul lor cronologic nativ.