#medicina

• abord — Acțiunea de a acosta sau de a atinge malul ori o altă navă (termen maritim); (în medicină/chirurgie) cale, modalitate tehnică sau zonă anatomică aleasă de chirurg pentru a ajunge la un organ, la o leziune ori la un vas de sânge în timpul unei operații; (în sens figurat, livresc) mod de abordare, atacare sau tratare a unei probleme, a unui subiect sau a unei persoane.
• abortare — Acțiunea de a aborta sau de a întrerupe prematur un proces; pierderea spontană sau provocată a unei sarcini (termen medical utilizat ca sinonim modern pentru avortare); (în informatică și tehnologie) procesul de oprire forțată și imediată a executării unui program, a unui script, a unei tranzacții de date sau a unei misiuni operaționale înainte de finalizarea programată; (în sens figurat) eșuarea timpurie a unui plan sau proiect.
• abrahie — Malformație congenitală extrem de rară caracterizată prin absența totală sau dezvoltarea rudimentară a brațelor (membrelor superioare) la făt sau la un organism în evoluție; anomalie anatomică severă din clasa ageneziilor de membru, similară sau conexă cu amelia și abrahia congenitală.
• abrahiocefal — Monstru teratologic, făt sau organism cu malformații congenitale severe, caracterizat prin absența simultană a brațelor și a capului, ori prin unirea anormală și rudimentară a structurilor cefalice în absența membrelor superioare; (adjectival) care prezintă caracteristicile anatomice ale acestei anomalii de dezvoltare embrionară.
• abrahiocefalie — Malformație congenitală complexă și extrem de severă caracterizată prin absența simultană a capului (acefalie) și a ambelor membre superioare (abrahie) la făt sau la un organism în dezvoltare; anomalie de dezvoltare embrionară timpurie, incompatibilă cu viața, studiată în cadrul teratologiei clasice și experimentale.
• Abrosie — (Medicină, rar) Stare patologică caracterizată prin lipsă de hrană, inaniție cronică sau slăbire extremă provocată de refuzul sau imposibilitatea de a se hrăni; variantă mai puțin frecventă a neologismului medical 'abrozie'.
• Abrozie — (Medicină) Stare patologică constând în imposibilitatea sau refuzul complet de a se hrăni, ducând la cahexie, inaniție și slăbire extremă; (mitologie, variantă) hrană mitologică a zeilor din antichitatea greacă, considerată sursa nemuririi, folosită uneori ca sinonim grafic pentru ambrozie.
• abrupto — (Medicină, în expresii) Termen preluat din limba latină utilizat pentru a descrie o desprindere bruscă, o ruptură instantanee sau o separare prematură a unui organ ori țesut; întâlnit exclusiv în context clinic (ex: abruptio placentae / abrupto placentară).
• absces — (Medicină) Acumulare delimitată de puroi într-un țesut sau organ, formată în urma unui proces inflamator acut, provocat de obicei de o infecție bacteriană locală.
• abstergent — Substanță, soluție sau preparat farmaceutic capabil să curețe țesuturile biologice, rănile sau ulcerațiile prin dizolvarea și îndepărtarea celulelor moarte, a secrețiilor și a impurităților; (ca adjectiv) care posedă proprietăți purificatoare, detersive și curative la nivelul pielii sau al mucoaselor.
• abstinent — Persoană (bărbat) care se abține în mod voluntar și deliberat de la satisfacerea unor nevoi, plăceri sau impulsuri fizice, în special de la consumul de băuturi alcoolice, substanțe psihoactive sau de la raporturi sexuale; (ca adjectiv) care denotă o atitudine de auto-restricție conștientă, cumpătare extremă sau moderație riguroasă în comportamentul cotidian.
• abubă — Un termen medical popular, arhaic sau regional folosit în vechile comunități rurale pentru a desemna o umflătură dureroasă a pielii, o tumoare benignă, un abces infectat sau o pustulă inflamată. Deși utilizarea sa a scăzut drastic în limba modernă, cuvântul păstrează o valoare etnolingvistică deosebită, făcând referire la manifestările cutanate acute tratate în trecut prin remedii empirice și descântece de către vindecătorii satului.
• acantocefaloză — Boală parazitară endemică sau sporadică ce afectează tubul digestiv al animalelor (în special pești, păsări acvatice și porcine) și, accidental, al omului, provocată de infestarea cu viermi din clasa acantocefalilor. Manifestarea clinică a bolii este caracterizată prin enterită cronică severă, leziuni traumatice locale, ulcerații și, în cazurile grave de penetrare completă a peretelui intestinal, peritonită bacteriană secundară și anemie profundă.
• acantoid — Termen descriptiv utilizat în științele biologice și medicale ca adjectiv pentru a defini un organ, o excrescență, o structură celulară sau un element anatomic care are aspectul, forma sau caracteristicile unui spin ori ale unui ghimpe. În anatomia umană și comparată, este utilizat uneori pentru a descrie profilul ascuțit al unor apofize osoase sau forma spiculilor membranari întâlniți în anumite modificări patologice ale țesuturilor.
• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• acardiotrofie — Atrofie a mușchiului cardiac sau lipsă de dezvoltare nutrițională și structurală a miocardului, cauzată de tulburări severe de vascularizație (ischemie cronică), deficiențe metabolice locale sau lipsa stimulării trofice nervoase și endocrine. Acest fenomen duce la subțierea pereților inimii, scăderea masei musculare cardiace și reducerea drastică a capacității de pompare a sângelui în organism.
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• acrocianoză — Afecțiune circulatorie periferică cronică și nedureroasă, caracterizată prin colorarea albăstruie sau lividă a extremităților corpului (mâini, degete, picioare), însoțită de transpirație rece și hipotermie locală. În context clinic, această disfuncție structurală este cauzată de spasmul arteriolelor mici combinat cu dilatarea compensatorie a venulelor capilare, fiind accentuată de expunerea la temperaturi scăzute sau de stres emoțional.
• acrocranie — Defect congenital structural extrem de grav caracterizat prin absența parțială sau totală a bolții craniene (calvaria), în timp ce oasele bazei craniului și structurile faciale sunt parțial dezvoltate. Această anomalie de dezvoltare din spectrul defectelor de tub neural lasă țesutul cerebral expus direct lichidului amniotic în timpul sarcinii, ducând de regulă la degradarea acestuia și la o evoluție clinică nefavorabilă.
• acrodermatită — Afecțiune dermatologică inflamatorie, cronică sau acută, localizată exclusiv sau predominant la nivelul extremităților corpului (mâini, picioare, degete). În context clinic, această disfuncție structurală se manifestă prin leziuni cutanate, eritem, descuamare sau vezicule, fiind adesea asociată cu infecții bacteriene (cum ar fi în boala Lyme), tulburări metabolice congenitale (acrodermatită enteropatică) sau reacții autoimune severe.