#patologie

• abandonat2 (s.n.) — Concept psihanalitic și clinic ce desemnează totalitatea trăirilor interioare, a complexelor afective și a modificărilor structurale de personalitate care se instalează la un individ ca urmare directă a părăsirii sale timpurii. Nu se referă doar la acțiunea exterioară, ci la realitatea psihică internă interiorizată de pacient, definită prin vulnerabilitate constantă în fața respingerii.
• abandonic1 (adj.) — Care manifestă un complex sau o teamă patologică de abandon; referitor la comportamentele neurotice sau defensive declanșate de frica de părăsire. O structură abandonică (sau personalitate abandonică) tinde să dezvolte un atașament dependent, manifestând posesivitate extremă sau, dimpotrivă, tendința de a rupe preventiv relațiile de teamă să nu fie respinsă.
• abandonic2 (s.m.) — Persoană care suferă de un complex de abandon și ale cărei relații interpersonale sunt dominate de frica patologică de a fi părăsită sau respinsă. În mediul clinic, un abandonic manifestă adesea mecanisme de apărare disfuncționale, precum autosabotajul relațional, posesivitatea extremă sau cererile constante de reasigurare a afecțiunii.
• abandonică — Forma feminină pentru adjectivul sau substantivul abandonic; femeie marcată de o hipersensibilitate anxioasă la separare sau separări timpurii. În terapia de cuplu, o structură abandonică necesită intervenții axate pe întărirea autonomiei Eului și pe stabilirea unor granițe interpersonale sănătoase pentru a tempera frica de respingere.
• Abbas — În context medical și academic, termenul face referire la Dr. Abul K. Abbas, un patolog și imunolog renumit internațional, coautor al tratatului de referință 'Robbins & Cotran Pathologic Basis of Disease' și al manualului 'Cellular and Molecular Immunology'. Numele său este sinonim cu modelele fundamentale de predare a imunologiei celulare, toleranței imune și activării limfocitelor T.
• abdicare — Actul sau procesul prin care o persoană renunță formal la un drept, o funcție administrativă sau o responsabilitate juridică, analizat în psihiatria medico-legală din perspectiva integrității discernământului. În psihopatologia voinței, termenul desemnează suspendarea dinamică a funcțiilor executive ale eului, determinând apariția stărilor de apatie profundă, neajutorare învățată sau capitulare psihică în fața stresului traumatic major.
• aberanță — Stare, manifestare sau structură care prezintă o deviere patologică de la tipul normal sau fiziologic. În genetică, reprezintă o anomalie structurală sau numerică a cromozomilor; în neuropsihiatrie, desemnează o rătăcere a funcțiilor cognitive sau o tulburare severă de gândire; în oftalmologie, indică o eroare optică a ochiului (defect de refracție) care împiedică formarea unei imagini clare pe retină.
• abhora — A avea o ură profundă, un dezgust visceral, o aversiune extremă sau o oroare intensă față de cineva sau de ceva; a detesta cu desăvârșire. În semiologia psihiatrică și psihopatologie, verbul descrie manifestarea comportamentală sau verbală a unui pacient afectat de fobii severe, tulburări obsesiv-compulsive sau psihoze delirante, manifestând o respingere instinctivă și violentă față de anumiți stimuli, obiecte sau idei specifice.
• Abrosie — (Medicină, rar) Stare patologică caracterizată prin lipsă de hrană, inaniție cronică sau slăbire extremă provocată de refuzul sau imposibilitatea de a se hrăni; variantă mai puțin frecventă a neologismului medical 'abrozie'.
• absces — (Medicină) Acumulare delimitată de puroi într-un țesut sau organ, formată în urma unui proces inflamator acut, provocat de obicei de o infecție bacteriană locală.
• acampsie — Stare patologică clinică manifestată prin rigiditate musculară extremă, inflexibilitate totală sau pierderea completă a mobilității unei articulații ori a unui membru, împiedicând orice formă de flexie. Această afecțiune severă este adesea rezultatul unei anchiloze osoase, a unei cicatrizări fibroase retractile după traumatisme majore, sau a unor tulburări neurologice spastice avansate, necesitând intervenție kinetoterapeutică intensă sau chirurgie corectoare.
• acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• acantoliză — Proces patologic histologic caracterizat prin pierderea coeziunii intercelulare dintre keratinocitele stratului spinos al epidermului, cauzat de distrugerea sau disfuncția desmozomilor (structurile de legătură celulară). Acest fenomen biochimic și imunologic duce la separarea celulelor epiteliale, formarea de fante și, consecutiv, apariția de vezicule sau bule intraepidermice, fiind semnul microscopic definitoriu pentru boli autoimune severe precum pemfigusul vulgar.
• acantom — Formațiune tumorală benignă cutanată, caracterizată prin proliferarea hiperplazică a keratinocitelor din stratul spinos al epidermului (acantoză). Această leziune bine delimitată se poate manifesta sub diverse forme clinice și histologice, cele mai cunoscute fiind acantomul cu celule clare (Degos) și acantomul fisurat, necesitând diagnostic diferențial microscopic pentru excluderea unor malignități epidermice.
• acantoză — Modificare histopatologică constând în îngroșarea stratului spinos al epidermului, determinată de proliferarea celulelor malpighiene. În sens clinic macroscopic, termenul este asociat frecvent cu afecțiunea 'Acanthosis nigricans', caracterizată prin apariția unor plăci cutanate hiperpigmentate, gri-cenușii sau negricioase, cu textură catifelată și rugoasă, localizate predilect în zonele de pliere ale corpului (gât, axile, regiune inghinală), fiind un marker cutanat important pentru rezistența la insulină, obezitate sau diverse disfuncții endocrine.
• acariocecidie — Formațiune tumorală sau g茧ă anormală (cecidie) apărută pe organele vegetative ale unei plante (frunze, tulpini, muguri), dezvoltată ca o reacție hiperplazică și hipertrofică a țesuturilor vegetale în urma atacului, înțepăturilor sau secrețiilor salivare produse de acarieni fitofagi (în special cei din familia Eriophyidae). Aceste structuri oferă paraziților adăpost împotriva intemperiilor și prădătorilor, precum și o sursă bogată de hrană.
• acatagrafie — Afecțiune neuropsihologică caracterizată prin incapacitatea patologică a unui individ de a scrie propoziții sau texte corecte din punct de vedere sintactic, structural și gramatical, deși abilitatea de a copia texte, de a ortografia cuvinte izolate și funcția motorie a mâinii rămân neafectate. Reprezintă echivalentul grafic al acatafaziei, fiind determinată de disfuncții la nivelul zonelor corticale superioare responsabile de organizarea simbolică a limbajului scris.
• acrocianoză — Afecțiune circulatorie periferică cronică și nedureroasă, caracterizată prin colorarea albăstruie sau lividă a extremităților corpului (mâini, degete, picioare), însoțită de transpirație rece și hipotermie locală. În context clinic, această disfuncție structurală este cauzată de spasmul arteriolelor mici combinat cu dilatarea compensatorie a venulelor capilare, fiind accentuată de expunerea la temperaturi scăzute sau de stres emoțional.
• acrodistrofie — Afecțiune cronică structurală caracterizată prin alterarea troficilor și degenerarea progresivă a țesuturilor de la nivelul extremităților corpului (mâini, picioare, oasele degetelor). În context clinic, această tulburare metabolică și neurologică severă se manifestă frecvent prin ulcerații cutanate recidivante, resorbție osoasă distală și distrugerea filetelor nervoase periferice, fiind strâns legată de polineuropatii ereditare sau tulburări circulatorii distale.