#plasma

• acariobiont — Organism sau unitate biologică celulară lipsită structural de un nucleu celular individualizat și bine definit. Termenul este utilizat sinonim cu cel de acariot și servește în biologia fundamentală pentru a descrie formele de viață primitive sau celulele aflate în stadii evolutive timpurii unde materialul genetic (ADN sau ARN) nu este delimitat de o membrană nucleară, ci este dispersat direct în citoplasmă.
• adenocit — Celulă epitelială specializată cu rol în secreția glandulară, caracterizată printr-un aparat Golgi foarte bine dezvoltat și numeroase granule de secreție în citoplasmă. Această unitate structurală și funcțională alcătuiește parenchimul glandelor exocrine și endocrine, fiind responsabilă de sinteza și eliberarea de hormoni, enzime sau alte fluide corporale.
• albumină — Proteină macromoleculară solubilă în apă și în soluții saline diluate, coagulabilă la căldură, prezentă în cantități mari în plasma sanguină, în limfă, în albușul de ou și în semințele unor plante, având un rol esențial în menținerea presiunii osmotice și în transportul substanțelor nutritive.
• albuminemie — Prezența și concentrația albuminei în plasma sanguină; test de laborator clinic utilizat pentru determinarea cantitativă a acestei fracțiuni proteice, fiind un indicator fundamental al stării de nutriție, al funcției de sinteză a ficatului și al permeabilității glomerulare a rinichilor.
• alcaloză — Perturbare a echilibrului acido-bazic din organism, caracterizată prin creșterea pH-ului plasmatic peste valoarea normală de 7,45, ca urmare a acumulării de substanțe alkaline (baze) sau a pierderii excesive de acizi. Poate fi de natură metabolică (provocată de vărsături severe sau ingestie de bicarbonat) ori respiratorie (cauzată de hiperventilație).
• aldolazemie — Prezența enzimei numite aldolază în sângele circulant; în sens clinic, termenul face referire la valoarea numerică sau concentrația acestei enzime în plasma pacientului. Fluctuațiile acestei valori indică gradul de integritate a membranelor celulare din țesutul muscular striat și hepatic.
• alodesmozomi — Formațiuni intercelulare specializate sau variante structurale de desmozomi care prezintă modificări biochimice ori morfologice specifice în anumite tipuri de țesuturi sau în stări patologice; acești joncțiuni celulare asigură aderența structurală mecanică între membranele plasmatice ale celulelor adiacente prin intermediul filamentelor intermediare.
• aloplasmă — Partea diferențiată a citoplasmei unei celule care s-a modificat structural pentru a îndeplini funcții mecanice sau fiziologice speciale (cum ar fi miofibrilele în celulele musculare, neurofibrilele în neuroni sau cilii vibratili), spre deosebire de protoplasma fundamentală (trofoplasmă) responsabilă de metabolismul de bază.
• amfiplasmă — Formațiune citoplasmică hibridă sau masă protoplasmatică unificată, formată structural în etapele timpurii ale procesului de amfimixie prin contopirea completă a citoplasmei celor doi gameți (masculin și feminin). Acest stadiu precede fuziunea nucleară propriu-zisă (cariogamia) și asigură rearanjarea organitelor celulare în interiorul noului zigot în curs de dezvoltare.
• amfofil — Despre celule, țesuturi sau structuri histologice: care prezintă o afinitate tinctorială dublă, având capacitatea de a se colora deopotrivă cu coloranți acizi (eozină) și bazici (hematoxilină). Această proprietate biochimică structurală indică de obicei prezența unor componente citoplasmatice diverse, specifice unor stadii celulare intermediare sau unor procese tumorale specifice.
• amilosferă — Formațiune macromoleculară sau incluziune citoplasmatică sferică de natură polizaharidică, ce se dezvoltă în interiorul anumitor celule vegetale ori organisme inferioare. Reprezintă o aglomerare structurală densă, asemănătoare unui grăunte microscopical de amidon, servind ca zonă focalizată de stocare a carbohidraților de rezervă.
• aminoacidemie — Concentrația sau prezența totală a aminoacizilor liberi în sânge. Măsurarea structurală a aminoacidemiei este o analiză de laborator fundamentală pentru screeningul neonatal și diagnosticarea unor erori înnăscute de metabolism, precum fenilcetonuria, sau pentru monitorizarea funcției hepatice și renale în stările patologice critice.
• amoebi — A transforma sau a se transforma într-o formă celulară similară unei amoebe; a adopta un aspect structural neregulat, flexibil și dotat cu pseudopode. În literatura biologică specializată, termenul descrie procesul prin care anumite celule își pierd rigiditatea membranei pentru a migra prin țesuturi.
• anaplasmoză — Boală infecțioasă, necontagioasă, produsă de bacterii gram-negative din genul Anaplasma, transmisă în principal prin intermediul mușcăturilor de căpușe (îndosebire Ixodes). Afecțiunea afectează atât animalele (în special rumegătoarele și câinii), cât și oamenii (anaplasmoză granulocitară umană). Clinic, se manifestă structural la nivelul celulelor sanguine (unde bacteriile parazitează leucocitele sau eritrocitele), provocând febră mare, frisoane, anemii severe, dureri musculare, cefalee și leucopenie.
• androplasmă — Componentă citoplasmatică specifică sau plasmă germinală masculină conținută în interiorul gameților masculi (spermatozoizi sau celule spermatice), care joacă un rol structural esențial în timpul procesului de fertilizare, interacționând cu ginoplasmeta (citoplasma feminină) pentru a asigura activarea metabolică timpurie a oului fecundat.
• arhiplasmă — Termen citologic istoric propus de biologul Theodor Boveri pentru a desemna substanța diferențiată a citoplasmei care înconjoară centrosomul și din care se formează firele fusului de diviziune celulară (aparatul acromatic). Deși biologia moleculară modernă folosește concepte rafinate precum matrice pericentriolară sau microtubuli, termenul rămâne important în istoria microscopiei pentru descrierea structurilor dinamice celulare primordiale.
• aristogeneză — Teorie evoluționistă idealistă, formulată de paleontologul Henry Fairfield Osborn, conform căreia evoluția organismelor vii este determinată de apariția treptată a unor noi gene și caractere adaptive superioare direct din potențialul intern al plasmei germinale, independent de selecția naturală sau de influența directă a mediului înconjurător. În biologia modernă, termenul este considerat istoric, descriind un mecanism de perfecționare biologică predeterminat.
• ascorbinemie — Prezența și concentrația acidului ascorbic (vitamina C) în sângele circulant. În context clinic, analiza acestei valori plasmatice este esențială pentru stabilirea statutului nutrițional real al unui pacient, evaluarea capacității antioxidante totale a serului și diagnosticarea precoce a hipovitaminozelor severe.
• asomatofite — Termen botanic de circulație restrânsă utilizat pentru a desemna un grup teoretic de plante inferioare, ciuperci microscopice sau organisme unicelulare vegetale care nu posedă un corp celular bine diferențiat, o masă somatică organizată în țesuturi sau o membrană celulară rigidă complet formată; se dezvoltă ca mase protoplasmatice libere.
• astrosferă — Regiune spațială cosmică în formă de bulă care înconjoară o stea, generată și menținută continuu de fluxul de plasmă expulzat de aceasta (vântul stelar) și de câmpul său magnetic. Această structură dinamică acționează ca un scut protector împotriva prafului interstelar și a radiațiilor galactice de înaltă energie, extinzându-se până la astropauză, locul unde presiunea vântului stelar se echilibrează cu cea a mediului interstelar local; heliosfera este astrosfera proprie a Soarelui nostru.