#receptor

• adaptație — Termen de specialitate utilizat ca variantă pentru procesul de adaptare, desemnând ansamblul modificărilor structurale, fiziologice sau comportamentale prin care un organism ori un organ se ajustează la variațiile factorilor de mediu. În fiziologia senzorială, termenul descrie diminuarea sau creșterea sensibilității unui receptor (cum ar fi adaptația vizuală la întuneric) ca răspuns la intensitatea stimulării prelungite.
• adenozină — Nucleozidă purinică fundamentală formată prin legarea structurală a unei molecule de adenină cu o moleculă de riboză. Această componentă esențială joacă roluri biologice cruciale ca element structural în compuși bioenergetici majori, precum adenozintrifosfatul (ATP), funcționând în același timp în sistemul nervos ca un neuromodulator cu efect inhibitor puternic ce reglează ciclul de somn și starea de veghe, și ca agent antiaritmic în cardiologia de urgență.
• aferentație — Proces fiziologic fundamental ce constă în transmiterea continuă a influxului nervos și a excitațiilor de la neuronii receptori periferici (organele de simț, țesuturi) către neuronii din centrii nervoși superiori și scoarța cerebrală. Reprezintă calea prin care creierul primește fluxul de date senzoriale necesar pentru monitorizarea stării organismului și pentru modelarea răspunsurilor comportamentale sau reflexe adecvate mediului înconjurător.
• agonist — Substanță chimică, medicament sau hormon care se leagă de un receptor celular specific și declanșează o reacție biologică sau un efect fiziologic maxim în celulă, imitând acțiunea compusului endogen; în anatomie și fiziologia musculară, termenul descrie un mușchi a cărui contracție produce direct mișcarea specifică a unei articulații, acționând în opoziție cu un mușchi antagonist.
• agonistă — Forma de feminin pentru termenul agonist; desemnează o substanță sau o moleculă capabilă să activeze un receptor celular ori, în anatomie, o acțiune sau o grupă musculară feminină care inițiază și susține o mișcare fizică specifică.
• aio — Termen arhaic și regional de origine italiană, utilizat în trecut pentru a desemna un educator privat, un preceptor sau un guvernator însărcinat cu educația, instruirea morală și supravegherea zilnică a copiilor proveniți din familiile nobile ori aristocratice. Cuvântul poartă o puternică încărcătură istorică, evocând vechile sisteme de învățământ domestic de dinaintea apariției școlilor publice centralizate.
• airo — Termen arhaic și regional extrem de rar, utilizat istoric în anumite documente de epocă sau ca variantă locală de împrumut pentru a descrie o funcție de îndrumător, preceptor ori supraveghetor domestic. Cuvântul este strâns corelat cu vechile sisteme de educație privată din familiile aristocratice europene, păstrând o profundă valoare documentară pentru studiul pătrunderii jargonului pedagogic occidental în lexicul administrativ românesc din secolele trecute.
• algoreceptor — Terminație nervoasă liberă, specializată și ramificată, responsabilă de recepționarea și transformarea stimulilor nocivi (mecanici, termici extrem de calzi/reci sau chimici lezionali) în impulsuri electrice dureroase transmise către creier; nociceptor. Acești receptori periferici ai durerii sunt distribuiți pe scară largă în piele, mușchi, articulații și viscere, având un rol biologic esențial de avertizare și protecție a organismului împotriva agresiunilor tisulare.
• amplituner — Aparat electronic complex de înaltă fidelitate care reunește structural într-o singură carcasă un receptor radio (tuner) și un amplificator audio de putere. Acest dispozitiv permite selectarea, recepționarea și decodificarea posturilor de radio transmise pe unde ultrascurte sau medii, asigurând în același timp amplificarea semnalului acustic și distribuirea lui eficientă către un sistem modular de boxe.
• anagon — Termen biochimic rar sau variantă structurală ce desemnează o substanță, un compus chimic sau un agent care blochează, inhibă ori neutralizează acțiunea unui hormon, a unei enzime sau a unui agonist; antagonist biologic. În sens molecular precis, se referă la molecule concepute sau existente în natură care concurează pentru aceiași receptori celulari, oprind declanșarea răspunsului fiziologic normal al celulei.
• antagonist — Care se află în antagonism sau manifestă o opoziție activă și constantă față de altcineva ori altceva. În literatură și cinematografie, reprezintă personajul, forța ori elementul structural care se opune protagonistului, generând conflictul principal. În anatomie și fiziologie, descrie un mușchi care execută o mișcare contrară mișcării efectuate de un alt mușchi (agonist).
• antagonizare — Acțiunea de a antagoniza și rezultatul ei; procesul psihologic sau social prin care se instaură o stare de ostilitate, respingere ori opoziție activă între indivizi, grupuri sau ideologii. În sens medical și biochimic, reprezintă neutralizarea, blocarea sau contracararea funcțională a efectului unei substanțe active, al unui neurotransmițător ori al unui medicament prin intervenția unui agent cu acțiune contrară.
• antagonizat — Care a fost supus procesului de antagonizare; care a fost transformat în oponent sau tratat cu ostilitate. În biochimie și farmacologie, descrie un receptor biologic, un hormon sau o enzimă a cărei activitate naturală a fost complet blocată, neutralizată ori inhibată prin intervenția unui agent chimic antagonist.
• antenă — Dispozitiv conductor metalic sau sistem de conductori utilizat pentru emisia ori recepția undelor electromagnetice prin conversia curentului electric de înaltă frecvență în energie radiantă și invers. În zoologie, reprezintă apendicele pereche, mobil și articulat, situat pe capul insectelor, crustaceelor și al altor artropode, având o funcție senzorială complexă (olfactivă, tactilă sau auditivă).
• antihistaminic — Care blochează acțiunea histaminei în organism prin fixarea pe receptorii celulari specifici (în special H1 sau H2); medicament utilizat pe scară largă în tratamentul reacțiilor alergice, al rinitei sau al ulcerului gastric. În sens farmacologic, reduce manifestările inflamatorii, pruritul, hipersecreția gastrică și edemele provocate de eliberarea masivă de histamină.
• antihormon — Substanță naturală sau sintetică capabilă să inhibe ori să anuleze complet acțiunea biologică a unui hormon specific în organism. În sens structural, acționează ca un antagonist competitiv, blocând receptorii hormonali celulari sau perturbând direct sinteza, secreția ori transportul hormonului respectiv în fluxul sangvin.
• antinicotinic — Proprietate a unei substanțe chimice sau a unui medicament de a inhiba, bloca ori neutraliza efectele fiziologice, neurologice și toxicologice ale nicotinei în organism; antagonist farmacologic care acționează specific asupra receptorilor nicotinici pentru acetilcolină (nAChR), fiind utilizat clinic în tratamentul dependenței de tutun sau ca agent blocant neuromuscular.
• apomorfină — Substanță medicamentoasă derivată chimic din morfină prin deshidratare, dar lipsită de proprietăți analgezice sau narcotice, acționând ca un agonist puternic și neselectiv al receptorilor dopaminergici; emetic cu acțiune rapidă. În practica medicală contemporană, este utilizată sub formă de injecție sau perfuzie pentru tratamentul episoadelor acute de imobilitate (fenomene 'off') la pacienții cu boala Parkinson în stadiu avansat.
• autodină — Montaj radioreceptor sau tub electronic în care același element activ (lampă sau tranzistor) îndeplinește simultan rolul de oscilator local și de detector-amestecător pentru semnalele de înaltă frecvență; receptor cu reacție reglat la limita de oscilație pentru recepționarea undelor întreținute.
• autoheterodină — Dispozitiv sau circuit electronic (utilizat istoric în receptoarele radio de tip superheterodină) alcătuit dintr-un singur tub electronic sau tranzistor care îndeplinește simultan rolul de oscilator local și de etaj de amestec (schimbător de frecvență), transformând frecvența semnalului recepționat într-o frecvență intermediară stabilă.