#reflex

• abdomen — Regiune anatomică majoră situată între torace și pelvis, delimitată superior de diafragmă și inferior de planul strâmtorii superioare a bazinului. Conține principalele organe ale sistemului digestiv și urinar. În semiologia psihiatrică și neurologică, examenul clinic al abdomenului este crucial pentru identificarea corelațiilor somatopsihice, cum ar fi hipocondria (delirul somatic axat pe organele abdominale), manifestările digestive ale anxietății severe sau reflexele cutanate abdominale modificate în sindroamele piramidale.
• abdominal — Care aparține abdomenului, privitor la abdomen sau localizat în această regiune anatomică. În semiologia psihiatrică, adjectivul califică o gamă largă de manifestări clinice disfuncționale, cum ar fi 'aura abdominală' (senzație epigastrică bizară ce precede o criză de epilepsie de lob temporal) sau 'migrena abdominală' (manifestare periodică idiopatică, corelată uneori cu labilitatea psihică la copii). De asemenea, descrie localizarea somatizărilor în tulburările anxios-depresive.
• abduce — A efectua o mișcare de abducție, constând în îndepărtarea unui membru, a unui segment de membru sau a globului ocular de axul median al corpului sau de un ax de referință. În semiologia neurologică și psihiatrică, capacitatea pacientului de a abduce anumite segmente musculare este testată activ pentru evaluarea integrității nervilor motori periferici, a scoarței cerebrale frontale sau pentru identificarea semnelor de rezistență musculară de tip catatonic sau opoziționist (negativism).
• abducere — Actul sau procesul executării unei mișcări de abducție, constând în îndepărtarea unui segment corporal sau a globului ocular de axul median. În semiologia neurologică și psihiatria clinică, dinamica de abducere este evaluată minuțios pentru diagnosticarea afectării căilor piramidale, testarea reflexelor motorii și identificarea rigidității din episoadele catatonice.
• abducție — Mișcarea prin care un membru, un segment de membru sau globul ocular este îndepărtat de axul median al corpului sau de o linie de referință. În semiologia neurologică, testarea abducției (cum ar fi cea oculară, realizată de nervul cranial VI) este esențială pentru localizarea leziunilor de trunchi cerebral. În psihiatria clinică, rezistența la abducția pasivă a membrelor este analizată ca marker pentru flexibilitatea ceroasă sau catalepsia din sindroamele catatonice.
• abductor — Denumire anatomică aplicată oricărui mușchi sau nerv care realizează ori coordonează mișcarea de abducție (îndepărtarea unui segment de axul corpului). În examinarea neuropsihiatrică, tonusul și forța segmentelor de tip abductor (cum ar fi mușchiul abductor al halucelui sau mușchiul drept lateral ocular) sunt evaluate pentru diagnosticarea miopatiilor, a parezelor nervoase sau a stărilor catatonice de rezistență musculară.
• abdus — Formă adjectivală provenită din participiul trecut al verbului 'a abduce', care descrie un membru, un segment de membru sau un organ (cum ar fi globul ocular) menținut sau deplasat într-o poziție de abducție (îndepărtat de axul median al corpului). În semiologia neuropsihiatrică, poziția de braț sau deget abdus este evaluată clinic pentru identificarea spasticității, a contracturilor musculare antalgice sau a posturilor bizare fixe (catalepsie) întâlnite în sindroamele catatonice severe.
• Abendroth — Eponim medical derivat din onomastica germană, utilizat istoric în neuro-semiologie și în descrierea anomaliilor de dinamică motorie (reflexul sau semnul Abendroth). În vechile tratate de neurologie clinică, termenul identifica o modificare particulară a reflexelor osteotendinoase sau o formă de contractură musculară intermitentă observată la pacienții cu neurosifilis sau stări avansate de catatonie. Acest semn era evaluat în contextul diagnosticului diferențial al rigidității de decerebrare și al manifestărilor psihotice cu substrat organic cerebral.
• abia-abia — Formă compusă prin reduplicarea adverbială a termenului 'abia', utilizată pentru a exprima o limită extremă, un efort suprem sau o realizare la limita absolută a posibilităților fizice ori cognitive. În fișele clinice și rapoartele de recuperare medicală, este folosit ca un calificativ descriptiv informal sau semiclinic pentru a sublinia că o funcție biologică, un reflex sau o mișcare voluntară se manifestă într-un grad infim, aproape imperceptibil (de exemplu, un pacient extenuat care abia-abia mai respiră).
• abil — Calitate a unui individ de a demonstra dexteritate motorie, coordonare fină și rapiditate în execuția unor sarcini fizice sau cognitive complexe. În semiologia neurologică și medicina muncii, termenul evaluează integritatea căilor piramidale și extrapiramidale; un pacient 'abil' prezintă reflexe intacte, praxie păstrată (capacitatea de a executa mișcări intenționate coordonate) și absența tremorului intențional sau a ataxiei.
• abrutiza — A face ca cineva să-și piardă facultățile intelectuale, sensibilitatea sau demnitatea morală, degradându-se și apropiindu-se de starea unui animal; (reflexiv) a deveni stupid, brut, insensibil sau decăzut din cauza alcoolismului, a muncii extenuante sau a unui mediu social nociv.
• abține — A se opri voluntar de la săvârșirea unei acțiuni, de la exprimarea unei opinii, de la satisfacerea unei pofte sau a unui impuls fizic; a manifesta stăpânire de sine. În contextul adunărilor deliberative, comisiilor sau votului parlamentar, reprezintă alegerea conștientă de a nu vota nici „pentru”, nici „contra”, optând pentru o poziție de neutralitate formală.
• acromiotonie — Condiție fiziopatologică caracterizată printr-o stare de hipertonie musculară accentuată, rigiditate sau contractură musculară persistentă localizată strict la nivelul extremităților corpului (mâini și picioare). Acest fenomen neuromuscular complex reflectă o perturbare structurală a reflexelor miotatice, fiind întâlnit de obicei în cadrul unor afecțiuni piramidale sau extrapiramidale, leziuni ale trunchiului cerebral ori tulburări neuro-motorii centrale.
• adăposti — A oferi cuiva un adăpost, o casă, un refugiu sau o protecție sigură împotriva intemperiilor, a pericolelor sau a unui atac; a primi în gazdă sau a ocroti o persoană ori un animal. Ca verb reflexiv, reprezintă acțiunea de a se retrage, a se ascunde sau a găsi un loc sigur pentru a se feri de ploaie, frig, urgii sau de urmărirea unui inamic.
• adapta — A modifica structura, comportamentul, forma sau modul de funcționare al unui organism, sistem ori obiect pentru a-l face corespunzător unor noi condiții de mediu, cerințe sau circumstanțe. Ca verb reflexiv, reprezintă procesul biologic sau psihologic prin care o ființă vie se obișnuiește și își modifică funcțiile interne ori reacțiile externe pentru a supraviețui și a se integra într-un mediu nou.
• adiaforisi — Formă verbală arhaică sau livrescă însemnând a deveni indiferent, a manifesta adiaforie ori a manifesta nepăsare și detașare completă față de reguli, dogme sau evenimente exterioare. Acest termen structural se întâlnește în traduceri vechi de texte filozofice sau religioase, desemnând actul conștient de anulare a atașamentului emoțional sau dogmatic.
• adînca — Grafie alternativă (cu 'î' în interiorul cuvântului) pentru verbul a adânci; acțiunea de a face ca ceva să devină mai adânc, de a mări profunzimea unei cavități, a unui canal sau a unei ape. În sens figurat, exprimă procesul de intensificare a unei stări, de cercetare minuțioasă ori studiere profundă a unei probleme, respectiv evoluția spre o fază mai gravă sau mai complexă.
• aerisi — A introduce aer curat într-un spațiu închis (încăpere, dulap, vehicul) pentru a înlocui aerul viciat ori mirosurile neplăcute; a expune haine, așternuturi sau obiecte la aer curat și soare pentru împrospătare. Ca verb reflexiv, descrie acțiunea unei persoane de a ieși în aer liber pentru a se recreea sau a respira liber; figurat, înseamnă a simplifica o structură, a lăsa spații libere într-un text sau design.
• aferentație — Proces fiziologic fundamental ce constă în transmiterea continuă a influxului nervos și a excitațiilor de la neuronii receptori periferici (organele de simț, țesuturi) către neuronii din centrii nervoși superiori și scoarța cerebrală. Reprezintă calea prin care creierul primește fluxul de date senzoriale necesar pentru monitorizarea stării organismului și pentru modelarea răspunsurilor comportamentale sau reflexe adecvate mediului înconjurător.
• alămîiu — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămiu; care are culoarea alamei, fiind de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Este utilizat în textele literare, tehnice sau academice mai vechi pentru a descrie nuanța caldă a unor obiecte din metal patinat ori lumina specifică a apusului.