#rustic

• abai — Termen regional rar utilizat în anumite zone din vestul României pentru a desemna o bucată mare de țesătură de lână groasă sau o pătură de pănură grosieră. În practicile empirice de sănătate rurală, acest material (abaiul) era încălzit la sobă și aplicat pe toracele pacienților cu afecțiuni respiratorii sau pe articulațiile dureroase pentru efectul său analgezic și sudorific.
• Adirondack — Masiv muntos și parc natural de mari dimensiuni situat în nord-estul statului New York, Statele Unite ale Americii, caracterizat structural printr-o formă de dom geologic cu mii de lacuri, râuri și piscuri împădurite; în istoria designului și culturii universale, termenul desemnează un stil iconic de mobilier de grădină (în special scaunul Adirondack, cu spătar înclinat din șipci și brațe foarte late) și un stil arhitectural rustic specific cabanelor montane americane.
• agâmbală — Unealtă rudimentară de gospodărie, formată dintr-o prăjină lungă de lemn terminată cu un cârlig metalic sau o ramificație îndoită, utilizată în mediul rural pentru a trage, a agăța sau a coborî obiecte la care nu se poate ajunge direct (cum ar fi crengile uscate din copaci, gălețile blocate în fântână ori fânul din căpițe); în sens figurat și peiorativ, termenul poate descrie o persoană foarte înaltă, slabă și deșelată, cu un mers deformat sau neîndemânatic.
• agănău — Termen regional sau argotic folosit în anumite comunități rurale ori grupuri sociale pentru a descrie o persoană neîndemânatică, bătăușă, grosolană sau certăreață, care caută nod în papură și provoacă deseori conflicte mărunte. De asemenea, în funcție de arie, poate desemna o unealtă rudimentară de prindere ori un cârlig improvizat utilizat în gospodărie pentru a trage sau a agăța diverse obiecte grele.
• agrest — Care aparține vieții de la țară, specific câmpului, pădurilor sau naturii neumblate; rustic, necultivat, sălbatic sau neprelucrat. În sens stilistic sau literar, termenul descrie un peisaj brut, un comportament lipsit de rafinament urban ori o frumusețe naturală, aspră, care nu a fost modificată sau modelată de intervenția tehnologică a omului.
• Althaea ficifolia — Specie de plantă erbacee bienală sau perenă din familia Malvaceae (adesea clasificată taxonomic ca Alcea ficifolia), originară din Siberia și Asia Mică; este caracterizată prin frunze palmat-lobate ce amintesc de forma frunzelor de smochin și tulpini înalte cu flori mari, decorative, în nuanțe calde de galben, crem sau cupru.
• aninău — Termen regional sau arhaic folosit pentru a desemna un cârlig mare, un dispozitiv rudimentar de agățat ori un fus gros utilizat în gospodăriile țărănești tradiționale pentru suspendarea unor unelte, căldări sau bucăți de carne în afumătoare. În anumite zone etnografice, cuvântul descrie și un loc abrupt sau o creangă proeminentă de care se pot anina diverse obiecte.
• archiș — Denumire regională sau populară atribuită în anumite zone ale țării arbustului cunoscut sub numele de ienupăr (Juniperus communis) sau unor varietăți locale de conifere pitice. Lemnul și bacele sale sunt utilizate tradițional în gospodăriile rurale pentru proprietățile lor medicinale, aromatice ori în mici confecții meșteșugărești elastice.
• arciș — Denumire regională sau populară atribuită în anumite zone ale țării arbustului cunoscut sub numele de ienupăr (Juniperus communis) sau unor varietăți locale de conifere pitice. Lemnul și bacele sale sunt utilizate tradițional în gospodăriile rurale pentru proprietățile lor medicinale, aromatice ori în mici confecții meșteșugărești elastice.
• arcuț — Formă regională sau variantă diminutivală arhaică pentru arc; element curbat mic, boltă de dimensiuni reduse sau piesă elastică fasonată rustic din lemn ori fier. În sens etnografic, termenul descrie adesea inelele sau tijele semicirculare utilizate în gospodăriile rurale pentru susținerea prelatelor la coșurile împletite, fixarea plaselor de pescuit sau rigidizarea capcanelor tradiționale.
• ardău — Termen regional utilizat în Transilvania pentru a desemna un locuitor din regiunea istorică a Ardealului (ardelean) sau, în sens etnografic vechi, un dans popular românesc din zona Bihorului, executat cu mișcări ritmice vii. De asemenea, în anumite glosare dialectale rurale, cuvântul desemnează o bucată mare de lemn scobit ori un ciubăr masiv utilizat structural în gospodărie pentru depozitarea lichidelor sau a cerealelor.
• ardoan — Formă regională rară întâlnită în anumite graiuri vestice pentru a descrie un tip de pânză brută sau postav masiv, închis la culoare, utilizat structural în trecut la confecționarea hainelor țărănești de iarnă sau a sacilor rezistenți de moară.
• arețel — Variantă regională sau formă diminutivală arhaică utilizată în anumite comunități rurale din România pentru a desemna un tip de plasă de pescuit cu ochiuri foarte strânse sau o capcană împletită fin, destinată prinderii peștilor mici ori a racilor de râu; de asemenea, poate indica local o specie de vierme parazit sau o larvă acvatică mică. În sens structural-etnografic, termenul reflectă tehnicile gospodărești arhaice de exploatare a resurselor de apă curgătoare.
• arvălucă — Formă diminutivală, regională și afectivă derivată din substantivul 'arvă', folosită în graiurile populare pentru a desemna o mică plantație de viță-de-vie situată pe un teren plan din apropierea gospodăriei sau o variantă scurtă, mai simplă, a dansului popular tradițional omonim, jucat de obicei de copii sau tineri la adunările sătești.
• așteptătură — Termen regional rar sau arhaic care desemnează un loc special amenajat pentru popas, o bancă rudimentară de lemn situată la poarta unei gospodării rurale ori la răspântia drumurilor, unde trecătorii sau călătorii se pot opri pentru a se odihni ori pentru a aștepta pe cineva. În anumite subdialecte izolate, cuvântul poate descrie și intervalul lung de timp petrecut în expectativă, o zăbavă forțată sau starea de veghe a unei persoane.
• așternătură — Formă regională sau arhaică rară care desemnează o învelitoare, un ansamblu de haine de pat ori rezultatul acțiunii de a așeza straturi de materiale vegetale (paie, fân) sau textile pentru a improviza un culcuș. În anumite graiuri, cuvântul face referire directă la resturile de materiale rămase pe jos după scuturarea ori aranjarea așternutului în casele țărănești.
• astupătoare — Unealtă, obiect, capac improvizat, pânză groasă sau scândură utilizată în treburile gospodărești ori în tehnică pentru a astupa, a acoperi, a bloca sau a etanșa o deschizătură, gura unui cuptor, o groapă ori un recipient. În anumite regiuni, termenul definește piesa detașabilă din lemn ori metal care închide un jgheab sau o gură de scurgere.
• astupuș — Obiect, dop rudimentar, dopuitor, capac improvizat sau bucată de material (lemn, cârpă, lut) folosită în gospodărie pentru a bloca, a închide ori a etanșa gura unui recipient, un orificiu sau o conductă mică. În terminologia tehnică tradițională, desemnează elementul detașabil care oprește scurgerea unui fluid prin jgheaburi sau canale de irigație.
• bâdlag — Termen regional rar folosit în unele graiuri nordice pentru a desemna un buștean gros, necioplit, sau o bucată greă de lemn utilizată ca sprijin, barieră improvizată ori stâlp de susținere în construcțiile gospodărești rurale. În sens figurativ, poate descrie un obiect masiv, deformat sau greu de manevrat din cauza structurii sale rudimentare.
• bădugă — Termen popular folosit în unele regiuni pentru a desemna o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, goală pe interior sau noduroasă, cum ar fi cucuta sau tulpina uscată a unor umbelifere; ciulin. Într-un sens secundar gospodăresc, termenul indică o colibă improvizată, strâmtă și dărăpănată, făcută din crengi sau stuf, folosită ca adăpost temporar.