#spic

• abject — Însușire care desemnează o persoană, o fapta sau o atitudine de o joasă speță, lipsită complet de demnitate, onoare sau scrupule morale; care provoacă repulsie profundă, dispreț, dezgust sau silă prin ticăloșia ori josnicia sa.
• Actaea spicata — Denumire științifică pentru specia tip a genului Actaea, cunoscută popular în limba română sub numele de 'orbalț' sau 'iarba lui Cristofor'. Este o plantă erbacee perenă, toxică, din familia Ranunculaceae, autohtonă în pădurile umbroase de foioase și conifere din Europa și Asia. Se recunoaște structural prin frunzele mari, dințate, inflorescențele albe în formă de spic și fructele de tip bacă, negre și lucioase, care conțin substanțe iritante puternice.
• ager — Care posedă o inteligență rapidă, o minte pătrunzătoare și o capacitate de înțelegere imediată; perspicace, abil și vigilent. În sens fizic, descrie mișcări iuți, priviri agile sau simțuri extrem de ascuțite, capabile să detecteze detalii fine ori subtile.
• agerește — În mod ager; cu perspicacitate, agilitate, iuțeală sau inteligență pătrunzătoare. Definește modul în care este executată o acțiune, manifestând atenție sporită, spirit de observație dezvoltat și lipsă totală de ezitare.
• agerie — Calitatea de a fi ager; agilitate mentală, perspicacitate, agerime sau iuțeală de spirit manifestată în mod constant. Reprezintă o variantă lexicală rară sau arhaică pentru termenul consacrat 'agerime', utilizată ocazional pentru obținerea unor efecte stilistice deosebite în proza literară.
• agerime — Calitatea de a fi ager; facultate mintală remarcabilă caracterizată prin perspicacitate, pătrundere, rapiditate în asimilarea informațiilor și abilitate în formularea concluziilor. În sens fizic, desemnează iuțeala, agilitatea mișcărilor și ascuțimea simțurilor, în special a văzului și a auzului.
• aituri — Forma de plural a substantivului regional 'aitură'; desemnează mai multe porții, varietăți sau episoade de preparare a sosurilor groase ori a piftiilor intens usturoiate specifice bucătăriei rurale vechi. În contextul lingvistic și etnografic al comunităților arhaice, cuvântul servea structural pentru a descrie diversitatea bucatelor pregătite în timpul sărbătorilor de iarnă sau în perioadele de seceriș, când hrana consistentă și picantă era necesară pentru susținerea efortului fizic masiv.
• Alpinia galanga — Denumire științifică latină pentru galanga mare, o specie de plantă erbacee perenă din familia Zingiberaceae, originară din Asia de Sud-Est. Această plantă aromatică remarcabilă se dezvoltă structural dintr-un rizom cărnos, robust și noduros, având tulpini false înalte și frunze mari, lanceolate. Este intens cultivată pentru calitățile sale culinare ca condiment esențial în bucătăria thailandeză și indoneziană, dar și pentru proprietățile sale terapeutice antioxidante și digestive în medicina tradițională.
• amomum — Gen de plante erbacee, perene și aromatice din familia ghimbirului (Zingiberaceae), originar din regiunile tropicale ale Asiei și Australiei. Include specii ale căror semințe și fructe capsule, intens parfumate și ușor picante, sunt utilizate pe scară largă drept condiment în arta culinară orientală, sub numele de cardamom negru sau nard, dar și în medicina tradițională datorită proprietăților lor carminative și stomahice.
• anason — Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor (Pimpinella anisum), cu frunze inferioare întregi și superioare divizate, flori mici albe și fructe diachenele mici, ovoidale, bogate în uleiuri volatile aromate; fructele aromatice ale acestei plante, utilizate pe scară largă drept condiment în gastronomie, ca aromă în industria băuturilor alcoolice (lichioruri, ouzo, raki) și ca remediu carminativ, expectorant și stimulent digestiv în medicină și farmacie.
• anasun — Variantă regională, arhaică sau populară de denumire a plantei aromatice Pimpinella anisum, cunoscută în limba română literară sub numele de anason. Această plantă erbacee din familia Apiaceae este cultivată pe scară largă pentru semințele sale mici și ovoidale, bogate în uleiuri esențiale (în special anetol), utilizate intens în gastronomie, patiserie, industria lichiorurilor și în medicina naturistă datorită proprietăților carminative și digestive.
• aneto — Denumire rară, neologică sau variantă regională utilizată ocazional în lexiconul botanic și gastronomic pentru a desemna mărarul (Anethum graveolens) ori o varietate înrudită de plante aromatice din familia Apiaceae. În context culinar internațional, termenul este împrumutat structural din limbile romanice vestice pentru a descrie frunzele și semințele folosite drept condiment datorită uleiurilor eterice cu proprietăți carminative și aromatice puternice.
• anis — Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cultivată pentru fructele sale mici și aromatice, bogate în uleiuri esențiale (în special anetol); denumire neologistică regională sau livrescă pentru anason (Pimpinella anisum). În sens larg, termenul face referire și la aroma specifică, dulceag-mentolată, extrasă din această plantă sau din anasonul stelat, utilizată intens în industria băuturilor spirtoase, a dulciurilor și în prepararea remediilor carminative.
• anisona — A aromatiza sau a condimenta un preparat culinar, o pâine, un vin sau o băutură spirtoasă (cum ar fi rachiul) prin adăugarea de anason (regional numit anison) sau esență de anason. Este un termen culinar arhaic sau regional, utilizat mai ales în graiul moldovenesc, ce descrie procesul tradițional de distilare sau infuzare menit să ofere băuturilor spirtoase acea notă specifică, dulceag-mentolată.
• Aponogeton leptostachyus — Specie de plantă acvatică perenă din genul Aponogeton, originară din regiunile tropicale și subtropicale ale Africii, adaptată bazinelor acvatice temporare și zonelor inundabile. Se caracterizează prin frunze submerse sau plutitoare înguste, lanceolate și inflorescențe subțiri în formă de spic (adesea simple, neramificate) purtând flori mici, albe sau violacee, fiind studiată pentru adaptările sale la fluctuațiile sezoniere de nivel al apei.
• Apșeron — Peninsulă situată în estul Azerbaidjanului, care înaintează adânc în Marea Caspică, reprezentând o regiune de o importanță strategică și economică deosebită datorită zăcămintelor masive de petrol și gaze naturale descoperite acolo încă din antichitate; zonă industrială majoră unde se află și capitala țării, Baku.
• ardalâc — Termen culinar arhaic de origine otomană, utilizat în trecut în Țările Române pentru a desemna un preparat tradițional din carne (adesea de oaie sau berbec), pregătit prin fierbere lentă cu multe condimente aromate, ori o garnitură picantă pe bază de legume. În sens extins sau regional, termenul definea un amestec dens, bine condimentat, servit ca aperitiv sau sos de însoțire în bucătăriile boierești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• ardeia — A condimenta, a pipera sau a freca o mâncare ori o bucată de carne cu ardei măcinat (boia) sau ardei iute pisat pentru a-i conferi un gust picant și arzător; a căpăta o senzație de arsură sau iuțeală în urma contactului direct cu sucul de ardei. În sens figurat, înseamnă a adresa cuvinte aspre, usturătoare sau a pedepsi pe cineva cu severitate.
• ardeiare — Formă verbală substantivată arhaică sau regională care desemnează acțiunea de a pune ardei, de a condimenta intens cu ardei iute sau boia un preparat culinar, precum și rezultatul acestui proces. În lingvistica istorică structurală, reprezintă un infinitiv lung rar format de la un verb derivat din substantivul 'ardei', utilizat în terminologia domestică din anumite zone etnografice pentru a descrie tehnicile de conservare a cărnii sau de pregătire a sosurilor tradiționale.
• ardeiaș — Formă diminutivală a substantivului masculin 'ardei'; ardei de dimensiuni mici, adesea iute, utilizat proaspăt, conservat în oțet sau ca element decorativ și condiment în diverse preparate gastronomice. În sens botanic neoficial sau popular, poate face trimitere la varietăți ornamentale de Capsicum annuum, care produc fructe mici, intens colorate în roșu, galben sau violet, cultivate în ghivece pentru valoarea lor estetică structurală.