#testament

• Absalom — Personaj biblic din Vechiul Testament, al treilea fiu al regelui David, faimos pentru frumusețea sa deosebită, părul său lung și des, dar și pentru revolta sângeroasă pe care a condus-o împotriva tatălui său, sfârșind tragic când părul i s-a încurcat în crengile unui stejar; (figurat) fiu rebel sau nesupus.
• adăugământ — Termen juridic, literar sau administrativ arhaic utilizat în trecut în locul cuvântului standard modern 'adaos' sau 'anexă'; clauză adițională, completare, document suplimentar sau codicil introdus într-un act oficial, tratat internațional ori testament pentru a-i extinde sau lămuri prevederile inițiale.
• adempțiune — Revocare implicită sau stingere a unui legat testamentar cu titlu particular, care intervine atunci când bunul specific lăsat prin testament nu se mai găsește în patrimoniul testatorului în momentul decesului acestuia. Acest fenomen juridic se produce fie prin înstrăinarea voluntară a bunului de către testator, fie prin distrugerea sau transformarea radicală a acestuia, transformând dispoziția testamentară într-una caducă.
• ademțiune — Act juridic sau manifestare de voință prin care un testator revocă ori anulează total sau parțial un legat cu titlu particular făcut anterior în testamentul său. Această revocare structurală intervine de regulă atunci când bunul care constituia obiectul legatului a fost înstrăinat, distrus sau transformat radical de către testator înainte de decesul său, lipsind astfel dispoziția testamentară de obiectul ei inițial.
• Adonai — Nume ebraic utilizat în Vechiul Testament (Tora) pentru a desemna divinitatea supremă, tradus literal prin 'Domnul meu' sau 'Stăpânul meu'. Acest termen liturgic și teologic este folosit în mod tradițional de comunitățile mozaice ca un substitut plin de pioșenie și respect pentru a evita rostirea Tetragramei sacre (YHWH), al cărei nume este considerat inefabil.
• Agheu — Numele unuia dintre cei doisprezece Profeți Mici ai Vechiului Testament, autorul cărții biblice canonice care îi poartă numele. Mesajul său profetic, rostit în jurul anului 520 î.Hr., s-a concentrat pe îndemnarea poporului evreu întors din exilul babilonian de a reconstrui Templul din Ierusalim, fiind recunoscut ca o personalitate centrală în perioada post-exilică a iudaismului.
• Ahiia — Numele unui profet evreu din Silo, menționat în Vechiul Testament (Cartea întâi a Regilor), care a jucat un rol politic și religios crucial în timpul domniei regelui Solomon. Acesta a profetizat împărțirea Regatului Unit al lui Israel și ridicarea lui Ieroboam ca rege peste cele zece triburi din nord, fiind un simbol al mesagerului divin autoritar care sancționează abaterile de la credința monoteistă.
• Alfeu — Nume propriu cu valențe multiple: 1. Cel mai lung râu din peninsula Peloponez (Grecia), strâns legat de legenda curățării grajdurilor lui Augias de către Hercule. 2. Zeul fluvial asociat acestui râu în mitologie, îndrăgostit de nimfa Arethusa. 3. Personaj biblic din Noul Testament, menționat ca tatăl apostolilor Iacob și Levi (Matei). Termenul poartă o încărcătură istorică și simbolică profundă, evocând ideea de flux continuu sau de purificare spirituală prin apă.
• alograf — Efectuat, scris sau semnat de o altă persoană decât autorul de drept sau titularul oficial al unui act. În lingvistică și tipografie, reprezintă o variantă pozițională sau stilistică de realizare a unei grafeme (de exemplu, literele mari sau mici, ori forme diferite ale aceleiași litere în scrisul de mână), fără ca aceasta să modifice valoarea fonetică sau semantică de bază a caracterului.
• amalecit — Care aparține sau este specific populației antice nomade a amaleciților, un trib semitic menționat în Biblia ebraică ca dușman recurent și neîndurător al vechilor israeliti în timpul exodului și al perioadei judecătorilor; (ca substantiv) membru individual al acestui trib nomad care popula zonele deșertice din Negev și Sinai. În exegeza teologică, termenul a dobândit și o valoare simbolică, definind răul absolut sau persecuția spirituală constantă împotriva poporului ales.
• amaleciți — Popor nomad antic sau confederație de triburi războinice din Orientul Apropiat, menționate în mod repetat în cărțile Vechiului Testament ca inamici neîndurători ai evreilor; aceștia au atacat spatele coloanei israelite în timpul Exodului la Refidim. Conflictul istoric și teologic s-a încheiat prin campanii de exterminare masivă comandate de regele Saul și desăvârșite de regele David, ducând la dispariția completă a acestui grup din cronicile istorice.
• Amos — Numele unui profet evreu din secolul al VIII-lea î.Hr., originar din tecucii Iudeii, considerat autorul cărții biblice omonime din Vechiul Testament. Mesajul său teologic s-a concentrat pe justiția socială, condamnarea corupției elitelor și apelul la moralitate absolută, numele său fiind utilizat istoric și ca prenume masculin de origine ebraică semnificând 'purtător de griji' sau 'cel încărcat'.
• anaghinoscomena — Termen teologic folosit în tradiția creștină ortodoxă pentru a desemna cărțile biblice „bune de citit” (cunoscute în Occident sub numele de deuterocanonice sau apocrife în sens protestant), care nu fac parte din canonul strict al Vechiului Testament, dar sunt păstrate structural în Biblie datorită valorii lor morale, istorice și didactice deosebite. Aceste scrieri sunt recomandate pentru lectura credincioșilor și zidirea sufletească, deși nu sunt utilizate ca bază dogmatică principală în formularea învățăturilor de credință.
• Anania — Prenume masculin și nume de familie de origine ebraică, des întâlnit în onomastica creștină și biblică, provenind de la numele Hananiah, care se traduce prin 'Iehova a avut milă' sau 'Dumnezeu este îndurător'. În textele sacre ale Noului Testament, numele este purtat de mai multe personaje importante (inclusiv ucenicul care l-a botezat pe Apostolul Pavel). În spațiul cultural românesc, este recunoscut și ca nume monahal de prestigiu, fiind purtat de personalități bisericești și literare remarcabile, precum Mitropolitul Bartolomeu Anania.
• antestator — Persoană care a întocmit un testament anterior sau o versiune anterioară a unei dispoziții de ultimă voință, în raport cu un act juridic testamentar mai recent sau modificat. În analiza succesiunilor complexe, termenul desemnează calitatea defunctului în momentul în care se evaluează capacitatea sa juridică și intențiile inițiale consemnate în primul înscris oficial, înainte de survenirea revocărilor ulterioare.
• anticrist — Impostor escatologic menționat în scrierile biblice Noului Testament care se va ridica în mod fraudulos ca un fals Mesia, opunându-se deschis învățăturilor lui Iisus Hristos înainte de judecata de apoi; adversar de temut al ordinii divine. În sens laic sau literar, termenul descrie o persoană extrem de rea, tiranică ori distrugătoare care contestă cu violență principiile eticii umanitare.
• ardere-de-tot — Sacrificiu ritual antic, întâlnit în mod specific în tradiția iudaică veche (vechiul testament) și în alte culte religioase timpurii, constând în distrugerea structurală și completă prin foc a unui animal jertfit pe altar, ca ofrandă adusă divinității; holocaust. Termenul exprimă renunțarea totală a credinciosului în favoarea sacrului, carnea nefiind consumată de oameni.
• Arhip — Nume de familie și prenume masculin de origine greacă (Arhippos), răspândit în spațiul creștin-ortodox prin tradiția hagiografică, amintind de Sfântul Apostol Arhip, unul dintre cei șaptezeci de ucenici ai lui Iisus Hristos menționați în Noul Testament. În onomastica istorică și culturală românească, numele sugerează loialitate spirituală, tărie de caracter și legături adânci cu tradițiile ecleziastice timpurii.
• Arimateea — Oraș antic din Iudeea, menționat în Noul Testament ca fiind locul de origine al lui Iosif din Arimateea, personajul biblic de vază care a cerut trupul lui Iisus Hristos de la Ponțiu Pilat pentru a-L îngropa în propriul său mormânt nou.
• Arimatia — Oraș antic din Iudeea, menționat în Noul Testament ca fiind locul de origine al lui Iosif din Arimatia, bărbatul evlavios și membru al Sinedriului care a cerut trupul lui Iisus Hristos de la Ponțiu Pilat pentru a-l îngropa în propriul său mormânt nou; localizarea sa exactă rămâne un subiect de dezbatere arheologică, fiind adesea identificat cu localitatea Rentis sau cu orașul antic Ramala.