Dicționarul Limbii Române Vechi și Moderne

• agitațiune — Formă arhaică și livrească a cuvântului 'agitație', utilizată în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea pentru a desemna o stare de tulburare socială, mișcare politică, efervescență ideologică sau neliniște sufletească profundă. În textul documentelor de epocă, termenul reflectă o dinamică de revoltă sau o mobilizare intensă a spiritelor în jurul unei cauze naționale ori revoluționare.
• alminterea — În alt mod, altfel, în caz contrar; reprezintă o variantă fonetică extinsă a adverbului 'alminteri', utilizată pentru a exprima o alternativă, o opoziție structurală sau o consecință negativă în cazul în care o anumită condiție nu este îndeplinită. În textul literar sau vechi, servește ca element de legătură ce nuanțează discursul, indicând o deviere de la starea de fapt menționată anterior.
• aplause — Variantă grafică și morfologică istorică folosită pentru pluralul substantivului neutru 'aplaos' sau derivată direct din rădăcina verbului 'aplauda', utilizată în textele din secolele XIX și XX pentru a desemna bătăile din palme ca formă de apreciere publică. Această formă structurală a fost înlocuită în normele academice moderne de varianta standardizată 'aplauze', dar rămâne un reper important în studiul evoluției lexicului teatral și literar românesc.
• arvanită — O femeie care aparține minorității etnice a arvaniților (populație de origine albaneză stabilită istoric în Grecia din Evul Mediu) sau care este de viță albaneză; în sens lingvistic, reprezintă denumirea dată idiomului arhaic albanofon, înrudit strâns cu dialectul tosk, vorbit tradițional în anumite regiuni din sudul și centrul Greciei, dar aflat în prezent pe cale de dispariție.
• așișderea — În același mod, de asemenea, tot așa, la fel; servește la exprimarea unei identități sau a unei analogii strânse între acțiuni, stări sau calități descrise anterior în text. Are o puternică conotație literară, solemnă sau arhaică, fiind utilizat frecvent în textele religioase vechi, cronici sau opere literare cu caracter istoric pentru a asigura continuitatea ideilor.
• astrînge — Formă ortografică veche (cu „î” interior) a verbului „astrânge”, reprezentând o variantă arhaică sau regională derivată din latinescul „astringere”; acțiunea de a strânge laolaltă, de a comprima, de a contracta țesuturile organice sau de a reduce volumul unui corp prin exercitarea unei presiuni exterioare. În sens figurat, se referă la acțiunea de a constrânge, de a limita opțiunile cuiva sau de a aduna resurse într-un spațiu restrâns.
• autocraticesc — Formă arhaică, tradițională sau livrescă pentru adjectivul autocratic; specific autocratului sau modului absolutist de conducere din epocile trecute. Se utilizează cu precădere în texte istorice, documente vechi sau analize literare pentru a descrie fastul, abuzurile ori decretele unui monarh absolut sau tiran imperial.