#Asie

• arândășie — Variantă fonetică veche sau regională pentru cuvântul 'arendășie'; profesiunea, funcția, statutul sau activitatea unui arândaș (arendaș). De asemenea, poate desemna intervalul de timp în care o persoană deținea dreptul de exploatare a unei moșii sau sistemul economic bazat pe intermedierea arendașilor.
• arcășie — Îndeletnicirea, meșteșugul sau arta de a trage cu arcul; funcția, statutul sau serviciul militar prestat de un arcaș în structurile armatelor medievale. În documentele administrative vechi, termenul putea desemna de asemenea o unitate tactică de arcași ori datoria feudală asociată furnizării de luptători înarmați cu arcuri.
• arendășie — Îndeletnicirea, statutul sau profesia de arendaș; sistem socio-economic feudal ori modern timpuriu prin care administrarea și exploatarea moșiilor erau cedate unui intermediar în schimbul unei rente fixe. În documentele de epocă, termenul desemna și perioada de timp în care o persoană exercita această funcție sau abuzurile structurale asociate colectării forțate a veniturilor rurale.
• arendășire — Termen rarisim or variantă de acțiune ce desemnează procesul istoric de organizare ori transformare a unei moșii conform sistemului de arendășie; acțiunea de a pune un domeniu sub conducerea unui arendaș. În studiile filologice, poate descrie fixarea morfologică a termenilor legați de contractele agrare.
• armășie — Funcția, demnitatea, dregătoria sau calitatea de armaș în organizarea administrativă și politică medievală a Țărilor Române. Termenul desemnează atât perioada de exercitare a acestui rol judiciar și militar de execuție silită, cât și biroul, jurisdicția sau instituția aflată sub conducerea marelui armaș, responsabilă cu paza închisorilor, supravegherea execuțiilor și controlul artileriei.
• Arvasie — Prenume feminin sau variantă antroponimică arhaică și rară, utilizată în trecut în spațiul cultural românesc și est-european. Având rădăcini etimologice adânci legate de onomastica tradițională sau ecleziastică, acest nume structural a fost purtat de personalități menționate în hrisoavele vechi și în registrele parohiale, reflectând diversitatea lingvistică și influențele culturale din epocile trecute.
• asiean — Formă veche, rară sau regională pentru termenul „asiatic” ori „asianic”; locuitor originar din Asia sau element geografic și cultural legat structural de continentul oriental. În manuscrisele vechi de tranziție sau în unele traduceri bisericești timpurii, cuvântul era folosit pentru a delimita populațiile din Asia Mică de cele europene.
• asiesc — Care aparține Asiei sau este specific acesteia; asiatic. Este o variantă formată prin sufixare tradițională populară, utilizată în trecut în paralel cu termenul cult 'asiatic' pentru a descrie elemente culturale, straie ori obiceiuri de proveniență orientală.
• asietă — Poziție structurală de echilibru static sau dinamic a unei nave ori aeronave, determinată de unghiul pe care axa sa longitudinală îl formează cu planul orizontului. În domeniul naval, reflectă diferența dintre pescajul pupa și cel de provă, în timp ce în aviație indică orientarea aparatului față de traiectoria de zbor; în echitație, desemnează poziția corectă, fixă și stabilă a călărețului în șa.
• Atanasie — Prenume masculin de origine greacă, purtat de mari personalități ale istoriei creștine, cel mai faimos fiind Sfântul Atanasie cel Mare, patriarh al Alexandriei din secolul al IV-lea și apărător înfocat al ortodoxiei împotriva arianismului. Din punct de vedere etimologic, provine din grecescul 'Athanasios', având semnificația profundă de 'nemuritor' sau 'cel ce nu moare'.
• Athanasie — Nume de botez masculin de origine greacă, corelat istoric cu personalitatea Sfântului Athanasie cel Mare (Episcopul Alexandriei), apologet de seamă al dogmei trinitare împotriva arianismului. Din punct de vedere etimologic, numele este strâns legat de conceptul de nemurire sau viață veșnică, fiind o formă cu rezonanță solemnă utilizată frecvent în onomastica ecleziastică răsăriteană.
• autohtonie — Calitatea sau însușirea de a fi autohton; starea unei populații, specii sau culturi de a fi originară din pământul sau regiunea în care viețuiește. În dezbaterile istoriografice și filosofice, noțiunea fundamentează argumentul continuității și al legitimității istorice a unui popor asupra spațiului său geografic primordial, definind identitatea etnică profundă în raport cu migrațiile ulterioare.
• autohtonitate — Caracterul, calitatea sau starea juridică și istorică a unei comunități, culturi sau specii de a fi autohtonă; recunoașterea oficială a legăturii ancestrale și neîntrerupte dintre un grup uman și teritoriul său de origine. În dreptul internațional contemporan, conceptul fundamentează revendicările de autodeterminare, protecție ecologică și conservare a patrimoniului imaterial în fața presiunilor asimilatoare sau industriale.
• avalma — În devălmășie, laolaltă, fără o delimitare sau separare clară a bunurilor, proprietăților sau responsabilităților; de-a valma. Folosit istoric în contextul comunităților rurale, termenul descrie modul în care membrii unei colectivități stăpâneau pământurile sau pădurile la comun, înainte de realizarea hotărnicilor sau a partajelor individuale.
• avalmaș — Coproprietar al unui bun (în special pământ, pădure sau pășune) deținut în devălmășie; persoană care stăpânește o proprietate laolaltă cu alții, fără ca partea fiecăruia să fie delimitată în mod concret în teren. Ca adjectiv, termenul descrie un sistem de proprietate, un drept sau un mod de viață bazat pe această formă tradițională de comunitate devălmașă.
• avălmășie — Stare de dezordine totală, amestec haotic, devălmășie sau confuzie generalizată în care lucrurile, ideile sau persoanele sunt îngrămădite fără nicio regulă ori logică. În sens figurat, descrie o agitație tumultuoasă, o viziune încâlcită sau o succesiune rapidă și necontrolată de evenimente ori gânduri care copleșesc capacitatea de percepție a unui individ.
• avaloma — Formă arhaică și rară pentru 'avalma' sau 'de-a valma', însemnând laolaltă, amestecat, claie peste grămadă sau în deplină devălmășie. Termenul este utilizat în textele vechi pentru a descrie o stare de învălmășeală, o aglomerare dezordonată de obiecte ori stăpânirea la comun a unor bunuri de către membrii unei comunități.