#albie

• afuire — Acțiunea de a afui și rezultatul ei; fenomen hidrodinaric de eroziune locală, spălare și excavare a albiei unui curs de apă sau a pământului de la baza unei construcții hidrotehnice, cum ar fi pilonii unui pod sau digurile, sub acțiunea directă a curenților puternici. Acest proces structural poate periclita stabilitatea întregii fundații dacă nu sunt aplicate măsuri de consolidare.
• agest — Depunere de materiale aluvionare, mâl, pietriș, crengi sau resturi vegetale aduse de apele revărsate ale unui râu ori pârâu și acumulate în punctele unde viteza curentului scade. Acest fenomen natural modifică structural albia minoră și poate provoca îndiguiri naturale sau devieri de curs.
• agestat — Care este blocat, astupat sau colmatat prin depunerea aluviunilor, a mâlului ori a resturilor lemnoase aduse de ape; curs de apă sau canal a cărui curgere liberă a fost stânjenită de un agest. Ca participiu, indică starea finală a acțiunii verbului 'a agesta'.
• agestit — Care a fost supus procesului de colmatare sau blocare prin depunerea aluviunilor și resturilor aduse de ape; sector de râu, canal ori gura de vărsare a unui pârâu astupat de un agest. Ca participiu, reprezintă starea finală a acțiunii exprimate de verbul 'a agesti'.
• agestrit — Formă adjectivală sau participială rară ce indică starea unui sector de râu, canal ori bazin de colectare care a fost colmatat, astupat sau obstruit în urma procesului de agestrire; caracterizat prin prezența masivă a aluviunilor și depunerilor solide aduse de ape.
• alău — Termen arhaic sau regional folosit în anumite comunități rurale izolate pentru a desemna un tip de vas din lemn ori o albie mică utilizată în gospodărie pentru spălarea unor alimente sau haine. În alte contexte dialectale transilvănene, cuvântul poate fi o variantă fonetică rară pentru hălău, desemnând un jgheab din lemn prin care curge apa la moară ori o baltă mică amenajată pentru adăparea animalelor.
• albiaș — Mester lemnar popular sau meșteșugar tradițional specializat în cioplirea, confecționarea și scobirea manuală a albiilor, covăților, troacelor sau lingurilor din trunchiuri de lemn moale (plop, salcie, tei); lingurar ori rotar (parțial). În trecut, acești artizani formau comunități sau bresle mobile rurale care își vindeau produsele utilitare din lemn prin târgurile sezoniere.
• albiat — Care are o formă scobită, adâncită sau concavă, asemănătoare cu structura unei albii sau a unui jgheab; prevăzut cu o albie vizibilă. În geografie și geomorfologie, termenul descrie o vale, un canal sau un segment de relief modelat prin eroziune fluvială continuă. În sens arhaic, se poate referi și la un buștean sau obiect de lemn gata scobit de către un meșteșugar.
• albie — Partea unei văi prin care curge, permanent sau temporar, apa unui râu; covată mare din lemn sau metal utilizată în gospodărie pentru spălarea rufelor, frământarea aluatului sau hrănirea animalelor. Reprezintă o adâncitură structurală, naturală ori artificială, alungită, mărginită de pereți laterali.
• albier — Meșter specializat în cioplirea și confecționarea albiilor, covăților sau a altor vase mari din lemn folosite în gospodăriile tradiționale; persoană care vindea aceste obiecte din lemn. Această ocupație rurală tradițională folosea de regulă lemn de esență moale, precum salcia sau plopul.
• albioară — Diminutiv pentru albie; albie de dimensiuni reduse sau covățică din lemn folosită în gospodărie; adâncitură naturală mică sau albie minoră îngustă a unui pârâu ori râu de munte.
• albiuță — Diminutiv comun pentru albie; albie de dimensiuni mici, realizată de regulă din lemn scobit sau material plastic, folosită în gospodăriile rurale pentru spălarea unor haine delicate, frământarea cantităților mici de aluat ori pentru îmbăierea sugarilor.
• alsău — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite graiuri transilvănene pentru a desemna o albie joasă de râu, un canal de scurgere secundar ori o porțiune inundabilă dintr-o vale. În toponimia istorică structurală, cuvântul servește adesea ca element de compunere sau bază pentru nume de localități ori micro-toponime locale, indicând așezarea într-o zonă inferioară sau de luncă (de exemplu, Alsău, corelat etimologic sau funcțional cu indicatori de relief jos).
• alvie — Formă regională sau variantă fonetică învechită pentru substantivul 'albie'; scobitură alungită realizată în trunchiul unui copac folosită ca troacă, postav ori covată; matcă sau curs natural al unei ape curgătoare. În graiurile populare din anumite zone muntoase, termenul descrie recipientul din lemn cioplit utilizat în gospodărie pentru frământarea pâinii sau spălarea rufelor.
• arbiaș — Formă regională veche sau arhaism întâlnit sporadic în documentele de cancelarie din vestul țării, desemnând un meșter specializat în confecționarea albiilor de lemn, a covurilor sau a ciubărelor scobite manual dintr-un singur trunchi de copac; meșter albier. În sens secundar, termenul putea indica și un lucrător la exploatările forestiere responsabil cu fasonarea brută a lemnului.
• archenea — Formă regională sau arhaică utilizată pentru a descrie o albie veche părăsită de un curs de apă, un braț mort transformat în baltă temporară sau o excavație naturală inundabilă formată prin devierea structurală a unui râu principal. În sens hidrologic extins, archenea reprezintă un micro-ecosistem lacustru specific zonelor de luncă, caracterizat prin acumulări de mâl organic și o vegetație hidrofilă densă.
• arroyo — Un termen geografic de origine hispanică utilizat internațional pentru a desemna albia uscată, adâncă și abruptă a unui pârâu sau torent situat într-o regiune aridă ori semiaridă, care se umple rapid cu apă doar în urma unor ploi torențiale scurte și violente. Fenomenul este caracteristic peisajelor de deșert sau stepă, provocând adesea viituri rapide și fenomene intense de eroziune liniară a solului.