#articular

• abarticular — Termen medical folosit pentru a descrie structuri, procese inflamatorii sau simptome localizate în exteriorul unei articulații, dar în imediata ei vecinătate (tendoane, ligamente, burse seroase). Reumatismul abarticular (cum sunt tendinitele sau bursitele) se manifestă prin dureri periarticulare, fără a afecta cartilajul sau membrana sinovială internă a articulației propriu-zise.
• acampsie — Stare patologică clinică manifestată prin rigiditate musculară extremă, inflexibilitate totală sau pierderea completă a mobilității unei articulații ori a unui membru, împiedicând orice formă de flexie. Această afecțiune severă este adesea rezultatul unei anchiloze osoase, a unei cicatrizări fibroase retractile după traumatisme majore, sau a unor tulburări neurologice spastice avansate, necesitând intervenție kinetoterapeutică intensă sau chirurgie corectoare.
• acromionită — Proces patologic inflamator, acut sau cronic, localizat la nivelul acromionului ori al structurilor periarticulare imediat învecinate (cum ar fi bursa subacromială și tendoanele coafei rotatoare). Această afecțiune structurală este declanșată cel mai frecvent de microtraumatise repetate, suprasolicitare mecanică profesională ori sportivă sau fenomene degenerative locale, manifestându-se clinic prin dureri intense la ridicarea brațului, impotență funcțională parțială a umărului, edem localizat și sensibilitate acută la palpare.
• acropahidermie — Condiție clinică patologică rară, congenitală sau dobândită, caracterizată prin îngroșarea hipertrofică simetrică a pielii și a țesuturilor moi de la nivelul extremităților (mâini și picioare), asociată adesea cu deformări osteoarticulare subperiostale ale falangelor. Acest fenomen structural sever afectează elasticitatea cutonată și mobilitatea articulară fină, manifestându-se frecvent în cadrul unor sindromuri neuroendocrine complexe, cum ar fi pahidermoperiostoza (sindromul Touraine-Solente-Golé), ori ca reacție paraneoplazică secundară în afecțiunile pulmonare cronice.
• alveolopalatal — Care aparține regiunii dintre alveolele dentare superioare și palatul dur, privitor la această zonă anatomică sau articulat în acest spațiu. În fonetică, descrie consoanele produse prin plasarea corpului limbii aproape de palatul dur și a vârfului limbii în spatele crestei alveolare, cum sunt consoanele fricative sau africate specifice unor limbi precum mandarina, poloneza ori rusa.
• amioplazie — Formă specifică și cea mai frecventă de artrogripoză multiplă congenitală, caracterizată prin dezvoltarea musculară defectuoasă sau absența congenitală a unor grupuri de mușchi scheletici, care sunt înlocuiți structural cu țesut gras și fibros. Această afecțiune severă determină rigiditate articulară, contracturi simetrice ale membrelor și mobilitate redusă încă de la naștere, fără a afecta în mod obișnuit dezvoltarea intelectuală a pacientului.
• anchilodactilie — Malformație congenitală rară sau afecțiune dobândită (în urma unor traume severe, arsuri ori procese reumatismale distructive), caracterizată prin rigiditatea accentuată, imobilizarea totală sau sudarea patologică a articulațiilor unuia ori mai multor degete de la mâini sau de la picioare, determinând pierderea funcției de flexie și extensie.
• anchiloză — Diminuare accentuată sau pierdere completă a mobilității unei articulații, survenită în urma unei fuziuni osoase sau fibroase intracapsulare, cauzată de procese inflamatorii cronice (reumatism, artrită), infecții, traumatisme severe sau imobilizări prelungite la pat ori în aparat ghipsat.
• anchilozant — Care provoacă, favorizează sau însoțește o anchiloză; care determină rigidizarea progresivă și imobilizarea definitivă a articulațiilor prin fuziune fibroasă sau osoasă. Este utilizat în mod curent pentru a descrie forme severe de artrită cronică autoimună care afectează scheletul axial.
• antermit — Care se situează, se plasează sau se manifestă înainte de momentul emiterii unui semnal sau al unui sunet articulat; referitor la faza preliminară a articulării fonetice. În sens larg, termenul definește o stare tranzitorie de pauză controlată sau un interval micro-temporal ce precede un fenomen acustic major, având rolul de a pregăti structura rezonatoare.
• antireumatic — Care previne, combate, atenuează sau tratează reumatismul; medicament ori substanță activă prescrisă pentru reducerea durerilor, a rigidității și a inflamațiilor articulare sau musculare. În practica clinică modernă, termenul reunește o gamă largă de preparate farmaceutice terapeutice, de la antiinflamatoare nesteroidiene clasice și corticosteroizi, până la agenți biologici modificați genetic ce încetinesc degradarea țesuturilor conjunctive.
• antistreptolizina — Formă articulată sau variantă lexicală utilizată curent pentru antistreptolizina O (ASLO); anticorp specific produs de sistemul imunitar uman ca răspuns la infecția cu streptococi beta-hemolitici de grup A. Această proteină serologică neutralizează streptolizina O (o toxină hemolitică eliberată de bacterie), fiind determinată cantitativ în laboratoare prin titrul ASLO pentru a diagnostica complicațiile post-streptococice, cum ar fi reumatismul articular acut sau glomerulonefrita.
• anumit — Care este precis indicat, determinat, ales sau fixat dintr-un număr mai mare de posibilități; care este de un anumit fel sau se află într-o stare cunoscută, dar nenumită direct; (pronume nehotărât) un oarecare, un individ sau un obiect luat în mod abstract.
• apicoalveolar — Care se referă la vârful limbii și la alveolele dinților superiori; consoană sau sunet articulat prin plasarea ori apropierea vârfului limbii de creasta alveolară superioară (de exemplu, unele variante ale consoanelor t, d ori s în diferite limbi).
• articular — Care aparține unei articulații sau se referă la aceasta; situat structural la nivelul zonei de unire dintre două ori mai multe oase. În sens clinic, descrie elemente anatomice, modificări patologice sau procese inflamatorii și degenerative localizate în capsulele, cartilajele ori ligamentele aparatului locomotor.
• articulare — Acțiunea de a articula sunete, piese sau structuri osoase și rezultatul ei; proces fiziologic de modificare a canalului vocal pentru producerea vorbirii; asamblare mecanică mobilă realizată prin piese corelate; formă de plural a adjectivului 'articular'. În sens structural, descrie modalitatea de conectare funcțională a elementelor unui sistem.
• artrie — Capacitatea fiziologică normală de a articula sunetele vorbiri în mod clar, distinct și corect prin coordonarea organelor aparatului fonator (limbă, buze, palat, corzi vocale). În logopedie și fonetică, termenul reprezintă opusul anartriei sau dizartriei, definind corectitudinea structurală a procesului de pronunție mecanică a cuvintelor.
• artrocel — Hernie, tumefacție chistică sau dilatare anormală a capsulei unei articulații, provocată de acumularea excesivă de lichid sinovial ori prin slăbirea structurală a țesuturilor periarticulare. În practica clinică, această formațiune chistică poate comprima nervii și vasele de sânge adiacente, generând disconfort, durere locală și reducerea parțială a mobilității segmentului osos afectat.
• artrocenteză — Procedură medicală invazivă constând în puncționarea unei cavități articulare cu ajutorul unui ac steril, realizată în scop diagnostic (pentru extragerea și analiza lichidului sinovial) sau terapeutic (pentru evacuarea unui revărsat lichidian ori injectarea de medicamente). Este o tehnică fundamentală în reumatologie și ortopedie pentru evaluarea rapidă a artritelor septice sau microcristaline.
• artrodeză — Intervenție chirurgicală de fixare definitivă a unei articulații mobile printr-o metodă de fuziune osoasă artificială, destinată restabilirii stabilității scheletice și eliminării durerilor severe cronice. Această procedură blochează permanent mișcarea în segmentul tratat, fiind utilizată ca soluție terapeutică finală în cazul distrugerilor articulare avansate provocate de artroze, traumatisme majore sau deformări congenitale.