#cern

• ab intestat — Expresie de origine latină utilizată în medicina legală și expertizele psihiatrice care înseamnă 'fără testament'. Se referă la succesiunea sau moștenirea lăsată de o persoană care a decedat fără a lăsa un testament valid. În context clinic, comisiile medico-legale analizează des dosarele de succesiune ab intestat pentru a evalua dacă pacientul suferea de demență sau alte afecțiuni neuropsihice care l-au împiedicat să își exprime dorințele testamentare înainte de deces.
• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• Ab irato — Expresie latină tradusă prin 'la mânie' sau 'sub impulsul furiei'. În psihopatologie, psihologia clinică și psihiatria medico-legală, termenul descrie acte, declarații sau agresiuni comise în timpul unui afect puternic, când starea emoțională intensă (furia oarbă, criza de furie) îngustează temporar câmpul conștiinței și reduce capacitatea pacientului de a-și controla impulsurile sau de a evalua consecințele acțiunilor sale.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abdica — În context medico-legal și psihopatologic, termenul descrie actul voluntar sau forțat prin care o persoană renunță la prerogative, drepturi sau funcții din cauza unei incapacități psihice, a unei alienări mentale sau a degradării cognitive severe (precum demența senilă). De asemenea, în psihologia clasică, verbul definește renunțarea patologică a eului la exercitarea controlului conștient asupra impulsurilor, pulsiunilor sau voinței (abdicarea voinței sau abulia).
• abdicare — Actul sau procesul prin care o persoană renunță formal la un drept, o funcție administrativă sau o responsabilitate juridică, analizat în psihiatria medico-legală din perspectiva integrității discernământului. În psihopatologia voinței, termenul desemnează suspendarea dinamică a funcțiilor executive ale eului, determinând apariția stărilor de apatie profundă, neajutorare învățată sau capitulare psihică în fața stresului traumatic major.
• abdicație — Formă substantivală livrescă utilizată în trecut ca sinonim pentru 'abdicare', desemnând rezultatul sau documentul oficial ce atestă renunțarea la autoritate. În semiologia psihiatrică și evaluările de medicină legală, termenul punea accentul pe actul formal de renunțare comportamentală generat de o labilitate emoțională severă, o presiune psihologică exterioară (șantaj, coerciție) sau un deficit cognitiv invalidant.
• abdicațiune — Variantă arhaică și etimologică pentru termenul 'abdicare' sau 'abdicație', utilizată frecvent în textele medico-legale românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În contextul expertizării alienaților, cuvântul desemna actul formal prin care un individ își abandona funcțiile civile sau patrimoniul, validitatea acestui act fiind contestată în instanță pe baza dovezilor de alienație mintală, manie sau tulburări cognitive severe.
• ablepsie — Concept abstract utilizat în filozofie și psihologia socială pentru a desemna orbirea mentală, lipsa de discernământ, incapacitatea totală de a percepe sau înțelege un adevăr evident ori o realitate factuală; stare de obtuzitate intelectuală profundă provocată de dogmatism sau prejudecăți. Spre deosebire de neștiință, termenul subliniază un blocaj cognitiv autoindus sau sistemic care împiedică reflecția critică.
• acvatipie — Procedeu artistic sau tehnic rar de tipărire ori de reproducere a imaginilor grafice prin utilizarea unor cerneluri speciale preparate pe bază de apă, aplicate pe plăci tratate; de asemenea, desemnează stampa sau lucrarea finală obținută prin această metodă structurală. Tehnica asigură obținerea unor efecte vizuale de o transparență deosebită, similare cu cele ale acvarelei, eliminând totodată pigmenții toxici pe bază de solvenți chimici.
• alfalfa — Denumire internațională și comercială pentru lucernă (Medicago sativa), plantă perenă din familia leguminoaselor, cultivată pe scară largă ca plantă furajeră de înaltă calitate datorită conținutului bogat în proteine, minerale și vitamine. În nutriția modernă și fitoterapie, mlădițele tinere (germenii) și frunzele de alfalfa sunt utilizate ca suplimente alimentare revigorante datorită proprietăților lor detoxifiante și remineralizante.
• ambriboi — Formă regională și arhaică utilizată în fitonimia populară românească pentru a desemna o plantă erbacee din familia compozitelor, cunoscută științific sub numele de Carpesium cernuum (brânca-porcului) sau specii înrudite de plante medicinale de pădure. Denumirea poartă amprenta lexicală rurală și este utilizată în etnobotanica tradițională pentru a descrie plante cu frunze late și flori galbene galbene-verzui, folosite în trecut în remediile empirice.
• antedatare — Acțiunea de a antedata și rezultatul ei; aplicarea pe un document, înscris sau act a unei date anterioare celei în care a fost redactat sau semnat efectiv. În cadrul expertizelor medico-legale sau criminalistice, identificarea unei antedatări se face prin tehnici analitice avansate care determină gradul de degradare a suportului de hârtie sau vechimea reală a cernelii.
• antimaterie — Formă de materie compusă din antiparticule corespunzătoare particulelor obișnuite, având aceeași masă și durată de viață ca acestea, dar sarcini electrice și momente magnetice de semn opus (de exemplu pozitroni, antiprotoni, antineutroni). În sens structural, interacțiunea directă dintre materie și antimaterie conduce instantaneu la procesul de anihilare reciprocă, cu transformarea integrală a masei în energie radiantă de înaltă frecvență.
• antimoleculă — Formațiune moleculară ipotetică sau sintetizată experimental în laboratoarele de înaltă energie, compusă structural în întregime din antiparticule (antiprotoni, antineutroni și pozitroni) legate prin aceleași forțe electromagnetice și nucleare ca o moleculă obișnuită. Contactul direct dintre o moleculă și o antimoleculă declanșează un proces instantaneu de anihilare cuantică cu eliberare masivă de fotoni gama.
• antiproton — Antiparticula protonului, având o masă și un spin identice cu ale acestuia, dar o sarcină electrică de semn opus, respectiv negativă. Descoperit experimental în anul 1955, antiprotonul este o particulă compusă stabilă din clasa hadronilor, formată din trei anticuarci (doi anticuarci up și un anticvark down), a cărei interacțiune directă cu materia obișnuită duce la fenomenul de anihilare reciprocă cu eliberare masivă de energie sub formă de raze gama.
• apodeipnon — Slujbă religioasă creștină celebrată seara, după cină, în tradiția bizantină și ortodoxă, având un caracter de penitență, mulțumire pentru ziua încheiată și rugăciune de ocrotire înainte de somn; cunoscută popular sub denumirea de Pavecerniță. Această rânduială liturgică monastică sau parohială variază ca lungime, existând în forme distincte precum apodeipnonul cel mic, utilizat zilnic, și apocdeipnonul cel mare, specific perioadei Postului Mare.
• avecerne — Regionalism arhaic sau element verbal vechi utilizat în anumite graiuri bisericești sau comunități rurale izolate cu sensul de a săvârși, a citi sau a cânta slujba vecerniei; prin extensie, termenul putea însemna și a aduce mulțumire sau a se ruga la căderea serii. Înțelesul său este strâns legat de viața liturgică tradițională și de organizarea timpului zilnic în jurul rânduielilor mănăstirești.
• avecernică — Formă regională sau arhaică rară asociată contextului religios de seară; poate desemna o carte de ritual, o pravilă ce cuprinde rugăciunile vecerniei sau o femeie (maică) însărcinată cu pregătirea și strângerea celor necesare pentru slujba de amurg într-o mănăstire. Ca adjectiv, descrie un element, un gest sau o stare specifică orelor târzii ale zilei, corelată cu atmosfera de meditație dinaintea nopții.