#filozofie morala

• absinthium — Denumirea științifică latină a pelinului (Artemisia absinthium), utilizată în textele savante, medicale și filozofice vechi pentru a desemna esența amărăciunii absolute. În filozofia morală și exegeza textelor sacre, termenul este utilizat ca un arhetip conceptual pentru suferința curățitoare, asprimea vieții ascetice sau consecințele amare ale rătăcirii etice și spirituale.
• absintism — Stare patologică, fizică și psihică, provocată de consumul cronic și abuziv de absint, caracterizată istoric prin halucinații, convulsii și degradare mentală rapidă. În filozofia morală și etica socială de la sfârșitul secolului al XIX-lea, absintismul a fost analizat nu doar ca o simplă afecțiune medicală, ci ca un simptom major al decadenței sociale, o evadare auto-distructivă din realitate și o prăbușire a simțului datoriei morale în fața nihilismului existențial.
• absintomanie — Dorință impulsivă, nestăpânită și patologică de a consuma absint; mania compulsivă a intoxicării cu licoare de pelin. Din perspectivă etică și filozofică, absintomania reprezintă faza extremă a alienării voinței, un stadiu în care libertatea interioară a individului este complet anihilată de dependență, transformând actul de creație boem într-o sclavie mentală și morală absolută.
• Absirt — Personaj din mitologia greacă (cunoscut și sub numele de Apsyrtos), fratele Medeei, ucis și dezmembrat de aceasta pentru a-și încetini tatăl (Eete) în urmărirea argonauților. În filozofia morală, hermeneutică și psihanaliza timpurie, numele lui este utilizat ca un arhetip conceptual sau metaforă pentru jertfa inocentă, fragmentarea brutală a legăturilor morale de sânge și sacrificiul de sine tragic în numele unei pasiuni oarbe sau al unei ambiții devastatoare.
• Absolom — Variantă ortografică și fonetică pe larg răspândită în vechile manuscrise românești pentru numele biblic Absalom, al treilea fiu al regelui David, cunoscut pentru frumusețea sa remarcabilă și pentru revolta sângeroasă declanșată împotriva propriului tată. În filozofia morală, teologie și hermeneutică, numele său constituie un arhetip conceptual absolut pentru mândria nemăsurată (hubris), trădarea filială, nesăbuința tinereții și consecințele tragice ale uzurpării autorității legitime.
• absoluitate — Formă arhaică, rară sau regională a substantivului abstract „absolutism” ori „absolutitate”, întâlnită sporadic în traducerile timpurii de texte filozofice și juridice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În plan conceptual, termenul desemna starea sau calitatea a ceea ce este suveran, necondiționat, independent de orice relație externă ori deținerea unei autorități morale și politice totale, care nu suportă nicio limitare normativă.
• absolutamente — Adverb cu valoare livrescă sau retorică ce exprimă o modalitate totală, deplină, necondiționată și fără nicio rezervă; cu totul, în mod absolut. În dezbaterile filozofice și argumentația etică, termenul este utilizat pentru a întări caracterul axiomatic, imuabil sau categoric al unei afirmații, al unui principiu moral ori al unei datorii care nu suportă nuanțări circumstanțiale.
• absolutistic — Variantă adjectivală livrescă, parțial învechită sau neologistică (preluată după modelul german ori anglo-saxon), sinonimă cu termenul 'absolutist'. În filozofia morală și epistemologie, termenul califică o abordare, o doctrină sau o mentalitate care tinde să reducă complexitatea realității sau a dilemelor etice la principii fixe, rigide și necondiționate, refuzând orice nuanțare empirică, istorică sau culturală.
• absolvare — Formă substantivală arhaică sau rară a acțiunii de a absolvi, utilizată în trecut ca variantă grafică și fonetică pentru „absolvire”. În filozofia moralei și etică, termenul descria procesul dinamic de eliberare a unui individ de consecințele unei abateri normative, punând accentul pe actul asumat de iertare sau de ridicare a unei obligații morale.
• absolvat — Forma de participiu trecut a verbului „a absolvi”, utilizată cu valoare adjectivală pentru a descrie o persoană, o acțiune sau o entitate care a fost iertată, dezlegată de o vină ori exonerată de o obligație normativă sau penală anterioară. În dezbaterile de etică și filozofie morală, termenul califică subiectul care a parcurs cu succes un proces de penitență sau analiză juridică, fiindu-i restaurată integral demnitatea și puritatea morală în fața comunității.
• apoftegmă — Formulare succintă, memorabilă și plină de spirit a unui adevăr moral, a unei reguli de conduită sau a unei cugetări profunde, atribuită de obicei unui personaj istoric ilustru ori unui înțelept antic; maximă, aforism. Spre deosebire de un simplu proverb anonim, o apoftegmă are adesea un autor cunoscut și este integrată istoric într-un context anecdotic precis.