#hrisov

• administrațiune — Formă învechită, livrescă și pur etimologică a substantivului 'administrație'; desemna în trecut ansamblul serviciilor publice, birourilor executive sau aparatul funcționăresc însărcinat cu conducerea treburilor statului ori ale unei instituții, fiind utilizată intensiv în legislația română din secolul al XIX-lea.
• afieroseală — Acțiunea de a afierosi și rezultatul ei. În context istoric și religios, reprezintă actul solemn de închinare, dedicare, sfințire sau donare a unui bun (biserică, moșie, sat, mănăstire, manuscris) către o instituție ecleziastică, adesea către mănăstirile mari de la Muntele Athos sau de la Ierusalim. În sens juridic feudal, indica actul de transfer de proprietate cu titlu gratuit, însoțit de blesteme religioase împotriva celor care ar fi încercat să încalce donația. În sens larg literar, desemnează o dedicație sau un prinos spiritual.
• afierosi — A dedica, a consacra sau a sfinți un bun sau o lucrare spirituală; a închina o mănăstire, o moșie sau un bun de preț unei instituții bisericești ori unui lăcaș sfânt din Orient (Muntele Athos, Sinai, Ierusalim). În context feudal, verbul descrie acțiunea juridică a domnitorilor sau boierilor de a sustrage bunuri din circuitul civil laic și de a le plasa sub protecția divină și administrarea clerului. În sens livresc modern, înseamnă a dedica o operă literară sau artistică unui protector sau unui prieten drag.
• afierosire — Acțiunea de a afierosi; actul solemn de închinare, sfințire, dedicare sau donare a unui bun mobil sau imobil (cum ar fi o biserică, o moșie, un sat sau un manuscris) către o comunitate monahală, o mitropolie sau către Locurile Sfinte din Orient. În orizontul juridic medieval, reprezenta un transfer definitiv de proprietate bazat pe hrisoave domnești, menit să asigure mântuirea sufletului ctitorului. În sens modern, livrescuri, indică formularea unei dedicații pe prima pagină a unei opere literare.
• afiroseală — Variantă fonetică arhaică și populară pentru substantivul 'afieroseală', desemnând actul oficial, hrisovul sau procesul prin care un ctitor, domnitor sau boier dăruia, închina ori dedica o proprietate (moșie, sat, bunuri) unei mănăstiri, unei instituții ecleziastice sau Locurilor Sfinte. În subsidiar, termenul descrie starea de devotament religios total sau consacrarea mistică a unui obiect ori a unei persoane în slujba divinității.
• afirosire — Acțiunea de a afirosi și rezultatul ei; procesul juridic, solemn și pios prin care un ctitor dăruia, închina sau consacra o proprietate funciară ori bunuri de mare preț unui lăcaș de cult; afieroseală. În Evul Mediu românesc, această practică formaliza transferul de proprietate și drepturi fiscale către mănăstiri pământene sau închinate Sfântului Munte Athos.
• aflătoriu — Variantă grafică și fonetică veche a cuvântului „aflător”, utilizată în textele românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Păstrează desinența arhaică în „-iu” și îndeplinește aceleași funcții: fie indică starea sau locul în care se găsește un element, fie indică ipostaza de inventator sau autor original.
• aforisi — A exclude o persoană din comunitatea creștină, a excomunica, a anatematiza sau a blestema în mod solemn pe baza unei decizii ecleziastice. În textele juridice și religioase vechi românești, termenul definea sancțiunea supremă aplicată ereticilor sau celor care încălcau grav legile bisericești, lipsindu-i de sacramente și de contactul cu credincioșii.
• ajutoritoriu — Variantă ortografică și fonetică veche ce desemnează o persoană, o forță divină ori un element structural care aduce sprijin direct, ocrotire eficientă și izbăvire într-o situație de primejdie absolută, război sau suferință cumplită. În vechile manuscrise creștine, în cărțile de cult și în actele emise de cancelariile domnești din secolele XVII-XVIII, acest adjectiv maiestuos era atribuit adesea divinității, sfinților sau domnitorilor protectori, simbolizând calitatea absolută de garant al salvării și al milei.
• ajutoriu — Formă fonetică și ortografică arhaică a substantivului 'ajutor'; sprijin, asistență, ocrotire sau contribuție materială acordată cuiva în caz de cumpănă, primejdie ori necesitate; în context feudal, reprezintă darea extraordinară, taxa specială sau contribuția bănească ori în natură pe care supușii (țăranii, breslașii) erau obligați prin lege să o plătească domnitorului, boierului sau instituțiilor ecleziastice în situații de criză (război, nuntă în familia domnească, răscumpărare de prizonieri). Acest termen reflectă terminologia juridico-administrativă din vechile hrisoave și pravile ale Cancelariilor Domnești din Țara Românească și Moldova.
• amândat — Care a fost sancționat cu o amendă sau o gloabă bănească în cadrul unui sistem administrativ ori juridic de tip vechi; amendat. În contextul documentelor de cancelarie din secolele trecute, termenul descrie statutul unei persoane sau al unei bresle meșteșugărești obligate legal să plătească o penalizare pecuniară către vistieria domnească din cauza încălcării unei rânduieli.
• ambac — Termen istoric extrem de rar sau variantă de jargon administrativ-militar utilizată în documentele vechi pentru a descrie un tip de container rudimentar, sac de transport, balot sau o măsură istorică de volum pentru mărfurile uscate transportate în vagoane ori care militare. În structura bazelor de date lingvistice, termenul este păstrat ca descriptor de nișă pentru a asigura maparea corectă a inventarelor din depozitele de provizii din secolele trecute.
• amortizație — Variantă arhaică și istorică pentru termenul contabil 'amortizare'; procesul administrativ, juridic și financiar de stingere treptată a unei datorii publice, a unui împrumut de stat sau de recuperare a valorii capitalului fix prin alocări periodice de fonduri. Termenul se întâlnește cu precădere în documentele administrative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
• anerisi — A anula, a desființa, a casa sau a lipsi de valoare juridică un act oficial, o hotărâre domnească ori o decizie divană. Termenul, de origine grecească, a fost utilizat structural în vechiul drept românesc (în special în hrisoavele și legiuirile din Moldova și Țara Românească) pentru a indica infirmarea solemnă a unor drepturi sau proprietăți.
• anerisire — Acțiunea de a anerisi și rezultatul ei; actul juridic istoric prin care se constata desființarea, casarea, anularea sau invalidarea unei hotărâri administrative ori a unui act de proprietate. Ca substantiv de acțiune, definește procesul formal prin care un document își pierdea irevocabil atributele de validitate în fața autorităților statale vechi.
• anerisit — Care a fost supus procesului de anerisire; act juridic, hrisov boieresc sau document administrativ vechi care a fost anulat, desființat, casat ori lipsit în mod oficial de orice valoare sau forță legală. În sensul dreptului cutumiar istoric, descrie starea unui privilegiu sau a unei proprietăți a cărei recunoaștere statală a fost retrasă irevocabil printr-o decizie domnească.
• angarea — Variantă arhaică primară sau formă etimologică directă a cuvântului 'angara', preluată din neogrecescul 'angareia'. Se folosea în vechile manuscrise și hrisoave domnești din perioada medievală pentru a desemna obligația supușilor de a presta munci silnice, de a transporta corespondența domnească sau de a asigura carele pentru armată fără a fi remunerați.
• Anghelos — Formă onomastică arhaică, prenume masculin rar sau nume de familie românesc de origine greacă (Angelos), utilizat istoric în documente și hrisoave domnești, în special în perioada influențelor bizantine și fanariote. Etimologia sa provine direct din grecescul 'angelos', traducându-se prin 'mesager', 'trimis' sau 'sol al lui Dumnezeu' (înger), constituind baza lexicală din care a evoluat forma standardizată actuală Anghel.
• apravăț — Termen istoric rar sau arhaism administrativ utilizat în vechile cancelarii domnești din spațiul românesc (în special în Moldova și Țara Românească) pentru a desemna o hotărâre, un decret, o dispoziție oficială ori o pravilă scrisă cu caracter juridic obligatoriu. Acest instrument structural servea drept act de reglementare teritorială sau administrativă emis direct de către domnitor ori de sfatul boieresc.
• apriat — Termen juridic sau administrativ istoric, utilizat în vechile manuscrise și pravile pentru a descrie un bun, un teren sau o proprietate care a fost evaluată, prețuită ori scoasă la vânzare publică în urma unei expertize financiare. În sens structural, definește starea unui activ al cărui preț oficial de inventar a fost fixat de autorități.