#istorie literara

• Adamescu — Nume de familie românesc răspândit, derivat prin sufixare de la numele de botez Adam. Acesta a fost purtat de personalități importante din istoria, cultura și economia României, printre care se numără Gheorghe Adamescu (1869–1942), istoric literar, bibliograf și membru corespondent al Academiei Române, cunoscut pentru lucrările sale fundamentale de istorie a literaturii naționale.
• agiografie — Ramură a teologiei și a istoriei literare care se ocupă cu studiul, analiza și scrierea vieților sfinților; totalitatea scrierilor religioase dedicate vieții, martiriului și minunilor persoanelor canonizate. În sens structural și figurat, termenul descrie o biografie laică excesiv de laudativă, lipsită de spirit critic, care tinde să transforme un personaj istoric sau politic într-un idol fără cusur.
• Aglae — Variantă onomastică modernă și literară a numelui propriu feminin Aglaia, derivat din limba greacă veche. În spațiul cultural românesc, este recunoscut istoric ca numele surorii mai mici a poetului național Mihai Eminescu (Aglae Eminovici), fiind utilizat frecvent în secolele al XIX-lea și al XX-lea ca simbol al eleganței și erudiției aristocratice.
• aglomerațiune — Formă învechită și livrescă a substantivului aglomerație, utilizată cu precădere în textele administrative, juridice sau literare din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea. Păstrează exact aceleași semnificații legate de concentrarea de populație, clădiri sau obiecte într-un spațiu delimitat.
• aglutinațiune — Formă învechită, arhaică și livrescă a substantivului aglutinare, întâlnită în textele științifice, filologice sau medicale din secolul al XIX-lea. Denotă exact același fenomen de unire, sudare sau lipire structurală a morfemelor ori celulelor biologice într-un tot compact.
• agnațiune — Formă învechită și livrescă a substantivului agnație, utilizată în trecut în tratatele juridice și traducerile vechi de drept civil sau istorie romană. Desemnează raportul de rudenie civilă bazat exclusiv pe descendența pe linie masculină dintr-un strămoș comun sub autoritatea aceluiași pater familias.
• Alexan — Formă onomastică arhaică, hipocoristică sau regională derivată din numele Alexandru, întâlnită în documente istorice transilvănene sau în scrieri bisericești vechi. Ca adjectiv sau determinant în folclor, termenul poate face referire la un stil narativ sau la o compoziție epică populară ce imită structura celebrei Alexandria (povestea legendară a vieții lui Alexandru cel Mare).
• Alexandri — Variantă onomastică arhaică, rară sau regională a numelui de familie Alecsandri, format ca patronimic din prenumele de bază Alexandru. În istoria literară și culturală a spațiului românesc, numele subliniază filiația sau apartenența la spița neamului boieresc din Moldova, devenind celebru prin scriitorul, poetul și dramaturgul pașoptist Vasile Alecsandri (adesea ortografiat simplificat în documentele administrative vechi).
• Alfieri — Nume propriu de origine italiană, renumit în cultura universală datorită contelui Vittorio Alfieri (1749–1803), considerat părintele tragediei moderne italiene și un precursor al curentului romantic. În sens cultural și critic, numele simbolizează spiritul antitiranic, pasiunea pentru libertatea politică și sobrietatea stilistică clasică, fiind utilizat frecvent în studiile umaniste și în istoria literaturii europene ca un etalon al dramaturgiei de idei.
• alipui — Variantă arhaică, regională sau populară a verbului 'alipi', însemnând a uni, a lipi, a anexa sau a adăuga un element la un tot existent; a se alătura unui grup, unei comunități sau unei cauze. În vechile texte juridice și administrative, termenul descria acțiunea de a asocia un mic lot de pământ unei moșii mai mari sau actul prin care un individ se punea sub protecția ori ascultarea unui boier sau meșteșugar.
• alor — Formă arhaică, regională sau dialectală folosită în anumite graiuri ale limbii române pentru pronumele sau adjectivul posesiv de persoana a treia plural 'al lor'. În textele vechi bisericești sau în documentele istorice din Moldova și Maramureș, termenul indică apartenența unor bunuri sau pământuri către un grup de persoane menționat anterior.
• Amyot — Numele de familie al faimosului scriitor, traducător și episcop francez Jacques Amyot (1513–1593), personalitate marcantă a Renașterii. Acesta este celebru pentru traducerea în limba franceză a lucrării Viețile paralele de Plutarh, o capodoperă stilistică ce a influențat masiv proza europeană, opera lui Shakespeare și eseurile lui Montaigne.
• anacreontism — Curent literar sau tendință estetică manifestată în poezia universală, caracterizată prin imitarea operei și stilului poetului grec Anacreon. Acest fenomen cultural, cultivat cu precădere în perioada elenistică, în timpul Renașterii și în epoca neoclasică, plasează în centrul configurării sale tematice celebrarea hedonistă a vieții, cultul vinului, al iubirii galante, al tinereții și al banchetelor festive, promovând o formă de exprimare artistică plină de grație, lejeritate formală și refuz al marilor teme tragice.
• anticări — Formă de plural învechită și arhaică pentru substantivul anticar (persoane specializate în colecționarea, evaluarea sau comercializarea cărților vechi și a obiectelor istorice rare); anticari. În documentele administrative și literare din secolul al XIX-lea, termenul desemna comunitatea erudiților sau a negustorilor de cultură care se ocupau cu salvarea și revânzarea hrisoavelor, monedelor străvechi și hărților istorice.
• antijunimism — Curent ideologic, atitudine critică sau mișcare culturală manifestată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în spațiul românesc, orientată împotriva doctrinei, principiilor estetice și acțiunilor politice ale societății Junimea; orientare structurală ce contesta spiritul critic junimist sau teoria 'formelor fără fond' promovată de Titu Maiorescu.
• antijunimist — Care se opune societății culturale Junimea, doctrinei sau membrilor acesteia; scriitor, critic ori publicist din a doua jumătate a secolului al XIX-lea care a contestat teoriile estetice sau politice ale lui Titu Maiorescu. În sens structural, descrie o lucrare, o atitudine sau o linie editorială orientată spre combaterea junimismului.
• antijunimistă — Femeie care s-a afirmat ca oponentă a societății culturale Junimea sau a ideilor promovate de aceasta; lucrare, revistă ori manifestare culturală cu caracter anti-maiorescian. Ca adjectiv flexionat la feminin, determină polemici, orientări sau publicații din epocă orientate spre combaterea teoriei formelor fără fond.
• Arhiloh — Poet liric grec din secolul al VII-lea î.Hr., originar din insula Paros, recunoscut drept creatorul satirei politice și sociale și cel care a perfecționat utilizarea iambului și a structurilor metrice asimetrice în versificația clasică. În sens larg și cultural, numele său este utilizat simbolic pentru a evoca stilul pamfletar, spiritul critic acerb, necruțător și nonconformismul literar în fața convențiilor sociale sau aristocratice.
• Aristofan — Cel mai important dramaturg și poet comic al Atenei antice, considerat părintele comediei vechi și un maestru incontestabil al satirei politice și sociale. Operele sale geniale, remarcabile prin umor mușcător, fantezie debordantă și critică necruțătoare la adresa demagogilor, filozofilor și a războiului peloponeziac, oferă o radiografie structurală unică a societății ateniene din secolul al V-lea î.Hr.
• Asachi — Nume de familie românesc cu o rezonanță istorică majoră, purtat de Gheorghe Asachi (1788–1869), personalitate enciclopedică, scriitor, îndrumător cultural, inginer și organizator al învățământului în Moldova secolului al XIX-lea. Ca antroponim fixat structural în onomastică și spațiul public, numele desemnează astăzi și numeroase instituții academice de prestigiu, străzi sau monumente memoriale din România și Republica Moldova.