#marina

• ambarcare — Acțiunea de a ambarca (îmbarca) și rezultatul ei; operațiune logistică, administrativă sau militară prin care persoane, pasageri, trupe, animale ori mărfuri și materiale sunt urcate la bordul unei nave, ambarcațiuni sau aeronave pentru începerea unei călătorii sau a unui transport public. În transportul maritim internațional, reprezintă un stadiu procedural critic marcat de verificarea documentelor vamale și emiterea biletelor de îmbarcare.
• ambarcat — Care a fost urcat, încărcat sau aranjat la bordul unei nave, ambarcațiuni, aeronave ori vehicul de transport; îmbarcat. În sens profesional, descrie statutul unui marinar sau militar activ aflat în misiune pe un vas comercial ori de război. În sens figurat, descrie o persoană angajată sau lansată cu toate resursele într-un proiect de lungă durată, într-o afacere ori într-o activitate riscantă.
• ambarcație — Variantă lingvistică sau formă ortografică mai rară pentru ambarcațiune, desemnând o navă de dimensiuni mici sau medii (balehieră, șalupă, iaht, barcă), utilizată pentru transportul de pasageri, agrement, sporturi nautice ori activități portuare. În bazele de date terminologice, este reținută ca dublet lexical pentru a asigura maparea corectă a textelor tehnice vechi.
• ambarcațiune — Denumire generică oficială pentru orice vehicul plutitor de dimensiuni mici sau mijlocii (barcă, șalupă, iaht, catamaran, caiac), propulsat de vâsle, pânze sau motor, utilizat pentru transportul pe distanțe scurte, activități de agrement, pescuit, patrulare portuară sau competiții sportive. Din punct de vedere structural, este caracterizată printr-un corp etanș (carenă) conceput să plutească și să ofere stabilitate pe suprafața apei.
• ambarda — Manevră accidentală sau involuntară prin care o navă, o ambarcațiune sau o aeronavă se abate brusc de la drumul său rectiliniu, oscilând în jurul axei sale verticale sub influența valurilor, a vântului de travers sau a unei defecțiuni la sistemul de guvernare (din fr. embarder). În contextul bazelor de date lingvistice, este reținut ca descriptor tehnic specific pentru înregistrarea corectă a terminologiei nautice.
• ambardee — Abatere bruscă, involuntară și temporară a unei nave, ambarcațiuni sau aeronave de la cursul normal de navigație sau de zbor, provocată de acțiunea curenților, a valurilor, a rafalelor de vânt ori de o manevră greșită a cârmei (din fr. embardée). În sens tehnic, reprezintă rezultatul fizic al procesului de ambardare, manifestat printr-o mișcare oscilatorie pe axa verticală care trebuie corectată rapid pentru a menține siguranța drumului.
• ambulacru — Formațiune anatomică specifică echinodermelor, reprezentată printr-un șanț, o zonă perforată sau o bandă radială de-a lungul corpului, prin orificiile căreia ies picioarele hidraulice (ambulacrare). De asemenea, termenul poate desemna în sens larg sistemul vascular acvifer în întregime, fiind elementul structural de bază care diferențiază această clasă de nevertebrate marine în cadrul regnului animal.
• amiral — Cel mai înalt grad militar în marina militară, echivalent cu gradul de general din armata terestră; ofițer de marină care deține acest grad și care are dreptul de a comanda o flotă sau o mare unitate navală. În sens istoric, termenul desemna comandantul suprem al tuturor forțelor maritime ale unui stat.
• amiralat — Instituție supremă de conducere, comandament sau minister al marinei militare într-un stat; clădirea sau sediul administrativ în care își desfășoară activitatea această autoritate navală. De asemenea, termenul desemnează demnitatea, funcția sau corpul ofițerilor cu grad de amiral considerați colectiv ca structură de comandă.
• amiralitate — Organul suprem de conducere administrativă și operativă a marinei militare dintr-un stat; minister al marinei sau înalt comandament naval responsabil cu strategia de apărare maritimă. În sens istoric, termenul se referă în special la Consiliul Amiralității din Regatul Unit, organism structural care deținea autoritatea totală asupra flotei regale.
• Ammothea — Gen taxonomic ce cuprinde specii de păianjeni de mare (pantopode) aparținând familiei Ammotheidae, răspândiți cu precădere în apele reci și adânci ale oceanelor lumii, inclusiv în regiunile antarctice. Aceste nevertebrate marine se caracterizează structural printr-un corp extrem de redus și picioare neobișnuit de lungi în raport cu trunchiul, posedând o trompă (proboscis) dezvoltată, utilizată pentru a absorbi nutrienții din țesuturile organismelor moi, precum cnidarii sau bureții de mare.
• amproor — Termen marinăresc vechi sau arhaism tehnic de origine mediteraneană utilizat ca indicație de direcție la bordul navelor, având semnificația de 'spre proră', 'înainte' sau 'în direcția arcului de proă'; indică orientarea unui obiect, a unei manevre ori a unei mișcări către partea anterioară (fața) a unei ambarcațiuni, în opoziție structurală cu direcția spre pupă.
• ampror — Variantă ortografică și fonetică condensată a termenului adverbial amproor, utilizată în jargonul marinăresc tradițional pentru a indica direcția spre prora sau partea din față a unei nave; comandă sau indicație de orientare spațială la bordul ambarcațiunilor, având rolul de a ghida echipajul în executarea manevrelor de ancorare ori de legare în port.
• anadrom — Se spune despre pești sau specii marine care trăiesc în mod obișnuit în mări ori oceane, dar care migrează structural în apele dulci ale râurilor sau fluviilor pentru a-și depune icrele și a se reproduce. Acest comportament biologic complex, specific unor specii precum somonul, sturionii sau scrumbia de Dunăre, implică adaptări fiziologice și osmoregulatorii majore pentru a tolera trecerea bruscă de la salinitatea marină la apa dulce.
• Anadyomena — Gen de alge verzi marine din familia Anadyomenaceae, caracterizate structural printr-un tal plat, foliaceu, în formă de evantai sau frunză, format din filamente ramificate dispuse într-un singur strat celular distinct. Aceste organisme macroalgetice se dezvoltă cu precădere în apele tropicale și subtropicale calde, fiind studiate în algologia sistematică pentru arhitectura celulară flabroadă unică și rolul lor în biocenozele recifale.
• ancablură — Unitate de măsură tradițională pentru distanțe scurte utilizată în navigația maritimă, reprezentând lungimea unui cablu de remorcare sau de ancorare standard. Valoarea sa structurală este egală cu o zecime dintr-un milă marină, fiind standardizată la nivel internațional la exact 185,2 metri sau, în sistemul anglo-saxon, la aproximativ 100 de stanjen (fathoms).
• anchilochelie — Malformație structurală sau trăsătură morfologică specifică unor artropode ori moluște, caracterizată prin sudarea, anchilozarea sau imobilizarea parțială ori totală a cleștilor, chelicerelor ori a marginilor pliului cochilier, împiedicând mișcarea normală de prindere sau articularea funcțională a apendicelor.
• anchior — Termen tehnic arhaic sau regional utilizat în vechea terminologie marinărească pentru a desemna o ancoră mică, o ancoră de rezervă sau un dispozitiv de fixare auxiliar folosit pentru ambarcațiunile de dimensiuni reduse ori pentru manevrele de poziționare în porturi.
• anemonă-de-mare — Polip marin solitar din clasa Anthozoa, ordinul Actiniaria, caracterizat printr-un corp cilindric, moale și musculos, fixat de substrat printr-un disc pedios, și o coroană de tentacule urzicătoare în jurul deschiderii bucale. Aceste organisme prădătoare folosesc celulele nematociste pentru a paraliza prada mică și trăiesc adesea în relații de simbioză cu diverse specii de pești sau raci.
• anghirete — Preparat culinar arhaic, regionalism sau denumire structurală dată bucăților de pește (în special țipar sau anghilă) pregătite într-un mod specific (afumate, marinate sau prăjite în sos de oțet cu ierburi aromatice). Acest termen de nișă ilustrează terminologia gastronomică veche din zonele de baltă, reflectând tehnici tradiționale de conservare a resurselor piscicole în gospodăriile rurale.