#oriental

• Agapanthus orientalis — Specie de plante perene din genul Agapanthus, originară din provinciile estice ale Africii de Sud, adesea clasificată ca subspecie a lui Agapanthus praecox. Această plantă structural robustă se caracterizează prin frunze late, persistente, arcuite elegant și inflorescențe globuloase masive, capabile să susțină până la o sută de flori tubulare albastre sau albe, fiind baza genetică a majorității marilor cultivare horticole moderne.
• Agem — Termen istoric și religios utilizat în documentele medievale românești și bisericești (provenind din arabă prin filieră turcă) pentru a desemna o persoană de origine persană (iraniană); prin extensie culturală sau geografică, numele făcea referire la Imperiul Persan Safavid, aflat adesea în concurență geopolitică cu Imperiul Otoman, sau la comunitățile și mărfurile de lux aduse din acele regiuni orientale.
• agemă — Formă regională sau variantă fonetică veche folosită în anumite comunități rurale pentru a desemna o decorațiune, o broderie fină sau o cusătură ornamentală realizată în stil persan ori oriental pe hainele de sărbătoare; prin extensie contextuală, poate face referire și la o țesătură prețioasă din mătase ori la o piesă de îmbrăcăminte tradițională boierească din epoca fanariotă, decorată cu fir de aur.
• agemesc — Termen arhaic și regional ce înseamnă persan sau de factură persană; care aparține Persiei sau locuitorilor ei, care provine din acele regiuni ori este realizat conform tehnicilor meșteșugărești și stilului artistic iranian (utilizat în special în trecut pentru a descrie covoare, mătăsuri, săbii sau elemente vestimentare prețioase).
• Ahmad — Nume propriu masculin de origine arabă, derivat din rădăcina triliterei h-m-d, având semnificația de 'cel extrem de lăudat' sau 'cel care aduce continuu laude lui Dumnezeu'. În lumea islamică, este considerat unul dintre numele sfinte atribute profetului Mahomed, fiind purtat istoric de numeroși sultani, emiri și personalități marcante, reprezentând totodată un prenume structural extrem de răspândit la nivel mondial.
• Ai-‘Ᾱșῑ — Formă specială de transliterare academică a unui toponim de origine arabă, utilizat în lucrările de istorie și geografie istorică pentru a desemna o oază, o așezare sau o fortificație antică din regiunea Levantului ori a Peninsulei Arabice. Acest nume, structurat cu diacritice specifice semitice, face referire la o localitate de importanță strategică pe rutele comerciale medievale ale caravanelor.
• Alaungpaya — Monarh ilustru din istoria Myanmarului (Burmei), fondator al dinastiei Konbaung (1714–1760 d.Hr.), recunoscut ca unul dintre cei trei mari unificatori ai țării; lider militar de o abilitate strategică excepțională care a eliberat regiunea de sub dominația Regatului Hanthawaddy, a supus statele Shan și a întemeiat orașul Yangon (Rangoon). Domnia sa structurală a pus bazele unui imperiu burmez puternic și expansionist, care a dominat Asia de Sud-Est în secolul al XVIII-lea și a rezistat campaniilor coloniale timpurii.
• almee — Denumire dată în trecut (în special în Egiptul otoman și în Orientul Mijlociu) unei femei culte, dansatoare, cântăreață și poetă de curte, curtezană de rang înalt care recita versuri și asigura divertismentul artistic la seratele private ale elitelor. În literatura secolului al XIX-lea, termenul a fost preluat de scriitorii orientaliști occidentali, fiind adesea asociat în mod eronat sau restrâns doar cu dansul din buric.
• almeie — Variantă fonetică arhaică, coruptă sau regională pentru substantivul 'almee'; termen folosit sporadic în literatura veche de inspirație orientală sau în traducerile timpurii pentru a desemna o dansatoare, cântăreață și poetă din Egiptul otoman sau din Orientul Mijlociu, recunoscută pentru darul de a distra elitele prin recitări și coregrafii elegante.
• Aman Allah — Formulă exclamativă sau invocare provenită din spațiul islamic, tradusă literal prin 'Mila lui Dumnezeu' sau 'Doamne, ai milă!'. În literatura română veche, în cronicile de epocă și în textele folclorice balcanice, era utilizată de personaje pentru a exprima o stare profundă de uimire, spaimă extremă, deznădejde sau o rugăminte disperată de protecție în fața unui pericol iminent.
• Ampelopsis orientalis — Denumirea științifică a unei specii de plantă agățătoare, lemnoasă și perenă din familia Vitaceae, originară din regiunile mediteraneene și din Orientul Apropiat (Turcia, Siria, Caucaz). Se remarcă prin frunzele sale compuse, de un verde intens, lucioase și prin ciorchinii cu bace mici, sferice, utilizată uneori în horticultura ornamentală regională pentru acoperirea structurilor de sprijin în climate uscate.
• amrita — Termen de origine sanscrită (amṛta) utilizat în hinduism, budism și sikhism pentru a desemna nectarul divin al nemuririi, licoarea sacră a zeilor obținută structural prin baterea oceanului de lapte (Samudra Manthan); reprezintă un echivalent conceptual al ambroziei din mitologia greacă, simbolizând starea de puritate absolută, eliberarea spirituală (moksha) și beatitudinea divină obținută prin meditație profundă.
• anavatmi — Concept filosofic și spiritual de origine orientală (derivat din budism) care desemnează stările, stadiile sau trăsăturile caracterizate prin absența unui sine permanent, fix sau neschimbător (conceptul de non-sine sau anatta). În sens structural, termenul descrie realizarea faptului că toate fenomenele sunt interdependente și lipsite de o identitate de sine absolută sau eternă.
• annichia — Variantă grafică sau adaptare fonetică rară pentru conceptul budist 'anicca' (în limba pali) sau 'anitya' (în sanscrită), care desemnează doctrina impermanenței universale. Acest principiu filozofic structural postulează că toate elementele existenței, fie ele materiale sau mentale, se află într-o stare de curgere perpetuă, transformare continuă și dizolvare inevitabilă, reprezentând una dintre cele trei mărci ale existenței în gîndirea orientală.
• anteriu — Haină lungă bărbătească, deschisă în față, strânsă pe corp până la brâu și cu poalele largi, adesea confecționată din mătase, stofă fină sau catifea, purtată în trecut de boieri, de negustorii înstăriți din Țările Române sau, în prezent, de slujitorii cultului ortodox (ca robă preoțească). Această piesă vestimentară de influență orientală reflecta statutul social și rangul administrativ al purtătorului în epoca fanariotă.
• anterlic — Haină lungă bărbătească sau femeiască de sorginte orientală, asemănătoare cu anteriul, dar confecționată de obicei din materiale foarte prețioase (stofă de mătase cu fir de aur sau argint, brocart sau atlas), purtată în trecut de marea boierime din Principatele Române ca veșmânt de ceremonie. Acest element de lux vestimentar, specific epocii otomane, era adesea căptușit cu blănuri fine și strâns în talie cu cingători bogat ornamentate.
• arabist — Specialist în arabistică; persoană care se ocupă în mod științific cu studiul limbii, literaturii, istoriei, filozofiei și culturii popoarelor arabe. Ca adjectiv, termenul descrie ceva care aparține acestor studii academice speciale sau este caracteristic unui cercetător dedicat descifrării manuscriselor și dinamicii geopolitice din Orientul Mijlociu și nordul Africii.
• arabistă — O femeie specialistă în arabistică; cercetătoare sau filologă dedicată studierii metodice a limbii, istoriei, literaturii și structurilor sociale ale lumii arabe. Ca adjectiv, reprezintă forma feminină a termenului arabist, descriind o metodologie, o abordare critică sau o lucrare academică realizată în conformitate cu normele științifice ale cercetării orientale.
• arabistică — Ramură a orientalisticii care se ocupă cu studiul complex, științific și sistematic al limbii arabe, al literaturii, istoriei, filozofiei, religiei și culturii popoarelor de limbă arabă. Această disciplină academică oferă instrumentele filologice necesare descifrării evoluției civilizației islamice și a legăturilor sale istorice cu spațiul european și cel global.
• arăpesc — Care aparține arapilor (persoanelor de culoare, maurilor sau populațiilor din Orient în accepțiunea istorică), privitor la aceștia sau specific culturii lor; termen utilizat în trecut în limbajul popular și în documentele vechi pentru a descrie obiecte exotice, țesături fine, cai de rasă ori nuanțe de negru intens sau brun închis.