#os

• azmioară — Variantă fonetică regională pentru azimioară; turtă mică de pâine nedospită, preparată rapid din făină și apă, fără adăugare de ferment, utilizată în mod tradițional în gospodăriile rurale rurale ca aliment cotidian sau ca ofrandă simbolică.
• azoospermie — Condiție medicală caracterizată prin absența completă a spermatozoizilor din materialul seminal ejaculat, reprezentând o cauză majoră de infertilitate masculină; poate fi de natură obstructivă (canale blocate) sau neobstructivă (deficiențe de producție la nivelul testiculelor).
• Azorín — Pseudonimul literar al faimosului scriitor, eseist și critic literar spaniol José Martínez Ruiz (1873–1967), membru de bază al „Generației de la 98”; opera sa se remarcă prin stilul minimalist, propozițiile scurte și descrierile melancolice ale peisajelor și vieții din Castilia, având o influență profundă asupra evoluției prozei spaniole moderne.
• azot — Element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, cu numărul atomic 7 și simbolul N, care constituie aproximativ 78% din volumul atmosferei terestre; este un component fundamental al acizilor aminici, proteinelor și acizilor nucleici, fiind indispensabil pentru toate organismele vii și intens utilizat în industrie sub formă lichidă ca agent criogenic sau în compoziția îngrășămintelor chimice.
• azotil — Radical chimic monovalent format dintr-un atom de azot legat de un atom de oxigen (-NO), cunoscut în nomenclatura modernă sub denumirea de radical nitrozil; reprezintă o grupare funcțională activă în sinteza compușilor organo-azotați și în studiul reacțiilor de oxidoreducere.
• azotit — Sare a acidului azotos conținând gruparea funcțională stabilă NO2; în nomenclatura chimică și industrială modernă este cunoscut sub denumirea de nitrit, fiind utilizat pe scară largă în industria alimentară drept conservant și stabilizator de culoare pentru produsele din carne, sau în metalurgie ca inhibitor de coroziune.
• azotită — Denumire sistematică rar utilizată pentru a desemna acidul azotos (HNO2) în corelație cu sărurile sale; de asemenea, termen aplicat în registre vechi pentru formele hidratate sau soluțiile apoase instabile ale oxizilor de azot cu valență inferioară.
• azotos — Care conține azot, care are proprietăți asemănătoare cu ale azotului sau care derivă structural din compuși ai acestuia în care elementul are o valență inferioară. În nomenclatura chimică tradițională, termenul descrie acizi, săruri ori substanțe derivate (cum este acidul azotos, HNO₂) care joacă un rol tranzitoriu esențial în procesele de sinteză industrială și în ciclurile biogeochimice.
• azoturie — Eliminare cantitativă a azotului sau a compușilor săi nitrogenați (în special uree, acid uric și creatinină) prin urină într-un interval de timp determinat. Evaluarea clinică a azoturiei este un indicator fundamental în analiza bilanțului azotat al organismului, reflectând rata catabolismului proteic și eficiența funcției de filtrare renală.
• azulejos — Plăci ceramice subțiri, de formă pătrată sau dreptunghiulară, smălțuite și decorate pe o singură față cu motive geometrice, vegetale sau scene figurative complexe, caracteristice arhitecturii tradiționale din Spania și, în mod special, din Portugalia. Aceste elemente structurale sunt utilizate pentru placarea pereților interiori și exteriori ai palatelor, bisericilor sau caselor, având atât rol decorativ, cât și de protecție împotriva umidității.
• azulenă — Hidrocarbură aromatică biciclică, izomer al naftalinei, caracterizată structural printr-o culoare albastră intensă și un miros aromatic specific. Această substanță organică se găsește în mod natural în uleiurile volatile ale unor plante medicinale, cum ar fi mușețelul sau coada-șoricelului, fiind recunoscută și utilizată pe scară largă pentru proprietățile sale antiinflamatoare, antiseptice și calmante în industria cosmetică și farmaceutică.
• azure — Formă secundară de plural a substantivului azur sau substantivizare poetică ce desemnează nuanțe multiple, reflexii sau întinderi vaste de albastru ceresc și marin. În stilul înalt, termenul evocă diversitatea cromatică și luminozitatea straturilor atmosferice observate în momente diferite ale zilei.
• azuros — Care conține azot, care are proprietăți asemănătoare cu ale azotului sau care derivă structural din compuși ai acestuia în care elementul are o valență inferioară. În nomenclatura chimică tradițională, termenul descrie acizi, săruri ori substanțe derivate (cum este acidul azotos, HNO₂) care joacă un rol tranzitoriu esențial în procesele de sinteză industrială și în ciclurile biogeochimice.
• baargic — Termen regional rar folosit pentru a desemna o bucată de lemn masiv poziționată transversal deasupra osiei dinainte a unui car tradițional. Acest element structural, tehnic integrat în ansamblul perinocului sau al scaunului dinainte, are rolul esențial de a consolida puntea vehiculului și de a forma corpul stabil în care se fixează inima și gruiul carului. Prin extensie sau variație semantică locală, cuvântul poate face referire la o gresie specială utilizată pentru ascuțirea uneltelor agricole.
• Bab el-Mandeb — Strâmtoare maritimă strategică de importanță globală care separă cornul estic al Africii (Djibouti și Eritrea) de Peninsula Arabică (Yemen), realizând legătura hidrografică esențială dintre Marea Roșie și Golful Aden din Oceanul Indian. Cunoscută etimologic drept 'Poarta Lacrimilor' datorită riscurilor istorice de navigație și a legendelor locale, această strâmtoare reprezintă un punct geopolitic critic (chokepoint) pentru rutele comerciale internaționale și transportul global de energie, legând direct piețele asiatice de coridorul Canalului Suez și Europa.
• Bab-el-Mandeb — Variantă ortografică cu cratime a strâmtorii maritime strategice care separă colțul nord-estic al Africii de Peninsula Arabică. Această strâmtoare conectează în mod direct Marea Roșie cu Golful Aden și Oceanul Indian, reprezentând unul dintre cele mai tranzitate și monitorizate culoare economice din lume, esențial pentru securitatea energetică planetară și transportul de mărfuri către Canalul Suez.
• babacioc — Termen argotic și depreciativ utilizat în limbajul colocvial urban pentru a desemna un bărbat în vârstă sau un bătrân, fiind echivalentul masculin al cuvântului 'babacioacă'. Poartă o nuanță puternic ironică sau satirică, făcând trimitere la comportamente rigide, mentalități învechite sau decrepitudine fizică, fiind utilizat cu precădere în jargonul stradal al tinerilor pentru a exprima o distanțare critică față de generațiile mai în vârstă.
• Babadag — Oraș situat în județul Tulcea, Dobrogea, România, amplasat în nord-estul Podișului Dobrogei, în apropierea lacului omonim. Cu o istorie bogată marcată de perioada stăpânirii otomane, când a funcționat ca un important centru administrativ, militar și religios (reședință a pașalâcului), orașul adăpostește monumente de patrimoniu remarcabile, precum Moscheea Ali-Gazi Pașa (cea mai veche moschee păstrată în România) și mormântul dervişului Sari Saltuk, fiind totodată un punct strategic pentru ecoturismul din Rezervația Biosferei Delta Dunării.
• babalâc — Termen argotic și familiar utilizat în limbajul cotidian pentru a desemna un bărbat în vârstă sau un bătrân. Cuvântul poartă o conotație pronunțat peiorativă, ironică sau glumeață, făcând referire la comportamente rigide, mentalități învechite, decrepitudine fizică ori hachițe specifice vârstei a treia, fiind folosit de tineri pentru a se distanța critic sau amuzat de generațiile mai vechi.
• babalîc — Termen argotic și familiar utilizat în limbajul cotidian pentru a desemna un bărbat în vârstă sau un bătrân. Cuvântul poartă o conotație pronunțat peiorativă, ironică sau glumeață, făcând referire la comportamente rigide, mentalități învechite, decrepitudine fizică ori hachițe specifice vârstei a treia, fiind folosit de tineri pentru a se distanța critic sau amuzat de generațiile mai vechi.