#padure

• afen — Variantă regională arhaică, atestată în vechile dicționare ale limbii române, utilizată pentru a desemna afinul (Vaccinium myrtillus), arbustul fructifer de talie mică din familia Ericaceae. Termenul se folosește în anumite graiuri locale atât pentru a numi planta în sine, cât și boabele sale sferice, negre-albăstrui, bogate în antioxidanți. În lexicografia modernă, forma a fost standardizată sub denumirea comună de afin, rămânând un indicator etnolingvistic prețios pentru studiul hărților dialectale.
• afiniș — Formațiune vegetală compactă, pajiște montană sau poiană acoperită în întregime de tufe de afin sălbatic (Vaccinium myrtillus). Afinișurile sunt asociații floristice specifice solurilor acide și climatului răcoros din etajul subalpin al munților Carpați, reprezentând un habitat ecologic crucial pentru fauna locală și o zonă majoră de recoltare a fructelor de pădure.
• agriș — Arbust fructifer spinos de dimensiuni reduse din familia Grossulariaceae (Ribes uva-crispa), cultivat în regiunile temperate pentru fructele sale comestibile, rotunde sau ovoide, de culoare verde, galbenă ori roșiatică, cu gust acrișor și bogate în vitamine. În sens colectiv, termenul se poate referi și la tufa cultivată în grădini.
• agrișă — Fructul arbustului numit agriș (Ribes uva-crispa); bacă sferică sau ovoidală, translucidă, de culoare verde-gălbuie, roz sau roșiatică, acoperită cu perișori fini ori complet netedă, având un gust acrișor-răcoritor. Este un fruct deosebit de bogat în vitamina C, acizi organici, pectină și minerale, consumat în stare proaspătă sau utilizat structural în gastronomie pentru compoturi, dulcețuri, jeleuri ori prăjituri.
• ai-de-pădure — Denumire populară românească pentru leurdă (Allium ursinum), plantă erbacee, perenă, din familia Amaryllidaceae, care crește în pădurile umbroase de foioase. Caracterizată prin frunze alungite cu un miros puternic de usturoi și flori albe, această plantă este recunoscută structural pentru proprietățile sale terapeutice depurative, hipotensive și antiseptice, fiind utilizată pe scară largă în alimentație și în remediile naturale de primăvară.
• aiu-de-pădure — Denumire populară regională dată plantei erbacee perene Allium ursinum, cunoscută în limba română literară sub numele de leurdă. Specia este caracterizată structural prin frunze eliptice, lung pețiolate, cu miros intens de usturoi și inflorescențe umbeliforme albe, crescând spontan în covorul vegetal al pădurilor de foioase umbroase din zonele deluroase și montane. Termenul deține o valoare etnobotanică și gastronomică deosebită, frunzele sale tinere fiind recoltate primăvara timpuriu pentru consum culinar sau utilizate în medicina empirică datorită proprietăților depurative, antiseptice și tonice.
• alcathoe — Denumire științifică a unei specii rare de liliac de talie mică (Myotis alcathoe), răspândită în Europa și caracterizată prin preferința pentru habitatele forestiere bătrâne și umede. În mitologia greacă antică, Alcathoe (sau Alcaithoe) a fost una dintre fiicele regelui Minyas din Orhomenos, care a fost transformată de zeul Dionysos într-un liliac ca pedeapsă pentru că a refuzat să participe la ritualurile baccice, preferând să rămână acasă la torsul lânii.
• alsofite — Grup ecologic de plante sau comunități vegetale (phytocenoses) adaptate structural să crească și să se dezvolte în habitate umbroase, în interiorul pădurilor dense (dumbrăvi, lunci) ori sub canopia masivă a arborilor mari (plante sciofite sau higrofite de dedesubt), unde intensitatea luminii solare directe este redusă semnificativ.
• alunet — Pădure mică, crâng sau plantație compactă formată exclusiv ori predominant din tufe de alun (Corylus avellana); loc pe un versant muntos sau deluros unde cresc din abundență acești arbuști fructiferi.
• aluniș — Pădure mică, desiș, boschet sau asociație vegetală alcătuită preponderent din aluni; loc, teren sau parcelă de pământ pe care cresc mulți aluni sălbatici. Din punct de vedere fitosociologic, reprezintă un biotop specific zonelor de deal și de munte, dezvoltându-se adesea la liziera pădurilor de foioase sau pe versanții umbriți cu soluri fertile.
• aluniște — Formă regională sau variantă arhaică pentru 'aluniș' ori 'alunet'; teren, parcelă de pământ sau pădurice caracterizată prin prezența unei asociații dense de arbuști de alun. În graiul popular din anumite zone montane, desemnează un desiș sălbatic unde localnicii adună alune la sfârșitul verii sau un loc lăsat în pârloagă unde s-au dezvoltat spontan acești arbuști.
• alunos — Care abundă în aluni sau este format din mulți arbuști de alun; plin de alune, bogat în fructe de alun. În limbajul forestier popular sau în descrierile rurale, termenul caracterizează un teren, un versant sau un desiș deluros unde flora spontană este dominată structural de prezența speciei Corylus avellana.
• Amazonas — Cel mai mare stat federal din Brazilia după suprafață, situat în regiunea de nord a țării, având capitala la Manaus. Teritoriul său este acoperit aproape în întregime de pădurea tropicală amazoniană și este traversat de o rețea hidrografică uriașă formată din fluviul Amazon și afluenții săi principali; de asemenea, numele este purtat de un stat din Venezuela, un departament din Columbia și o regiune din Peru, reprezentând un nucleu geografic transfrontalier al Americii de Sud.
• amazonian — Care aparține regiunii fluviului Amazon sau pădurii tropicale amazoniene; specific vastului ecosistem sud-american caracterizat prin umiditate extremă, floră luxuriantă și o biodiversitate de o bogăție unică în lume. În sens cultural sau antropologic, definește comunitățile indigene, tradițiile, fauna ori elementele geografice specifice bazinului hidrografic amazonian.
• Amelanchier alnifolia — Specie de arbust fructifer și ornamental din genul Amelanchier, familia Rosaceae, originară din vestul Americii de Nord, cunoscută popular sub numele de 'saskatoon berry' sau 'merișor de miere cu frunze de arin'. Planta se caracterizează structural prin tulpini erecte, frunze ovale cu margini dințate asemănătoare cu cele ale arinului și ciorchini de flori albe, urmate de fructe globuloase de culoare purpuriu-închis spre negru, dulci și căutate pentru consumul proaspăt sau procesare industrială.
• Anemone baicalensis — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în regiunile temperate ale Asiei Răsăritene, în special în jurul lacului Baikal din Siberia, dar și în Mongolia și nordul Chinei. Această plantă de pădure dezvoltă un rizom subțire și târâtor, tulpini delicate acoperite cu perișori fini și flori solitare de un alb imaculat, fiind un element floristic specific ecosistemelor forestiere montane și subalpine asiatice.
• Anemone coerulea — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în regiunile temperate din Siberia și estul Rusiei. Această plantă rară de pădure preferă habitatele umbroase și solurile bogate în humus, fiind remarcabilă prin florile sale solitare de un albastru-ceriu sau azuriu delicat, susținute de tulpini subțiri și înconjurate de un verticil de frunze cauline adânc crestate.
• Anemone hepatica — Denumire științifică sinonimă pentru Hepatica nobilis, o plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pădurile umbroase din zonele temperate ale Europei și Asiei. Este recunoscută cu ușurință prin frunzele sale bazale persistente pe timp de iarnă, împărțite în trei lobi rotunzi (ce amintesc de forma ficatului), și prin florile sale timpurii, solitare, de un albastru-azuriu intens, roz sau alb, ce vestesc sosirea primăverii.
• Anemone nemorosa — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pădurile temperate din Europa și Asia. Este cunoscută popular ca floarea-paștelui și se dezvoltă la începutul primăverii, formând covoare dense înainte ca arborii să își deschidă coronamentul. Planta prezintă un rizom subteran orizontal, frunze trifoliate adânc divizate și o singură floare solitară, de un alb pur sau ușor rozalie, cu numeroase stamine galbene în centru.
• Anemone ranunculoides — Specie de plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, nativă în pădurile temperate din Europa și vestul Asiei. Cunoscută popular ca floarea-paștelui galbenă, această plantă efemeră de primăvară se dezvoltă rapid în zonele umbroase și umede de foioase, remarcându-se prin rizomul său orizontal, frunzele cauline profund divizate și florile sale solitare sau dispuse câte două, de un galben-auriu strălucitor.