#sintaxă

• ablativ — Caz flexionat al substantivului, pronumelui sau adjectivului în limbile indo-europene (precum latina sau sanscreta), care exprimă în principal punctul de plecare, separarea, îndepărtarea, cauza sau instrumentul unei acțiuni. Ca adjectiv, termenul se referă la structurile, desinențele sau funcțiile specifice acestui caz gramatical.
• acatafazie — Tulburare severă a limbajului articulat, de natură neuropsihologică, caracterizată prin incapacitatea pacientului de a formula propoziții sau fraze corecte din punct de vedere sintactic și gramatical, deși abilitatea de a pronunța cuvinte izolate și înțelegerea sensului acestora rămân intacte. Acest simptom apare de regulă în urma unor leziuni cerebrale focale sau în cadrul unor afecțiuni neurodegenerative specifice, determinând o exprimare fragmentată, agramatică și incoerentă.
• adică — Cuvânt gramatical cu rol funcțional utilizat structural pentru a introduce o explicație, o lămurire, o reformulare mai precisă sau o concluzie ce decurge dintr-un enunț anterior; servește drept conector echivalent cu expresiile 'va să zică', 'altfel spus' sau 'mai exact'. În mod interogativ ori exclamativ, marchează uimirea, indignarea sau solicitarea unei clarificări imediate din partea interlocutorului.
• adineaori — Adverb de timp care exprimă un moment situat în trecutul extrem de apropiat în raport cu clipa vorbirii; înseamnă 'cu foarte puțin timp înainte', 'acum o clipă' sau 'de curând'. Este utilizat structural în textul literar și în vorbirea curentă pentru a localiza cronologic o acțiune abia încheiată ale cărei efecte sunt încă resimțite direct în prezent.
• adjectiv — Parte de vorbire flexibilă care exprimă o însușire, o calitate sau o caracteristică a unui obiect ori a unei ființe și care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină; clasă morfologică fundamentală folosită pentru a nuanța sensul numelor, având categorii gramaticale proprii precum gradele de comparație.
• adjectival — Care aparține adjectivului, care se referă la adjectiv sau care are caracteristicile gramaticale și funcționale ale acestei părți de vorbire. Se utilizează pentru a descrie locuțiuni, propoziții subordonate, funcții sintactice sau categorii morfologice care se comportă structural la fel ca un adjectiv.
• adjuncție — Operație sau raport de alăturare ori adăugare a unui element la o structură preexistentă, fără a-i altera identitatea de bază. În lingvistică, se referă la adăugarea unei structuri sintactice la un constituent major, iar în matematică (teoria categoriilor), reprezintă o relație fundamentală între doi functori paraleli, numiți functori adjuncți.
• adnominal — Care determină, însoțește sau se raportează la un substantiv (sau la un substitut al acestuia); specific unui element sintactic ori morfologic care îndeplinește funcția de atribut sau de determinant direct al unui nume. Acest tip de structură este esențial pentru extinderea grupului nominal și nuanțarea înțelesului substantivelor în propoziție.
• adusoare — Formă secundară, regională sau arhaică pentru adjectivul aducătoare, care descrie o persoană, un obiect sau o acțiune ce transportă, generează, provoacă ori livrează ceva. În limbajul popular sau în diverse subgraiuri românești, termenul este clădit direct pe participiul adus și este utilizat frecvent în structuri care indică obținerea de profit, beneficii materiale ori stări sufletești introduse în conștiință.
• adverb — Parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau un alt adverb, exprimând o caracteristică a unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri (locul, timpul, modul, cauza, scopul sau intensitatea). Din punct de vedere structural, funcționează ca un instrument sintactic esențial pentru nuanțarea comunicării, putând fi clasificat în mod tradițional după criterii semantice în adverbe de loc, de timp și de mod.
• adverbial — Care are natura, valoarea sau funcția unui adverb; rezultat din transformarea sau utilizarea unei alte părți de vorbire cu rol de adverb. În analiza sintactică, termenul descrie structuri complexe, locuțiuni sau propoziții subordonate întregi care îndeplinesc rolul de determinant circumstanțial în raport cu un element regent.
• adverbializa — A schimba valoarea gramaticală a unui cuvânt aparținând altei părți de vorbire, transformându-l în adverb prin conversie sau prin modificarea contextului sintactic; a dobândi caracteristici sau funcții specifice adverbului. În lingvistica structurală, fenomenul descrie procesul prin care substantive, adjective sau forme verbale nominale își pierd flexiunea originală pentru a deveni determinanți circumstanțiali invariabili.
• adversativ — Care exprimă o opoziție, o contrarietate sau o restricție parțială între două elemente sintactice, propoziții sau unități textuale coordonate. În lingvistica structurală, termenul clasifică acele joncțiuni gramaticale sau conectori logici care, fără a anula valabilitatea primei afirmații, introduc o nuanță corectivă, restrictivă sau de contrast net în raport cu enunțul precedent.
• agentiv —
• agramatical — Care încalcă normele și regulile gramaticale stabilite oficial într-o limbă; care este construit incorect din punct de vedere morfosintactic, generând structuri inacceptabile pentru vorbitorii nativi sau pentru sistemul academic de reglementare lingvistică.
• agramaticalitate — Însușirea, caracterul sau calitatea a ceea ce este agramatical; abatere flagrantă de la regulile morfosintactice ale unei limbi, reprezentând o stare de nonconformitate structurală ce face ca un enunț să fie considerat incorect sau inacceptabil într-un sistem lingvistic definit.
• aicea — Formă populară și familiară a adverbului de loc 'aici', utilizată pe scară largă în limba română vorbită; indică proximitatea spațială directă a unui obiect, a unei persoane ori a unui eveniment față de vorbitor. Adăugarea particulei de întărire finală confere cuvântului o nuanță mai directă, fiind intens folosit în dialogurile zilnice și în literatura de factură realistă sau populară.
• aici — Adverb de loc fundamental în limba română care indică proximitatea spațială directă a unui obiect, a unei persoane sau a unei acțiuni față de vorbitor; în acest loc, în punctul curent din spațiu. În sens extins sau abstract, poate fi utilizat ca indicator temporal (în acest moment) ori conversațional (în această privință).
• alde — Particulă gramaticală antepusă unor nume proprii sau unor substantive care denumesc grade de rudenie ori categorii sociale, având rolul de a exprima colectivitatea, pluralitatea sau apartenența (cu sensul de 'cei din familia lui', 'de neamul lui' sau 'din categoria lui'). În registrul colocvial, poate exprima o nuanță de desconsiderare, ironie sau aproximare grosieră.
• alegând — Forma de gerunziu a verbului tranzitiv și intranzitiv de conjugarea a III-a 'alege'. Exprimă o acțiune în desfășurare, concomitentă cu acțiunea verbului predicativ din propoziție, referindu-se la procesul de selectare, triere, optare sau preferare a unor elemente, persoane ori opțiuni dintr-un ansamblu disponibil.