#text

• abaca — Plantă textilă din familia bananierului (Musa textilis), cultivată în Filipine, ale cărei frunze furnizează o fibră vegetală foarte rezistentă (cânepă de Manila). În domeniul materialelor medicale și farmaceutice, fibrele fine de abaca sunt utilizate în straturile filtrante rezistente la umiditate, pentru confecționarea pungilor sterile de ceaiuri medicinale, a hârtiei speciale pentru filtre de laborator și a unor textile de protecție biodegradabile.
• abageresc — Care aparține abagerilor sau abageriei; privitor la abageri sau la meșteșugul fabricării abalei. În studiile de cultură materială și antropologie socială, termenul descrie tehnicile, atelierele și standardele corporative de prelucrare a lânii groase folosite în comunitățile preindustriale pentru realizarea echipamentelor tradiționale de iarnă.
• abagerie — Atelierul, magazinul sau meșteșugul abagerului, unde se producea, se prelucra sau se comercializa aba și îmbrăcămintea groasă din pănură. Din punct de vedere istoric și igienic, abageriile reprezentau centre urbane importante pentru asigurarea articolelor vestimentare de protecție termică în secolele trecute, contribuind indirect la menținerea sănătății publice în sezoanele reci.
• abagiu — Termen istoric regional utilizat ca sinonim pentru abager; persoană care fabrica, croia sau vindea haine din aba. În istoria comunităților balcanice, abagii constituiau o categorie profesională distinctă, adesea organizați în bresle puternice care controlau rutele comerciale locale ale pănurii și interacționau cu sistemele sanitare mănăstirești pentru aprovizionarea cu pături.
• abagiubă — Formă feminină regională și arhaică extrem de rară, derivată din mediul breslelor, desemnând fie soția unui abagiu (meșteșugar de haine din lână groasă), fie o femeie care practica ea însăși prelucrarea domestică a pănurii sau comercializarea secundară a abalei în târgurile rurale.
• Abbas — În context medical și academic, termenul face referire la Dr. Abul K. Abbas, un patolog și imunolog renumit internațional, coautor al tratatului de referință 'Robbins & Cotran Pathologic Basis of Disease' și al manualului 'Cellular and Molecular Immunology'. Numele său este sinonim cu modelele fundamentale de predare a imunologiei celulare, toleranței imune și activării limfocitelor T.
• abețadar — Variantă regională veche pentru cuvântul 'abecedar' (carte de citire pentru începători, manual elementar), utilizată în Transilvania și Banat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În contextul istoriei medicinei și igienei publice, termenul făcea referire și la broșurile elementare sau ghidurile primare de sănătate distribuită în școlile rurale, care învățau populația alfabetizată regulile de bază ale igienei corpului, prevenirea holerei și vaccinarea anti-variolică.
• abițedar — Variantă arhaică și regională învechită a substantivului „abecedar”. Desemnează manualul elementar utilizat în trecut pentru învățarea scrisului și a cititului. Forma păstrează o pronunție hibridă influențată de pătrunderea timpurie a termenului în graiul popular din diferite regiuni ale țării.
• abjurație — Formă neologică sau variantă rar folosită pentru 'abjurare'; actul propriu-zis prin care o persoană își renegă credința sau principiile printr-o declarație solemnă. În anumite texte teologice sau juridice mai vechi, termenul desemna formula scrisă sau textul ritualic pe care cel acuzat trebuia să îl citească cu voce tare.
• abordat — Care a fost făcut obiectul unei discuții, analize, cercetări sau tratări teoretice ori practice (despre subiecte, probleme, teme); (despre persoane) care a fost interpelat, contactat direct sau căruia i s-a adresat cineva în scopul de a iniția o conversație ori o colaborare; (în sens maritim sau militar) ambarcațiune care a fost atinsă de o altă navă sau capturată prin manevra de abordaj.
• aborire — Acțiunea de a abori (a vomita, a vărsa) și rezultatul ei, folosită ca o variantă fonetică arhaică sau regională pentru substantivul verbal 'borâre'; procesul fiziologic de eliminare violentă și involuntară a conținutului gastric prin cavitatea bucală; (în sens figurat, peiorativ) acțiunea de a revărsa insulte, vulgarități sau vorbe grele într-un mod necontrolat.
• abstrus — Care este greu de înțeles, obscur, încâlcit sau ascuns din cauza complexității excesive, a lipsei de claritate în exprimare sau a unui nivel exagerat de teoretizare formală. Se aplică în special textelor, stilurilor de scriere, teoriilor sau discursurilor care folosesc un limbaj ermetic, accesibil doar inițiaților.
• aburare — Acțiunea de a abura și rezultatul ei; procesul fizic sau tehnologic de tratare, umezire ori încălzire a unui corp sau a unei țesături prin intermediul vaporilor. În sens meteorologic sau domestic, reprezintă acumularea treptată de condens pe suprafețele reci, ducând la scăderea vizibilității sau la modificarea umidității ambientale dintr-un spațiu închis.
• aburitoriu — O variantă adjectivală arhaică și rară, parțial dispărută din uzul modern, utilizată în trecut în textele administrative, juridice sau literare din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Termenul califica un element, un discurs sau o acțiune care avea proprietatea de a aburi, a produce condens ori, în sens figurat, de a induce în eroare, a întuneca judecata și a camufla adevărul prin argumente sofisticate.
• abzice — Termen juridic arhaic sau regional, întâlnit în vechile codice de legi transilvănene și în dicționarele etimologice istorice, având sensul de a contrazice, a respinge o mărturie sau a pronunța o sentință de despoiere a unui drept în urma unui litigiu. Reprezintă un calc lingvistic parțial după structura unor termeni juridici latini sau germani care implică retragerea publică a unui cuvânt ori anularea unei declarații anterioare.
• abzis — Care a fost infirmat, contrazis sau respins în mod formal printr-o decizie judecătorească ori printr-un act administrativ vechi; desființat, dezavuat. În contextul textelor juridice istorice, termenul descrie un argument, o mărturie sau un drept care și-a pierdut valabilitatea legală în urma unei hotărâri oficiale.
• acronie — Stare sau caracteristică a ceea ce este atemporal; absență totală a timpului liniar ori suspendare conștientă a succesiunii cronologice într-un anumit cadru conceptual. În naratologie și analiza literară, termenul definește o distorsiune temporală profundă (anacronie extremă) în care evenimentele relatate în text sunt complet lipsite de conexiuni sau repere cronologice, fiind imposibil de plasat într-o succesiune logică de tip înainte/după.
• acronimie — Procedeu lingvistic modern sau mecanism morfologic de îmbogățire a vocabularului prin care se creează cuvinte noi (acronime) din combinarea silabelor ori a literelor inițiale ale unei structuri sintactice complexe. Termenul definește, de asemenea, tendința sau starea unui stil funcțional (precum cel tehnico-științific sau publicistic) de a abuza de prescurtări și abrevieri telescopate pentru a asigura rapiditatea transmiterii mesajului.
• acrostih — Poezie, imn sau compoziție lirică în care inițialele versurilor, citite pe verticală de sus în jos, alcătuiesc un cuvânt determinat, o propoziție, o dedicație ascunsă ori numele unei persoane (adesea chiar al autorului). Acest procedeu structural și artificiu tehnic de tehnică literară a fost utilizat intens în poezia antică alexandrină, în imnografia religioasă bizantină și în textele medievale, având atât un rol estetic de memorare, cât și o funcție criptografică de autentificare a textului original.
• adăli — Termen arhaic rar sau regional întâlnit în anumite graiuri vechi ale limbii române, utilizat în trecut pentru a exprima acțiunea de a aduna, a stânge la un loc sau a îngrămădi bunuri ori obiecte. În studiile dialectologice, cuvântul este analizat ca o variantă izolată ce reflectă modificările fonetice și lexicale survenite în comunitățile rurale din zonele muntoase.