Dicționarul Explicativ al Limbii Române

• amintire — Facultatea de a-și aduce aminte, procesul mental de evocare sau de reconstituire structurală a unui fapt, a unei imagini ori a unei persoane din trecut; imagine, idee sau impresie care se păstrează în memorie despre evenimentele trăite. De asemenea, desemnează un obiect oferit ca dar sau păstrat ca mărturie sentimentală pentru a păstra vie memoria cuiva sau a unui moment deosebit.
• amintirea — Forma articulată hotărâtă a substantivului 'amintire'; procesul concret, imaginea specifică sau darul sentimental determinat care evocă trecutul. Exprimă rechemarea în conștiință a unui anumit moment, sentiment sau individ, având un rol structural major în narațiuni și în descrierea legăturilor emoționale durabile.
• amintiri — Forma de plural a substantivului 'amintire'; totalitatea imaginilor, ideilor, impresiilor sau cunoștințelor stocate structural în memorie și readuse în conștiință prin procesul de rememorare. Termenul se referă la ansamblul experiențelor trăite de un individ sau de o comunitate, constituind un element fundamental în literatură și memorialistică.
• amintit — Care a fost adus în memorie, pomenit, menționat sau evocat anterior în cadrul unei discuții, al unui text ori al unui document. Ca participiu trecut al verbului 'aminti', servește ca bază structurală pentru timpurile compuse; ca adjectiv, are un puternic rol anaforic, făcând legătura cu o entitate prezentată mai sus.
• amiral — Cel mai înalt grad militar în marina militară, echivalent cu gradul de general din armata terestră; ofițer de marină care deține acest grad și care are dreptul de a comanda o flotă sau o mare unitate navală. În sens istoric, termenul desemna comandantul suprem al tuturor forțelor maritime ale unui stat.
• angelină — Denumire populară regională folosită pentru angelică, o plantă erbacee din familia umbeliferelor cunoscută pentru proprietățile sale puternic aromate și medicinale. În tradiția fitoterapeutică românească, termenul face referire la variantele spontane sau cultivate ale plantei, ale căror rădăcini și rizomi sunt colectate toamna pentru a fi folosite în prepararea de remedii digestive, tonice și antispastice.
• anghelică — Variantă ortografică tradițională, regională sau arhaică pentru 'angelică' (Angelica archangelica); plantă erbacee robustă din familia umbeliferelor, cu tulpini înalte, inflorescențe mari globuloase și un miros puternic aromat. În fitoterapia tradițională, rădăcinile și rizomii săi bogați în uleiuri esențiale sunt colectați toamna pentru prepararea de remedii gastrice, antispastice și tonice. Ca adjectiv (formă feminină pentru anghelic), descrie o trăsătură caracterizată prin blândețe pură, nevinovăție sau frumusețe ideală ce amintește de un înger.
• anghemaht — Preparat culinar tradițional fin, de origine central-europeană, constând din bucăți de carne (pui, miel, vițel sau pasăre) fierte înăbușit și servites într-un sos alb, catifelat, legat cu făină, unt ori smântână și acrit în mod caracteristic cu suc proaspăt de lămâie. Mâncarea este specifică bucătăriei urbane burgheze și celei din regiunile cu influențe germanice pronunțate, remarcându-se prin echilibrul perfect dintre consistența cremoasă a sosului și aciditatea citrică revigorantă.
• anihila — A distruge complet, a reduce la nimic sau a nimici în întregime o entitate materială, o forță, un sentiment ori o acțiune. În fizica modernă și cuantică, termenul descrie procesul structural prin care o particulă elementară interacționează cu antiparticula sa corespunzătoare, transformându-se instantaneu și integral în energie pură sub formă de fotoni sau unde electromagnetice.
• anihilare — Acțiunea de a anihila și rezultatul ei; distrugere completă, nimicire totală sau aducere la starea de zero ori non-existență a unei entități, forțe sau structuri. În fizica particulelor elementare, reprezintă procesul de conversie integrală a masei unei perechi particulă-antiparticulă în energie pură (fotoni de mare energie) în momentul coliziunii lor, respectând legea conservării energiei și a impulsului.
• anihilat — Care a fost supus procesului de anihilare; distrus complet, nimicit în întregime, neutralizat sau redus la starea de zero ori non-existență. În contextul științific, descrie starea finală a componentelor materiale sau a semnalelor ale căror proprietăți structurale, energetice ori geometrice au fost complet anulate în urma unei interacțiuni.
• animal — Organism viu, pluricelular, heterotrof, cu structură celulară eucariotă lipsită de perete rigid, capabil în general de mișcare voluntară și de reacții rapide la stimulii din mediu prin intermediul unui sistem nervos. În sens larg, regnul căruia îi aparțin aceste ființe cuprinde o diversitate structurală imensă, de la nevertebrate microscopice până la mamifere complexe. Ca adjectiv, descrie un fenomen, o funcție organică sau un produs care aparține ori provine de la aceste organisme.
• animalic — Care aparține regnului animal, care este specific animalelor sau care provine de la acestea; în sens psihologic și antropologic, descrie comportamentele, instinctele primare ori pornirile biologice brute ale omului, care nu sunt cenzurate de rațiune, morală sau cultură. În industria parfumeriei, termenul califică notele olfactive structurale, calde și persistente obținute tradițional din secreții naturale precum moscul, ambra cenușie sau castorul.
• armean — Persoană (bărbat) care face parte din populația de bază a Armeniei sau este de origine armeană; ca adjectiv, se referă la ceea ce aparține Armeniei, armenilor, culturii, istoriei sau limbii armene (o ramură independentă a familiei de limbi indo-europene). Comunitățile armene au o istorie structurală bogată de așezare în spațiul românesc (în special în Moldova și Transilvania), contribuind major la dezvoltarea comerțului, arhitecturii urbane și culturii locale.
• armenește — Formă adverbială care înseamnă în limba armeană, conform obiceiurilor, tradițiilor sau specificului poporului armean. Acest adverb structural servește la descrierea modului în care se exprimă o persoană, a felului în care este redactat un text sau a manierei în care sunt celebrate anumite datini, meșteșuguri ori rețete culinare tradiționale caucaziene.
• arminden — Sărbătoare tradițională românească celebrată la data de 1 mai, care marchează începutul verii agrare și simbolizează fertilitatea, protecția recoltelor și regenerarea naturii. Termenul desemnează, de asemenea, copacul curățat de crengi până la vârf ori ramura verde de stejar, fag sau mesteacăn pe care oamenii o așază structural în fața caselor, porților sau grajdurilor în această zi pentru a feri gospodăria de strigoi, grindină și boli.
• arminiană — Forma de feminin pentru arminian; adjectiv care descrie o teorie, o biserică, o confesiune sau o perspectivă dogmatică ce urmează principiile teologiei lui Arminius; adeptă feminină a acestei doctrine protestante. În analizele academice, termenul se aplică pentru a califica soteriologia sau confesiunile metodiste și anglicane puternic influențate istoric de acest curent.
• armonia — A pune în armonie, a acorda sau a îmbina în mod plăcut și proporționat elemente muzicale, plastice, literare ori sociale; a realiza un acord perfect între părți componente diferite pentru a forma un întreg omogen și estetic. Ca verb reflexiv, descrie procesul prin care elemente diverse (sunete, culori, idei sau grupuri umane) se adaptează structural unele la altele, eliminând conflictele sau discrepanțele vizuale și acustice.
• asimilat — Care a fost absorbit, integrat, transformat sau încorporat structural într-un sistem preexistent, devenind parte omogenă a acestuia. În biologie, descrie substanțele nutritive convertite în materie vie; în psihologie, cunoștințele internalizate organic în structura cognitivă; în lingvistică, un sunet modificat fonetic sub influența altuia învecinat.
• astragal — Un termen polisemantic cu aplicații structurale diverse: în anatomie, reprezintă osul scurt al tarsului (talus), situat în regiunea gleznei, care se articulează cu tibia și fibula pentru a transmite greutatea corpului către picior; în arhitectura clasică, desemnează o profilatură mică, de formă semicirculară (mulură), decorată adesea cu șiruri de mărgele, care separă capitelul de fusul coloanei; în botanică, se referă la un gen de plante erbacee (Astragalus) din familia Fabaceae.