#acord

• adjectiv — Parte de vorbire flexibilă care exprimă o însușire, o calitate sau o caracteristică a unui obiect ori a unei ființe și care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină; clasă morfologică fundamentală folosită pentru a nuanța sensul numelor, având categorii gramaticale proprii precum gradele de comparație.
• adjectivic — Care aparține adjectivului, privitor la adjectiv; care are caracterul, structura sau funcția specifică unui adjectiv; manifestat prin proprietăți tipice clasei numelor calificative, cum ar fi capacitatea de a determina un substantiv ori de a exprima grade de intensitate.
• agreement — Înțelegere, acord formal, convenție sau pact încheiat între două sau mai multe părți (state, companii ori persoane fizice) prin care se stabilesc drepturi și obligații reciproce. Deși este un împrumut neologistic utilizat adesea în mediul de afaceri multinațional și în diplomație, termenul acoperă spectrul juridic al unui contract comercial sau al unui acord bilateral nescris bazat pe încredere reciprocă.
• albastră — Forma de feminin singular pentru adjectivul albastru; care are culoarea cerului senin într-o zi fără nori sau a mării adânci, situată în spectrul luminos între verde și violet. În sens figurat, stilistic sau poetic, termenul descrie elemente abstracte precum nostalgia senină, puritatea ideală, noblețea sângelui (sânge albastru) sau stări melancolice.
• albastre — Forma de feminin plural a adjectivului albastru; descrie mai multe obiecte, entități, flori sau ființe de gen feminin care au culoarea cerului senin ori a mării adânci. În literatură și arte, este utilizat frecvent pentru a evoca elemente vizuale din natură, piese vestimentare sau concepte estetice bazate pe nuanțe reci.
• albei — Formă de genitiv-dativ singular, articulat sau nearticulat, pentru adjectivul cromatic feminin albă sau pentru substantivul propriu Alba (în structuri regionale ori arhaice precum 'Țara Albei'); exprimă relația de posesie, apartenență sau atribuire raportată la o entitate de culoare albă, imaculată ori palidă. În onomastica populară, poate reprezenta și o formă de plural regional pentru albeu, desemnând pești mici sau albăreți.
• almglocke — Instrument muzical de percuție idiofon, derivat din talăngile tradiționale purtate de vitele din regiunea alpină; set de clopote acordate cromatic sau diatonic, realizate din metal forjat, utilizate în muzica orchestrală modernă și de avangardă pentru a produce sunete clare, rezonante și cu o tentă pastorală unică.
• americano - nord-coreean — Care se referă simultan la Statele Unite ale Americii și la Coreea de Nord, sau la relațiile politice, diplomatice, economice ori militare dintre aceste două state; adjectiv compus utilizat pentru a descrie interacțiunile, tratatele, conflictele sau acordurile bilaterale din zona geopolitică a Pacificului. Prima componentă a termenului rămâne invariantă în forma 'americano-', în timp ce a doua componentă se acordă în gen și număr cu substantivul determinat.
• antantă — O înțelegere, un acord politic ori o alianță diplomatică internațională încheiată între două sau mai multe state suverane în scopul cooperării armate, economice sau strategice. În sens istoric, termenul scris cu majusculă (Antanta) desemnează în mod specific coaliția militară formată din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus (la care s-au alăturat ulterior și alte țări, inclusiv România) care s-a opus Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial.
• antenupțial — Care are loc, se încheie, se întocmește sau este valabil înainte de celebrarea căsătoriei. În terminologia juridică, adjectivul se aplică în mod special convențiilor, contractelor sau acordurilor matrimoniale prin care viitorii soți stabilesc regimul bunurilor și modalitatea de partajare a patrimoniului în caz de divorț.
• aplecate — Formă flexionară de plural (pentru genul feminin și neutru) a adjectivului variabil 'aplecat'; descrie mai multe obiecte, structuri sau persoane care se află într-o stare de înclinare oblică ori curbare descendentă. În sens abstract, se aplică unor minți, atitudini sau preocupări umane orientate cu multă seriozitate și determinare structurală spre un scop precis, o disciplină științifică ori o activitate culturală.
• aprobare — Acțiunea de a aproba și rezultatul ei; consimțământ oficial, încuviințare, autorizație sau act administrativ ori legislativ prin care se validează o cerere, un plan ori un proiect; confirmare sau apreciere pozitivă manifestată față de conduita, opiniile ori faptele unei persoane.
• armonia — A pune în armonie, a acorda sau a îmbina în mod plăcut și proporționat elemente muzicale, plastice, literare ori sociale; a realiza un acord perfect între părți componente diferite pentru a forma un întreg omogen și estetic. Ca verb reflexiv, descrie procesul prin care elemente diverse (sunete, culori, idei sau grupuri umane) se adaptează structural unele la altele, eliminând conflictele sau discrepanțele vizuale și acustice.
• armonie — Potrivire perfectă, îmbinare justă și proporționată a unor elemente diverse, care tinde spre realizarea unui tot unitar, echilibrat și estetic. În muzică, reprezintă studiul acordurilor și succesiunea lor logică, guvernată de legi acustice și estetice, iar în sens figurat desemnează starea de înțelegere deplină, pace, concordie și absență a conflictelor în cadrul unui grup sau colectivități.
• armonistic — Care aparține armoniei sau armoniștilor, privitor la regulile și tehnicile de combinare simultană a sunetelor ori elementelor structurale. Acest adjectiv de relație descrie fenomene, tratate, exerciții ori stiluri compoziționale analizate strict din perspectiva organizării acordice și a succesiunii tonale, fără a pune accent primar pe linia melodică liniară (orizontală).
• armoniza — A pune în acord, a îmbina în mod plăcut, proporționat și echilibrat elemente diverse, creând un tot unitar și estetic. În muzică, înseamnă a adăuga acorduri sau voci secundare adecvate unei linii melodice date; în context social, juridic sau organizațional, reprezintă acțiunea de a adapta, sincroniza sau unifica legi, opinii, interese ori sisteme diferite pentru a elimina contradicțiile și a asigura o funcționare coerentă.
• armonizare — Acțiunea de a armoniza și rezultatul ei; procesul structural prin care elemente diverse, opuse sau fragmentate sunt puse în acord, sincronizate și integrate într-un ansamblu echilibrat și funcțional. În context politic și economic global (precum cel al Uniunii Europene), reprezintă alinierea directivelor, taxelor și standardelor tehnice ale statelor membre pentru a elimina barierele și a asigura o concurență loială, în timp ce în muzică definește aranjarea acordică a vocilor.
• arpeggiando — Indicație de execuție muzicală care cere ca notele unui acord să nu fie cântate simultan, ci succesiv, de jos în sus sau de sus în jos, imitând tehnica de ciupire specifică harpei. Spre deosebire de un arpeggio structural, acest termen funcționează ca o directivă stilistică dinamică, impunând fluiditate, finețe și o individualizare clară a fiecărei componente sonore în momentele solistice.
• arpeggio — Un acord muzical ale cărui note constitutive sunt emise succesiv și distinct, în ordine ascendentă sau descendentă, în loc să fie auzite simultan. Reprezintă un element fundamental în studiul tehnicii instrumentale și în construcția liniilor melodice sau a acompaniamentelor, fiind utilizat frecvent în muzica clasică, jazz, rock și muzica electronică pentru a adăuga mișcare și textură compoziției.
• arpegia — A executa notele unui acord muzical în mod succesiv și distinct, într-o ordine ascendentă sau descendentă, în loc de a le emite simultan. Acțiunea este utilizată frecvent de pianiști, chitariști și harpiști pentru a crea texturi melodice fluide, a fragmenta armonia statică sau a adăuga un efect dinamic și dramatic pieselor muzicale interpretate.