#aditional

• azăduși — Denumire populară regională sau arhaică utilizată în anumite zone ale țării pentru a desemna fructele sau bobițele roșii, sferice și cărnoase ale unor arbuști de pădure (cum ar fi păducelul sau scorușul de munte). Aceste fructe sunt recunoscute structural în medicina empirică rurală pentru proprietățile lor delicate astringente și cardiotonice, fiind folosite istoric la prepararea unor infuzii, ceaiuri sau magme curative.
• azimioară — Diminutiv al substantivului azimă; turtă mică de pâine nedospită, de formă rotundă sau turtită, coaptă rapid direct pe vatră sau pe plită din ingrediente minimale (apă și făină), fiind utilizată fie în consumul casnic zilnic, fie în cadrul unor tradiții și rânduieli populare cu caracter simbolic.
• azlu — Termen regional vechi folosit în unele zone ale Transilvaniei sau în graiurile arhaice balcanice pentru a desemna un tip de pânză grosieră, țesută în casă din fire de cânepă ori in sălbatic, utilizată la confecționarea sacilor de merinde sau a prelatelor agricole rudimentare.
• azmă — Variantă fonetică regională pentru substantivul azimă; turtă de pâine nedospită, preparată rapid din făină și apă, fără drojdie sau ferment, coaptă de obicei în spuză sau direct pe plită în gospodăriile rurale arhaice.
• azmicioară — Diminutiv al substantivului azmă (variantă regională pentru azimioară); turtă mică de pâine nedospită, subțire și crocantă, preparată de obicei pentru copii sau folosită ca ofrandă rituală în diverse obiceiuri populare.
• azmioară — Variantă fonetică regională pentru azimioară; turtă mică de pâine nedospită, preparată rapid din făină și apă, fără adăugare de ferment, utilizată în mod tradițional în gospodăriile rurale rurale ca aliment cotidian sau ca ofrandă simbolică.
• baargic — Termen regional rar folosit pentru a desemna o bucată de lemn masiv poziționată transversal deasupra osiei dinainte a unui car tradițional. Acest element structural, tehnic integrat în ansamblul perinocului sau al scaunului dinainte, are rolul esențial de a consolida puntea vehiculului și de a forma corpul stabil în care se fixează inima și gruiul carului. Prin extensie sau variație semantică locală, cuvântul poate face referire la o gresie specială utilizată pentru ascuțirea uneltelor agricole.
• babă-oarbă — Joc popular de copii în care unul dintre participanți este legat la ochi cu o eșarfă sau un batic și trebuie să îi caute, să îi prindă și să îi identifice pe ceilalți jucători care se mișcă în jurul său; prin extensie, desemnează o acțiune confuză, o căutare orbească sau o situație în care cineva acționează la întâmplare, fără repere clare.
• babalău — Termen popular și regional cu nuanțe depreciative folosit pentru a descrie un bărbat bleg, nătâng, leneș, lipsit de energie sau greoi în mișcări și gândire. În unele contexte folclorice sau superstiții rurale, cuvântul desemnează o sperietoare de copii, un duh nocturn fictiv ori o mască grotescă utilizată în jocurile carnavalești de iarnă, sugerând o apariție bizară, deșirată sau comică, menită să stârnească râsul ori o teamă ușoară.
• babalear — Termen regional rar folosit în anumite graiuri rurale pentru a desemna un tip de dans popular tradițional sau o adunare festivă stradală cu caracter carnavalesc, specifică sărbătorilor de iarnă sau ritualurilor de primăvară. În aceste manifestări folclorice, participanții poartă măști grotești antropomorfe (care ironizează de regulă bătrânii satului) și execută mișcări sacadate, sărite și ritmice menite să alunge simbolic spiritele malefice, frigul și iarna.
• babău — Personaj imaginar de gen masculin din mitologia populară românească, reprezentat ca o arătare urâtă, o momâie sau un spirit malefic ascuns în întuneric, folosit în mod tradițional de către părinți ca sperietoare pentru a-i cuminți pe copiii neascultători; prin extensie, desemnează un om urât, sperios sau o persoană cu un aspect fizic respingător.
• babauă — Personaj imaginar des întâlnit în folclorul românesc și în poveștile pentru copii, reprezentat ca o femeie bătrână, urâtă, adesea rea sau înzestrată cu puteri supranaturale negative, utilizat simbolic pentru a-i speria sau disciplina pe cei mici; sperietoare, babiță sau reprezentare antropomorfă a unei entități malefice obscure.
• babcă — Nicovală mică din oțel, cu vârful ascuțit, folosită în mod tradițional în gospodăriile rurale pentru bătutul sau ascuțirea manuală a coaselor prin deformare plastică la rece; de asemenea, termenul mai poate desemna un tip de prăjitură tradițională (babă) sau o plantă erbacee din familia compozitelor.
• babercă — Termen regional utilizat în unele zone ale țării pentru a desemna o femeie foarte bătrână, adusă de spate sau slăbită; în sens botanic popular, reprezintă denumirea alternativă a unor plante medicinale sau ciuperci sălbatice cu aspect neregulat; de asemenea, poate descrie un obiect vechi, degradat sau o unealtă rudimentară de gospodărie.
• băbesc — Care aparține bătrânelor sau babelor, care este specific acestora ori provine de la ele; propriu mentalității tradiționale rurale. În sens curent, termenul califică de obicei leacuri empirice, credințe sau obiceiuri casnice transmise pe cale orală în mediul rural, care nu se bazează pe argumente științifice sau medicale riguroase, dar care fac parte integrantă din folclor.
• babic — Salam crud-uscat, tradițional din zona Buzăului, preparat dintr-un amestec de carne de vită și de porc (sau oaie), puternic condimentat cu ardei iute roșu și boia, presat și uscat natural timp de mai multe săptămâni până obține o consistență fermă și un gust picant caracteristic.
• babie — Termen regional sau învechit folosit pentru a descrie starea sau calitățile specifice unei femei bătrâne; în sens tehnic tradițional, reprezintă piesa de fixare, veriga sau locașul metalic în care se sprijină axul unei mori de apă sau un mecanism rudimentar de ridicare.
• babină — Denumire regională sau populară dată unor specii de pești de talie mică din apele dulci sau stătătoare, adesea aplicată ghiborțului sau zglăvoacei, caracterizați structural printr-un cap mare, turtit și corp solzos; în sens arhaic izolat, poate reprezenta și un diminutiv rar pentru o femeie bătrână.
• babiță — Denumire populară sau regională dată pelicanului (Pelecanus), pasăre acvatică de talie mare cu cioc lung prevăzut cu o pungă membranoasă; de asemenea, termenul se folosește regional ca diminutiv pentru o femeie bătrână (bătrânică) sau pentru a desemna diverse afecțiuni infantile ori o ciupercă comestibilă.
• băbițat — Care a fost moșit sau îngrijit la naștere de o moașă tradițională (băbiță); în sens figurat sau extins în anumite graiuri, se referă la un comportament răsfățat, cocoloșit sau deprins cu obiceiuri vechi, specifice bătrânilor. Termenul provine din mediul rural arhaic, descriind acțiunea ritualică sau practică îndeplinită de femeia în vârstă care asista nașterile.