#amf

• amfibie — Aparat de zbor, hidroavion, vehicul motorizat sau tanc militar proiectat structural pentru a rula ori decola de pe uscat și, în același timp, pentru a pluti, naviga sau ameriza pe suprafața apei. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular a neologismului 'amfibiu', definind o capacitate tehnică ori o operațiune mixtă desfășurată în două medii diferite.
• amfibiologie — Ramură specializată a zoologiei care se ocupă cu studiul pluridisciplinar, sistematic și structural al amfibienilor (clasa Amphibia), abordând aspecte legate de anatomia, fiziologia, evoluția, ecologia și distribuția geografică a acestor vertebrate cu viață dublă. În terminologia modernă academică, acest domeniu este adesea integrat sau echivalat cu herpetologia (care reunește studiul amfibienilor și al reptilelor).
• amfibism — Proprietate structurală, mod de viață sau caracteristică a unui organism, vehicul sau sistem de a opera și supraviețui în două medii distincte, de regulă cel terestru și cel acvatic. În biologie, desemnează ansamblul adaptărilor anatomice specifice amfibienilor, iar în tehnica militară se referă la capacitatea operațională a blindatelor de a executa tranziții rapide între uscat și apă fără reconfigurări majore.
• amfibiu — Care poate trăi, funcționa sau se poate deplasa atât pe uscat, cât și în apă; referitor la organismele din clasa amfibienilor sau la vehiculele adaptate mediilor duale. Ca substantiv masculin, reprezintă un animal amfibian sau un vehicul militar, tanc, autovehicul ori hidroavion echipat structural cu sisteme etanșe de propulsie și plutire.
• amfibol — Denumire generică pentru un grup extins de minerale inosilicate cu o structură cristalină monoclinică sau ortorombică, formate din catene duble de tetraedre de dioxid de siliciu. Acest grup structural, din care fac parte hornblenda, actinotul și tremolitul, conține de regulă ioni de fier, magneziu, calciu și sodiu, fiind un constituent esențial al multor roci magmatice și metamorfice închise la culoare.
• amfibolic — Care conține amfiboli sau aparține acestora; în petrografie, descrie o rocă sau o structură minerală dominată de prezența inosilicatelor din grupul amfibolilor. În biochimie și fiziologie, termenul descrie o cale metabolică duală sau hibridă (precum ciclul Krebs), care funcționează structural atât în procesele catabolice (de degradare), cât și în cele anabolice (de sinteză).
• amfibolie — Ambiguitate sintactică sau semantică a unei propoziții ori a unui enunț care permite două sau mai multe interpretări logice complet diferite, adesea din cauza unei topici defectuoase sau a lipsei de punctuație structurală. În filozofia kantiană, termenul descrie o eroare de judecată prin care se confundă un concept al reflecției pure cu un obiect al experienței senzoriale empirice.
• amfibolit — Roză metamorfică regională, grosieră sau fin granulată, formată structural dintr-un amestec cristalin dominat de amfiboli (în special hornblendă) și plagioclazi, adesea însoțiți de minerale accesorii precum cuartul, garnatul sau epidotul. Acest tip de structură geologică se formează în condiții de temperatură și presiune ridicate, specifice faciesului metamorfic mediu spre avansat.
• amfiboliu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională utilizată în trecut pentru a descrie un mineral, o structură sau o nuanță care conține amfiboli ori care seamănă cu aceștia; în sens figurat sau etimologic vechi, poate face referire la ceva ambiguu sau dublu (bazat pe etimonul grecesc al cuvântului care însemna nesigur / aruncat de ambele părți).
• amfibologic — Care conține o amfibologie sau se bazează pe aceasta; care prezintă o ambiguitate sintactică structurală ce permite interpretări duble ori contradictorii din cauza unei construcții defectuoase a frazei. În logică, descrie un raționament sau un enunț echivoc în care înțelesul devine confuz nu din cauza unui singur cuvânt, ci din cauza modului în care termenii sunt aranjați gramatical.
• amfibologie — Viciu de exprimare sau figură de stil involuntară constând într-o ambiguitate sintactică a unei propoziții ori a unui întreg enunț, care îl face susceptibil de a fi înțeles în două sau mai multe moduri diferite. Spre deosebire de echivocul lexical, amfibologia structurală nu provine din dublul sens al unui singur termen, ci din combinarea și ordonarea defectuoasă a cuvintelor în frază.
• amfibrah — Picior de vers trissilabic utilizat în metrica clasică antică și în poezia accentuală, format dintr-o silabă lungă (sau accentuată) poziționată structural între două silabe scurte (sau neaccentuate). Acest ritm poetic, caracterizat printr-o cadență fluidă și armonioasă, este utilizat frecvent în poezia epică sau narativă pentru a imprima textului o mișcare legănată.
• amfibrahic — Care aparține amfibrahului, privitor la amfibrah sau care este alcătuit din amfibrahi; ritm, vers ori sistem metric bazat pe utilizarea picioarelor de trei silabe cu accentul plasat structural pe cea de-a doua silabă.
• amfibrahiu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională a termenului modern 'amfibrah'; picior de vers trissilabic utilizat în metrica clasică sau în poezia accentuală veche, format dintr-o silabă lungă poziționată structural între două silabe scurte. În vechile manuale de poetică din secolul al XIX-lea, servea drept nomenclatură de bază pentru scanarea și analiza ritmică a strofelor.
• amfibrie — Variantă grafică rară, formă învechită sau eroare de transcriere lexicografică pentru substantivul feminin 'amfibie' (vehicul sau aparat tehnic capabil să opereze pe apă și uscat) ori utilizat în sens colectiv în vechi clasificări zoologice pentru a desemna proprietatea sau clasa amfibienilor. Nu are o circulație activă sau normată în limba română contemporană standard.
• amficarion — Nucleu celular hibrid, diploid, format structural în urma procesului de amfimixie prin fuziunea completă a două pronuclee (masculin și feminin) în timpul fecundației oului. Acest nucleu zygotic conține setul complet de cromozomi proveniți de la ambii părinți, asigurând combinarea și transmiterea materialului genetic ereditar la noile generații.
• amficarp — Care produce fructe de două forme sau tipuri structurale diferite, adaptate adesea unor modalități distincte de diseminare a semințelor; caracteristică biologică a unor specii de plante (fenomen numit amficarpie) care dezvoltă fructe aeriene normale și fructe subterane cleistogame, asigurând supraviețuirea speciei în condiții de mediu instabile.
• amficarpie — Fenomen biologic și morfologic rar întâlnit la anumite specii de plante angiosperme care produc două tipuri structurale de fructe, complet diferite ca formă, structură și localizare anatomică. Acest mecanism adaptativ include, de regulă, dezvoltarea unor fructe aeriene normale (destinate diseminării la distanță prin vânt sau animale) și a unor fructe subterane cleistogame, rezultate din flori autofertile care se îngroapă în sol, asigurând supraviețuirea speciei în habitate instabile.
• amficarpogen — Care produce sau dă naștere la două tipuri structurale diferite de fructe; referitor la un organ, un peduncul floral ori un stimul hormonal capabil să declanșeze procesul de amficarpie. În anatomia plantelor, descrie axul sau mecanismul fiziologic care ghidează direcționarea diferită a structurilor reproductive, facilitând formarea paralelă a fructelor aeriene și a celor subterane.
• amficentric — Care este dispus în mod concentric de ambele părți sau în jurul unui nucleu central; în histologia și anatomia vegetală, descrie un tip de fascicul fibrovascular în care țesutul lemnos (xilemul) sau cel liberian (floemul) înconjoară complet celălalt component structural. De asemenea, în neurologie sau optică, se poate referi la fibre ori fascicule de raze care converg sau diverg simetric în jurul unui punct focal comun.